Vacanță în Tenerife: 8 locuri pe care să le vizitezi în concediu

Vacanță în Tenerife: 8 locuri pe care să le vizitezi în concediu
 
 

Tenerife este cea mai mare insulă din arhipelagul Insulelor Canare, aflat la câțiva kilometri de coasta de nord-vest a continentului african. Insula Tenerife se mândrește cu cel mai plăcut climat din Spania, fiind un loc excelent de relaxare. Insula, încoronată de Muntele Teide, cel mai înalt din țară, are o mulțime de sate pitorești, panorame spectaculoase și plaje idilice. Într-o vacanță în Tenerife te poți bucura de fiestas pline de culoare, poți să explorezi zone naturale de o frumusețe rară și, cel mai important, poți să ai parte de un concediu de neuitat. Dacă în această vară te-ai hotărât să vizitezi acest loc excepțional, iată opt atracții turistice din Tenerife pe care nu ai voie să le ratezi.

San Cristobal de la Laguna

Acest superb orășel colonial se află pe lista locurilor de patrimoniu UNESCO, datorită moștenirii sale culturale excepționale. San Cristobal de la Laguna este fosta capitală a insulei Tenerife, un minunat oraș istoric cu o mulțime de bijuterii arhitectonice, precum catedrala sa spectaculoasă, o serie de biserici renascentiste și neoclasice și vile impresionante construite de familii bogate, în secolele XVII și XVIII. Unul dintre cele mai frumoase locuri din San Cristobal de la Laguna este Iglesia de Nuestra La Concepción, o biserică ce datează din 1496, cu un sanctuar frumos ornat. Bineînțeles, ca majoritatea localităților din Tenerife, San Cristobal de la Laguna se mândrește și cu câteva plaje excepționale. Nu rata plaja Al Apio unde poți să te relaxezi pe nisipul cu pietricele și poți înota în apele fără valuri. Pasionații de sporturi de apă trebuie să viziteze plaja El Navio, iar cele mai frumoase peisaje pot fi admirate de pe plaja Arenisco.

San Cristobal de la Laguna

Fotografie preluata de pe Depositphotos. © Toate drepturile apartin autorului/autorilor fotografiei. | despre drepturile de autor

Santa Cruz de Tenerife

Una dintre cele mai populare localități de pe insulă, Santa Cruz de Tenerife are o ambianță elegantă cu bulevarde largi, piețe spațioase, grădini exotice și o superbă arhitectură modernă. Printre cele mai interesante atracții turistice din Santa Cruz de Tenerife se numără Muzeul de Arte Frumoase, cu colecții de picturi ai celor mai faimoși artiști din Insulele Canare. Totuși, Santa Cruz de Tenerife este populară mai ales printre turiștii care vor să se relaxeze la plajă. Cea mai frumoasă plajă este Playa Las Teresitas, cu nisip auriu, protejată de mai multe diguri. Valurile line sunt perfecte pentru bălăcit, plaja Las Teresitas fiind un loc ideal și pentru snorkeling. Las Brujas este o altă plajă de excepție, dar acest loc nu este protejat de diguri, astfel încât valurile sunt mult mai puternice.

Santa Cruz de Tenerife

Fotografie preluata de pe Depositphotos. © Toate drepturile apartin autorului/autorilor fotografiei. | despre drepturile de autor

La Orotava

Înghesuit într-o vale pitorească cu plantații de banane, acest oraș istoric debordează de clădiri vechi și monumente impresionante, fiind și una dintre cele mai fascinante atracții turistice din Tenerife. Nu uita să vizitezi Iglesia de Nuestra Señora de la Concepción, o biserică barocă din secolul al XVI-lea cu două turle uriașe, precum și Casas de los Calcones, unde vei putea admira o colecție de obiecte realizate manual, din diferite zone din Spania și America. Pe lângă toate aceste comori istorice, La Orotava se mândrește și cu frumuseți naturale. Minunata grădină tropicală Hijuela del Botánico este împânzită cu flori exotice colorate, plante rare, peluze largi și piscine decorative. Plantele de aici au fost aduse din America de Sud, Africa Centrală și Australia. Iubitorii de natură vor fi încântați să descopere Playa del Nollullo, o plajă cu nisip negru și valuri uriașe.

