VACANŢE EXOTICE

Parcul Xcaret – partea I

Lista experienţelor inedite pe care mi le-a oferit Cancun continuă şi astfel, iată că am ajuns să îmi petrec o zi într-unul din parcurile renumite din apropiere: Xcaret. Parcul se află la 60 de km de Cancun şi la doar câţiva km de binecunoscuta staţiune Playa del Carmen. 

VACANŢE EXOTICE

Am fost… în India

Am fost în India. De frică… Da, știu că sună ciudat, dar acesta a fost "motorul" principal al acestei călătorii.O săptămână de senzații și gânduri noi. De locuri minunate și mai puțin minunate. O experiență greu de pus în cuvinte. 

VACANŢE EXOTICE

Călătorie video în frumoasa Sri Lanka

Sri Lanka - o insulă exotică, pierdută în inima Oceanului Indian, în sudul Asiei. O țară înconjurată de golfuri numeroase, mărginită de plaje superbe și acoperită de păduri deosebit de verzi. Toate acestea te duc cu gândul la vară, la vacanțele acelea departe de civilizație din care cu siguranță îți va fi greu să te întorci. Noi ne-am convins deja, așa că te lăsăm și pe tine să te delectezi cu câteva video-uri inspiraționale:

VACANŢE EXOTICE

Preparate ciudate, dar delicioase din Singapore

Hai cu noi într-o călătorie gastronomică pe continentul asiatic şi descoperă cele mai ciudate, dar delicioase preparate din Singapore. Poftă bună!

VACANŢE EXOTICE

14 dintre cele mai puţin vizitate ţări din lume – partea întâi

Îţi place să călătoreşti, dar nu te regăseşti în destinaţiile care sunt luate cu asalt de mii de turişti? Nu-ţi fă probleme. Te poţi îndrepta spre cele mai puţin vizitate ţări din lume, unde te vei bucura de peisaje sălbatice, locuri minunate, dar fără să te împiedici la tot pasul de grupuri de turişti

VACANŢE EXOTICE

8 destinații de lux ciudate, dar minunate

Întotdeauna ți-ai dorit o vacanță de lux într-o super destinație? Ai mai vrut și ceva cât mai aparte, mai deosebit, unic, de lux, dar cu un acel je ne sais quoi? Atunci avem noi lista perfecta pentru tine. Poate nu sunt destinațiile de lux întotdeauna fascinante, dar cu siguranță pot fi căutate cele mai ciudate.

VACANŢE EXOTICE

Thailanda şi Dubai, cele mai dorite destinaţii exotice din Asia

Ce poate fi mai frumos decât să-ţi laşi trupul mângâiat de razele soarelui, să simţi pe piele nisipul fierbinte şi să te afunzi în ape de culoarea smaraldului, atunci când România este sub nămeţi, sau temperaturile încă nu îndrăznesc să urce în termometru? O vacanţă în plin sezon rece, într-o destinaţie exotică este o experienţă unică pe care o vei păstra în amintire tot restul vieţii.

VACANŢE EXOTICE

O zi în India în mai puţin de 4 minute – GALERIE VIDEO

Ţi-ai dorit întotdeauna să vizitezi India? Vrei să te delectezi cu o cultură impresionantă, să admiri culorile fascinante ale străzilor şi atracţiile turistice simbol, să guşti din delicatesele locale şi să afli totul despre această ţară incredibilă? Atunci poţi începe cu un video plin de culoare.

VACANŢE EXOTICE

Myanmar, tărâmul de aur - GALERIE VIDEO

Myanmar este un tărâm minunat, magic, am putea spune. Deși viața pare simplă, lipsită de griji, fără prea mult stres sau bătăi de cap, locuitorii din Myanmar duc vieți pline de culoare, departe de marile destinații turistice cu care ne-am obișnuit. Dacă îți dorești puțină liniște în vacanțele tale, dar și să descoperi o cultură nouă, într-un tărâm de aur... te invităm într-o vacanță în Myanmar.

Total articole : 172 | Se afişează acum pagina 3 din 20