Revelion la Londra 2018: cum să-ți petreci noaptea de Anul Nou în capitala engleză

Revelion la Londra 2018: cum să-ți petreci noaptea de Anul Nou în capitala engleză
 
 

Londra este unul dintre cele mai interesante orașe din lume în care să-ți petreci Revelionul. Fie că vorbim despre legendarul spectacol de artificii de la miezul nopții, petrecerile de pomină din cluburi sau uriașa paradă din prima zi din an, Londra se mândrește cu o sumedenie de evenimente spectaculoase în această perioadă a anului.

Deoarece capitala engleză știe cum să organizeze un Revelion, sute de mii de turiști din toate colțurile lumii se înghesuie în acest oraș pentru a întâmpina așa cum se cuvine Noul An. Iată tot ce trebuie să știi despre o vacanță de Revelion la Londra!

Citește și: Londra de sărbători: 12 lucruri pe care le poți face iarna în capitala engleză

Cum să ajungi în Londra de Revelion

Londra este una dintre cele mai populare destinații pentru români, așa că ai la dispoziție o mulțime de opțiuni de călătorie, mai ales cu avionul. Deși ți-am povestit înainte cum să ajungi cu mașina la Londra, de această dată îți recomandăm să apelezi la avion.

Există zboruri directe către Londra Stansted și Londra Luton, operate de Wizz Air, Blue Air și Ryanair, atât din București, Cluj-Napoca și Timișoara, cât și din Oradea, Craiova și Iași. În perioada sărbătorilor de iarnă, din principalele aeroporturi din țară sunt chiar și câte trei zboruri pe zi spre Londra.

Îți recomand să-ți cumperi biletele din timp, pentru că cererea este foarte mare în această perioadă, iar prețurile tind să fie ceva mai piperate.

Cazare în Londra de Revelion

Și problema cazării în Londra ar trebui să o rezolvi din timp. Deși are o multitudine de hoteluri, Londra este tot timpul aglomerată în timpul sărbătorilor de iarnă, așa că, pentru a te asigura că găsești un hotel care să-ți placă, ar trebui să-l rezervi cu câteva luni înainte. Iată ce hoteluri din Londra pentru perioada 30 decembrie – 2 ianuarie îți recomandăm noi:

Dacă aceste opțiuni nu îți plac, poți găsi și alte hoteluri din Londra aici.

Londra iarna

Atunci când îți alegi hotelul pentru Revelionul în Londra este extrem de important să alegi în funcție de locul în care intenționezi să petreci noapte de Anul Nou. Timp de mai multe ore, circulația mașinilor și a mijloacelor de transport în comun este închisă pe podurile de centrul orașului, precum și pe străzile din jurul Tamisei.

Dacă ai cazare în sudul orașului și intenționezi să îți petreci noapte de Revelion în nord, îți va fi foarte complicat să te întorci la hotel după petrecere.

Noaptea de Anul Nou în Londra

Dacă petreci Revelionul la Londra un lucru este sigur – vei avea o mulțime de evenimente și petreceri dintre care să alegi, fie că vrei să înduri temperaturile scăzute și să petreci în stradă, fie că preferi un loc mai călduros.

Artificii de Anul Nou în Londra

Cel mai frumos eveniment de Revelion din Londra este, bineînțeles, spectacolul de artificii din noaptea de Anul Nou. Astfel, în 31 decembrie, încă de la ora 20, centrul Londrei se transformă într-o uriașă petrecere de stradă cu sute de mii de oameni. Deoarece focul de artificii din Londra este unul dintre cele mai faimoase evenimente din lume, încă din 2014 administrația locală a fost nevoită să restricționeze accesul la acest eveniment, pentru a preveni supraaglomerarea.

Așa că, dacă vrei să vezi artificiile de Anul Nou în Londra dintr-un loc bun vei fi nevoit să-ți cumperi bilet. Acesta costă 10 lire și poți cumpăra maxim patru. Dacă ești interesat, poți cumpăra biletele pentru acest Revelion aici. Atenție, biletele tind să se cumpere foarte repede.

Atunci când îți achiziționezi biletul trebuie să alegi din cinci zone – Zona Albastră, Zona Roșie, Zona Albă, Zona Roz sau Zona Verde. Fiecare zonă reprezintă câteva străzi din jurul malurilor Tamisei de la Podul Waterloo până la Podul Westminster. În funcție de ce bilet alegi, poți ajunge doar în acea zonă, de aceea este foarte important să-ți plănuiești cu grijă seara.

