Vizită la Castelul Bran

Vizită la Castelul Bran
 
 
 

Una dintre cele mai frumoase calătorii ale mele a fost cea de la Castelul Bran din Braşov în 2009 unde am fost cu şcoala în excursia de sfârşit de an. Aici am văzut o groază de oameni din diferite ţări: chinezi, ruşi, englezi, unguri etc. Pe atunci taxa de intrare era de 5 lei pentru elevi, studenţi, grupuri, adulţii 15 lei, pensionarii 10 lei iar taxa foto era de 10 lei.

La intrare a plătit profesorul însoţitor şi am avut puţin de urcat până acolo iar când am ajuns am aşteptat răbdatori să fim chemaţi înauntru. Între timp am admirat priveliştea, vedeam de unde am plecat şi ce mulţime de oameni aşteptau la intrare dar şi casa groazei care era în apropiere de castel.

Câteva cuvinte despre istoria Castelului Bran

Castelul Bran

Am intrat în castel unde ne aştepta un ghid care ne-a prezentat o mică istorie a castelului, care a fost construit pe stâncă în 1377. A continuat cu legenda lui Vlad Ţepeş care spune despre acesta că a fost unul dintre domnitorii care îşi apăra cu îndeletnicire ţara şi îi pedepsea crunt pe criminali şi invadatori tragându-i în ţeapă - de aici şi numele de Ţepeş. Apoi ne-a povestit despre domnia acestuia de două ori peste Ţara Românească şi cum a petrecut foarte mult timp în închisori.

Sejur de neuitat în Zakynthos

Sejur de neuitat în Zakynthos

7 nopți cazare, demipensiune, zbor din București
de la 430 Eur
vezi detalii »

Turul Castelului Bran

Am început un mic tur în care ne-au fost prezentate încăperiile, mai întâi dormitorul, un loc simplu cu un pat pe măsura unui domnitor şi cel mai important sceptrul şi coroana care valorează o avere şi care au o frumuseţe deosebită. Am continuat într-o cameră unde erau multe obiecte muzicale şi o bibliotecă - loc de relaxare pentru domitor. Am fost lăsaţi să ne plimbăm în voie prin castel: am trecut prin câteva holuri înguste, prin câteva camere şi am ajuns într-o curte în care era o fântâna în care lumea de acolo arunca bani şi îşi puneau o dorinţa dar şi o carte în care lumea scria orice avea în minte în acel moment sau pur şi simplu se semnau, acelaşi lucru l-am facut şi eu.

Sejur de răsfăț în Sunny Beach

Sejur de răsfăț în Sunny Beach

7 nopți cazare, all inclusive
de la 235 Eur
vezi detalii »

Castelul Bran

Ajunşi într-o camera cu două costume autentice de bărbat şi de femeie ne-am reîntâlnit cu ghidul nostru care ne-a spus că acele costume aparţineau regelui Ferdinand şi reginei Maria. Despre regele Ferdinand am aflat că a luptat pentru drepturile românilor chiar dacă era de origine habsburgică şi a fost încoronat la Alba-Iulia ca ,,rege al tuturor românilor”. Despre regina Maria am aflat că a ajutat răniţii din primul război mondial şi a scris un testament şi o scrisoare prin care îşi arăta dragostea faţă de ţara sa. Apoi ne-am despărţit din nou, am mai vizitat câteva camere care erau frumos amenajate cu foarte multe lucruri care datau din acele vremuri, majoritatea fiind din lemn şi foarte frumos sculptate. Cu greu am reuşit să găsesc drumul către ieşire şi până i-am aşteptat pe ceilalţi colegi am observat o plăcuţă cu mulţumiri de la stramoşii castelului faţă de români privind cedarea castelului şi o mică istorie a acestuia.

Castelul Bran

După ce am plecat ploua teribil şi trebuia să ajungem cât mai repede la autocar, dar asta nu m-a oprit să-mi cumpăr un glob de sticlă de la o tarabă cu suveniruri cu o mică machetă a castelului în interior. A fost o vizită de neuitat care m-a făcut să trăiesc în acele timpuri.

Vacanță spectaculoasă în Barcelona

Vacanță spectaculoasă în Barcelona

3 sau 7 nopți cazare, mic dejun, zbor din București, Timișoara, Cluj Napoca
de la 435 Eur
vezi detalii »
 

HappyMonday.ro - Impreuna calatorim mai mult

De 5 ani descoperim locuri minunate impreuna prin povestile de pe site. Dorim ca prin noul nostru proiect - HappyMonday.ro - sa te ajutam sa calatoresti mai mult si astfel sa descoperi mult mai multe locuri.
In fiecare zi de luni iti dam idei noi de calatorii la #tarifeWOW, pentru ca tu sa descoperi locuri noi. Saptamana aceasta iti propunem ofertele de mai jos. Care te tenteaza?

Împreună descoperim multe

#LocuriMinunate

Primeşti în fiecare săptămână cele mai noi articole direct pe e-mail.