Peştera Ialomicioarei, un loc cu răcoare şi multe grote

Peştera Ialomicioarei, un loc cu răcoare şi multe grote
 
 
 

Ţi-e dor de o drumeţie în inima muntelui, de locuri sălbatice şi pitoreşti, dar în acelaşi timp te afli în căutarea aventurii? Hai cu noi la Peştera Ialomicioarei! O "văgăună" ascunsă în inima Masivului Bucegi, pe versantul drept al Cheilor Peşterii de pe Valea Ialomiţei. Situată la o altitudine de peste 1.500 de metri, Peştera Ialomicioarei apare pentru prima dată în documentele oficiale la finele secolului al XVIII-lea, dar este un loc de care se leagă numeroase legende locale şi evenimente istorice.

Cum ajungi?

Dacă ai trecut Peştera Ialomicioarei pe lista ta cu destinaţii de călătorie şi ai hotărât să pleci în drumeţie spre acest obiectiv turistic, nu uita acasă o haină groasă, iar înainte să porneşti la drum nu îţi strică să cunoşti câteva informaţii despre traseul pe care îl vei parcurge. Există mai multe variante de a ajunge la Peştera Ialomicioarei. Prima dintre ele este telecabina, fie că vorbim despre cea din Buşteni, cea din Sinaia, sau de telescaunul din zona Babele. De aici, potecile vor şerpui prin zona muntoasă până la gura peşterii.

Pestera Ialomicioarei

Fotografie preluata de pe oficialmedia.com. © Toate drepturile apartin autorului/autorilor fotografiei. | despre drepturile de autor

Vacanța de vis în Croația

Vacanța de vis în Croația

7 nopți cazare, zbor din București
de la 450 Eur
vezi detalii »

O altă variantă presupune o călătorie cu maşina pe Valea Ialomiţei, dar fii pregătit să străbaţi un drum forestier de câţiva zeci de kilometri până la Padina, iar dacă eşti un amator al drumeţiilor montane şi dispui de echipament adecvat, află că există şi trasee care străbat culoarul Rucăr – Bran, urcă pe crestele Vârfurilor Ilie şi Tătarul până la Padina şi apoi Peştera Ialomicioarei.

Vacanță de neuitat în Corfu

Vacanță de neuitat în Corfu

7 nopţi cazare, all inclusive light, zbor din Bucureşti
de la 565 Eur
vezi detalii »

O peşteră, mai multe grote

Odată ce ai ajuns la destinaţie, pregăteşte-te să intri în "măruntaiele" muntelui. Chiar de la intrare vei ajunge în prima grotă a peşterii, Grota Mihnea-Vodă, o încăpere spaţioasă şi luminată de razele soarelui. Înainte de 1924, prin această încăpere a peşterii încă mai curgea râul care străbătea întreaga excavaţie. Urmează apoi Pasajul care îţi va conduce paşii până la Grota lui Decebal, o cavernă din care se desprind mai multe galerii.

Pestera Ialomicioarei

Fotografie preluata de pe oficialmedia.com. © Toate drepturile apartin autorului/autorilor fotografiei. | despre drepturile de autor

Grota Sfânta Maria, denumire pe care a primit-o datorită asemănării unei stalagmite cu statuia Sfintei Maria, este situată în stânga, iar accesul în acest loc se face trecând peste un prag de bolovani alunecoşi. Dacă ai reşit să ajungi până aici, te aşteaptă mai departe locul "La Răspântie", iar drumul care se bifurcă, te duce către grota Urşilor, un loc în care au fost descoperite oseminte ale urşilor de cavernă ce populau pădurile de munte în urmă cu 2.500 de ani.

Pestera Ialomicioarei

Sursa foto www.obiectiveturisticeromania.com. © Toate drepturile apartin autorului/autorilor fotografiei. | despre drepturile de autor

Împrejurimi care te vor cuceri

În speranţa că nu ai obosit încă, Peştera Ialomicioarei mai are multe să îţi arate. Drumurile care şerpuieşc prin adâncul muntelui te vor purta spre Fundul Peşterii şi Galeria Apelor, iar traseul accesibil se va încheia la Altar. Vei fi fascinat de decorul natural al galeriilor peşterii, iar dacă mai ai energie te bucuri şi de alte obiective turistice din apropierea peşterii, în zonă mai poţi vizita Lacul Scropoasa, Cheile Tătarului şi Spintecătura Urşilor.

Ţie care grotă din Peştera Ialomicioarei ţi-a plăcut cel mai mult?

Sejur de lux în Antalya

Sejur de lux în Antalya

7 nopţi cazare, all inclusive, zbor din București, Cluj-Napoca și Timișoara
de la 400 Eur
vezi detalii »
 

HappyMonday.ro - Impreuna calatorim mai mult

De 5 ani descoperim locuri minunate impreuna prin povestile de pe site. Dorim ca prin noul nostru proiect - HappyMonday.ro - sa te ajutam sa calatoresti mai mult si astfel sa descoperi mult mai multe locuri.
In fiecare zi de luni iti dam idei noi de calatorii la #tarifeWOW, pentru ca tu sa descoperi locuri noi. Saptamana aceasta iti propunem ofertele de mai jos. Care te tenteaza?

Împreună descoperim multe

#LocuriMinunate

Fii primul care citește despre locurile minunate pe care le-am vizitat, află idei noi de destinații bune de descoperit și bucură-te de sfaturile noastre despre cum să ai o vacanță reușită! Activează-ți notificările noastre și vei primi câte un mesaj de fiecare dată când avem o nouă poveste. Rapid, simplu și foarte eficient!



Sistemul de notificări funcționează doar cu browserele Chrome, Firefox și Safari.
Supported browsers