Dacă hotelul tău se află pe un mal, îți recomandăm să-ți iei bilet pentru o zonă de pe același mal al Tamisei, deoarece podurile principale vor fi închise chiar și pentru pietoni mai multe ore după miezul nopții.

Revelion Londra

Informații utile:

  • Zonele restricționate încep să fie închise încă de la ora 14, iar apoi vor fi deschise din nou cel târziu la ora 6 dimineața, în 1 ianuarie. În ziua de 31 decembrie va trebui să te bazezi pe metrou dacă vrei să ajungi de pe o parte pe alta a Tamisei.
  • Atunci când intri în zona restricționată vei trece printr-un control de securitate și va trebui să arăți un act de identitate. Cel mai potrivit este pașaportul sau permisul de conducere.
  • Ai voie să vii cu mâncare și băuturi (chiar și alcoolice), dar în cantități rezonabile, altfel cei de la securitate ți le vor confisca. De asemenea, nu ai voie să ai recipiente din sticlă, ci doar din plastic sau metal.
  • Dacă ai rezervare la un hotel care se află în interiorul zonelor restricționate, atunci va trebui să contactezi hotelul deoarece majoritatea acestora primesc bilete de intrare în zonă pentru oaspeți.

După ce ai trecut de toate astea, nu-ți mai rămâne decât să te bucuri de spectacol. În jurul orei 21 un DJ va pune muzică, pentru încălzi atmosfera, iar la miezul nopții un uriaș spectacol de artificii cu muzică va aprinde cerul Londrei, deasupra London Eye, timp de 12 minute. Apoi, DJ-ul va continua să pună muzică, timp de câteva ore.

Dacă nu vrei să plătești pentru bilet și să treci prin controalele de securitate, poți admira de la distanță focul de artificii. Cele mai bune locuri sunt Podurile Lambeth și Vauxhall, precum și malurile Tamisei între acestea.

Artificii Londra

Cluburi și petreceri de Revelion

Dacă nu vrei să te îngrămădești în stradă la miezul nopții, majoritatea restaurantelor, pub-urilor și cluburilor din Londra organizează petreceri de pomină în noapte dintre ani. Bineînțeles, pentru toate va trebui să-ți faci rezervare din timp și să plătești bilet.

Printre cele mai populare astfel de evenimente se numără croazierele pe Tamisa, ce includ, nu doar o priveliște magnifică cu focurile de artificii, dar și o masă festivă și multă muzică. Poți alege unul dintre restaurantele de la înălțime care îți vor oferi panorame incredibile peste London Eye și artificii, cum ar fi Aqua Shard, aflat la etajul 31 din faimoasa clădire The Shard.

Bar Londra

Fotografie preluată de pe theresident.co.uk. © Toate drepturile aparțin autorului/autorilor fotografiei. | despre drepturile de autor

Dacă vrei ceva mai... gălăgios, atunci nu ai cum să dai greș cu cele mai faimoase cluburi din Londra, care de fiecare dată pregătesc petreceri de pomină cu artiști și DJ de renume. Printre cele mai interesante astfel de evenimente se numără petrecerile de la XOYO, Egg, The Pink Mansion, The Blitz Party New Year's Eve Special, de la Village Underground, sau petrecerea Lights, Camera, Party! New Year's Eve, organizată la The Roof Gardens.

Citește și: Vacanța de Revelion: 15 idei de concediu în Europa

Ce să faci în Londra în ultima zi din an

Distracția de Revelion în Londra nu se rezumă doar la cele câteva ore înainte și după miezul nopții. Din contră, capitala engleză găzduiește o serie de evenimente în ultima din zi din an, iar multe dintre muzee și atracții turistice importante rămân deschise până seara.

Astfel, nimic nu se compară cu o sesiune de patinaj pe gheață la unul dintre patinoarele fermecătoare din Londra. Superbul patinoar de la Somerset House este deschis până la ora 18.30, în timp ce patinoarul din fața Muzeului de Științe ale Naturii (favoritul meu Smile) este deschis până după miezul nopții.

Pantinoar - Muzeul de Stiinte ale Naturii Londra

Poți patina și la Ice Rink Canary Wharf, în Canada Square, sub 8 kilometri de beculețe colorate. Acest patinoar este deschis până la ora 22:30, în ultima zi din an. Și Hampton Court Palace Ice Rink este o alegere la fel de fermecătoare pentru ultima zi din an, acesta fiind deschis până la ora 21.