La Orotava, Tenerife

Fotografie preluata de pe Depositphotos. © Toate drepturile apartin autorului/autorilor fotografiei. | despre drepturile de autor

Piscinele naturale din Garachico

Formațiunile vulcanice care au marcat peisajele din Tenerife sunt responsabile și pentru această atracție neobișnuită. Odinioară cel mai important port din Tenerife, povestea orașului Garachico a fost schimbată la începutul secolului XVIII, când o erupție vulcanică a umplut localitatea cu lavă fierbinte, care apoi s-a scurs în port. Deși acest eveniment aproape că a dus la distrugerea acestui oraș, în urmă cu trei secole, astăzi este responsabil pentru cel mai popular loc din Garachico. Piscinele naturale care s-au format în apele oceanului, printre pereții de lavă întărită, au diferite forme și dimensiuni, unele fiind potrivite chiar și pentru prichindeii care vor să se bălăcească printre pești tropicali multicolori, în timp ce altele sunt numai bune pentru snorkeling.

Piscinele naturale din Garachico

Fotografie preluata de pe Depositphotos. © Toate drepturile apartin autorului/autorilor fotografiei. | despre drepturile de autor

Masca

Acest "sat pierdut" este o comunitate izolată, ascunsă în peisajul dramatic al munților Teno. Parcurge traseul Cheile Masca, un drum de trei ore ce trece pe lângă golful cu același nume. Atunci când privești pentru prima dată orășelul Masca vei înțelege imediat de ce i se spune "satul pierdut". Această locație are o atmosferă aproape preistorică și, deși drumul până acolo nu este deloc ușor de parcurs, efortul merită pe deplin când ajungi să admiri micuțul sat ce pare să se scurgă de pe un versant de munte.

Masca

Fotografie preluata de pe vantastictours.es. © Toate drepturile apartin autorului/autorilor fotografiei. | despre drepturile de autor

Stâncile Los Gigantes

Numele acestui loc minunat se traduce prin "stâncile giganților" și nu este greu să-ți dai seama de ce. Aceste stânci uriașe au înălțimi între 500 și 800 metri deasupra apei oceanului, iar primii locuitori ai insulei au supranumit acest loc drept peretele iadului. Admiră peisajul incredibil în drum spre orașul Los Gigantes, de unde poți pleca în diferite excursii în jurul stâncilor. Aici poți vedea delfini și balene ce înoată vesele pe lângă stâncile gigant sau poți face scufundări pentru a descoperi minunățiile ce se ascund sub valurile Atlanticului.

Stâncile Los Gigantes din Tenerife

Fotografie preluata de pe Depositphotos. © Toate drepturile apartin autorului/autorilor fotografiei. | despre drepturile de autor

Parque del Drago

Nicio vacanță în Tenerife nu ar fi completă fără să admiri Drago Milenario sau Copacul Dragonului, simbolul insulei. Acest copac a primit acest nume datorită rășinii sale roșii, care arată precum sângele de dragon, și despre care se spune că ar avea o mulțime de beneficii medicale. Locuitorii insulei au venerat timp de secole acest copac, care are peste 1.000 de ani, fiind cel mai bătrân astfel de copac de pe insulă. Poți vizita Copacul Dragonului în Parque del Drago, alături de o colecție fascinantă de alte specii de plante endemice.

Parque del Drago

Fotografie preluata de pe Depositphotos. © Toate drepturile apartin autorului/autorilor fotografiei. | despre drepturile de autor

Parcul Las Águilas

Tenerife se mândrește cu o mulțime de parcuri de distracții tematice, dar niciunul nu se compară cu Parcul Las Águilas din Costa Adeje. Aici ai ocazia să petreci o zi întreagă printre feline și maimuțe, poți să te plimbi pe poduri din sfoară, suspendate printre copaci, iar dependenții de adrenalină pot încerca pista uscată de bob. Parcul Las Águilas este o adevărată junglă cu peste 300 de animale din 100 de specii, ce trăiesc într-un mediu deschis, iar vizitatorii pot interacționa direct cu multe dintre ele.

Parcul Las Águilas

Fotografie preluata de pe zoosdelmundo.mforos.com. © Toate drepturile apartin autorului/autorilor fotografiei. | despre drepturile de autor

Atracții turistice în Tenerife

Tu ți-ai petrecut vacanța în Tenerife? Ce alte atracții turistice ai descoperit în acest loc minunat?

Booking.com


Împreună descoperim multe

#LocuriMinunate

Fii primul care citește despre locurile minunate pe care le-am vizitat, află idei noi de destinații bune de descoperit și bucură-te de sfaturile noastre despre cum să ai o vacanță reușită! Activează-ți notificările noastre și vei primi câte un mesaj de fiecare dată când avem o nouă poveste. Rapid, simplu și foarte eficient!



Sistemul de notificări funcționează doar cu browserele Chrome, Firefox și Safari.
Supported browsers