Dacă vrei un loc mai... colorat atunci de ce să nu îți petreci ultima zi din an la un festival? Winter Wonderland, în Hyde Park, este deschis până la ora 22, în timp ce Winterville, din Clapham Common, rămâne deschis până la miezul nopții. Intrarea la amândouă festivaluri este gratuită. Un alt loc la fel de fermecător este Christmas at Kew Gardens, un spectacol feeric de lumini, care poate fi admirat și în 31 decembrie, până la ora 17.

Winter Wonderland

Și majoritatea muzeelor și galeriilor din Londra sunt deschise în ultima zi din an, inclusiv British Museum, The Churchill War Rooms, Palatul Hampton Court, Muzeul Horniman, Grădina Zoologică sau Imperial War Museum. Intrarea la muzee este gratuită.

Ce să faci în Londra în prima zi din an

Doar pentru că am pășit în Noul An, nu înseamnă că distracția de Revelion se termină în Londra, din contră. Întregul oraș se trezește de dimineață, pentru a începe anul așa cum se cuvine.

Muzeele care sunt deschise în 31 decembrie, își vor deschide porțile pentru vizitatori și a doua zi. La acestea se adaugă și Kensington Palace, London Eye, London Film Museum, London Transport Museum, Madame Tussauds, Museum of London, Natural History Museum, Science Museum, Ripley's Believe It or Not!, SEA LIFE London Aquarium, Shakespeare's Globe și Tate Britain.

Muzeu Londra

Dacă mai ai energie, majoritatea cluburilor și pub-urilor organizează o nouă rundă de petreceri, dar și pentru acestea va trebui să-ți rezervi un bilet din timp.

New Year's Day Parade

Cea mai mare paradă din Marea Britanie are loc pe străzile din centrul Londrei în 1 ianuarie. New Year’s Day Parade celebrează 31 de ani în 2017 și adună peste 8.500 de performeri ce reprezintă 20 de țări, inclusiv majorete, fanfare, dansatori și reprezentanți ai spectacolelor de pe West End. Întreaga extravaganță este organizată în stil american, iar mulți dintre participanți vin chiar din SUA.

New Year's Day Parade

Parada începe la ora 12, în fața Hotelului Ritz și se desfășoară prin Piccadilly Circus, Lower Regent Street, Pall Mall, Trafalgar Square, White Hall și se oprește lângă Big Ben, la ora 15:30.

New Year's Day Parade Londra

Îți recomand să ajungi cât mai repede pentru a prinde un loc bun sau poți să-ți achiziționezi bilete pentru una dintre cele trei tribune amenajate de-a lungul traseului paradei. Un astfel de bilet costă 30 de lire și poate fi achiziționat aici.

Parada Noul An Londra

Transportul în Londra de Revelion

Datorită numărului mare de vizitatori, nu este de mirare că transportul în comun în Londra este dat peste cap de Revelion. Totuși, acesta rămâne cea mai simplă variată de călătorie, în detrimentul mașinilor sau a taxiurilor, din moment ce majoritatea străzilor din centru vor fi închise atât pentru focul de artificii, cât și pentru parada de a doua zi.

Autobuze Londra

Astfel, autobuzele din centrul Londrei nu vor mai circula după ora 12 în 31 decembrie, și se vor amenaja rute ocolitoare. De asemenea, mai multe stații de metrou din centrul orașului vor fi închise în noapte de Revelion.

Vei putea călătorii gratuit cu toate mijloacele de transport în comun din Londra (care sunt deschise) de la ora 23:45 până a doua zi la 4:30. Asta include și trenurile, tramvaiele, metrourile și autobuzele.

Tu ți-ai petrecut Revelionul la Londra? Povestește-ne experiența ta! 


Împreună descoperim multe

#LocuriMinunate

Fii primul care citește despre locurile minunate pe care le-am vizitat, află idei noi de destinații bune de descoperit și bucură-te de sfaturile noastre despre cum să ai o vacanță reușită! Activează-ți notificările noastre și vei primi câte un mesaj de fiecare dată când avem o nouă poveste. Rapid, simplu și foarte eficient!



Sistemul de notificări funcționează doar cu browserele Chrome, Firefox și Safari.
Supported browsers