După-amiază de primăvară la plajă, în Saltcoats

După-amiază de primăvară la plajă, în Saltcoats
 
 
 

Dacă vrei să descoperi adevăratul șarm scoțian, dincolo de atracțiile turistice vechi de secole din Edinburgh sau a străzilor pline de oameni din Glasgow, atunci trebuie să te îndrepți spre zonele de coastă. Deși una dintre cele mai faimoase zone din Scoția este Highlands, cu ale sale peisaje mereu verzi, castele antice și Nessie, eu am decis să explorez regiunea Ayrshire, din vestul Scoției. Într-o zi neobișnuit de senină de primăvară am petrecut o după-amiază în orășelul Saltcoats, după o frumoasă excursie pe Isle of Arran.

Citește și: Isle of Arran, spiritul Scoției într-o mică insulă

Numele și povestea acestui loc este strâns legată de fostele exploatări de sare din Firfth of Clyde, astfel încât și în ziua de azi poți vedea vechile bazine. Saltcoats datează încă din evul mediu, iar de-a lungul istoriei sale lungi s-a reinventat de mai multe ori. După ce a fost oraș de pescari și apoi a fost transformat într-unul dintre cele mai importante porturi din regiune, Saltcoats a devenit o stațiune populară, grație plajelor sale vaste cu nisip fin și a apelor curate. Astăzi, micuțul orășel este o destinație aleasă mai mult de scoțieni decât de turiști, astfel încât ai ocazia să te bucuri în liniște de farmecul specific zonei.

Concediu relaxant în Zakynthos

Concediu relaxant în Zakynthos

7 nopţi cazare, mic dejun, zbor din București
de la 445 Eur
vezi detalii »

Saltcoats

Concediu mediteranean în Creta

Concediu mediteranean în Creta

7 nopţi cazare, mic dejun, zbor din Bucureşti
de la 465 Eur
vezi detalii »

Portul din Saltcoats

Plaja din Saltcoats

Și acum cel mai popular loc din Saltcoats este plaja, unde am ajuns și eu prima dată. Deși temperaturile nu prea mă îndemnau sa fac plajă, m-am bucurat de o plimbare relaxantă și de aerul curat. Plaja din Saltcoats are nisip fin auriu și o mulțime de scoici ciudate. La reflux, când apele mării se retrag, poți vedea urmele unei păduri antice, în mare parte rămășițe ale unor butuci fosilizați. Dacă ar fi să asculți după legendele locale, când valurile se retrag foarte mult, își fac apariția pitici și dragoni. Din păcate, eu nu am reușit să văd decât câteva meduze plutind agale în apa liniștită.

Plaja din Saltcoats

Saltcoats

Plaja in Scotia

Ce mai poți vizita în Saltcoats

Nu puteam să părăsesc Saltcoats fără să-i explorez străzile întortocheate, cu o mulțime de case istorice, magazine ciudate și surprinzător de multe biserici vechi. Dacă te uiți cu atenție, vei observa că betonul din care sunt făcute străzile are nuanțe multiple, datorită cristalelor de sare care s-au depus de-a lungul timpului.

Saltcoats, Scotia

Biserica in Saltcoats

Dacă vrei să afli mai multe despre istoria fascinantă a acestui orășel poți vizita Saltcoats Town Trail, precum și North Ayrshire Museum, găzduit într-o fostă biserică și care se mândrește cu expoziții interesante despre cultura regiunii.

Tu ai vizitat orașul Saltcoats? Povestește-ne despre excursia ta!

Vacanța de vis în Croația

Vacanța de vis în Croația

7 nopți cazare, zbor din București
de la 450 Eur
vezi detalii »
 

HappyMonday.ro - Impreuna calatorim mai mult

De 5 ani descoperim locuri minunate impreuna prin povestile de pe site. Dorim ca prin noul nostru proiect - HappyMonday.ro - sa te ajutam sa calatoresti mai mult si astfel sa descoperi mult mai multe locuri.
In fiecare zi de luni iti dam idei noi de calatorii la #tarifeWOW, pentru ca tu sa descoperi locuri noi. Saptamana aceasta iti propunem ofertele de mai jos. Care te tenteaza?

Împreună descoperim multe

#LocuriMinunate

Fii primul care citește despre locurile minunate pe care le-am vizitat, află idei noi de destinații bune de descoperit și bucură-te de sfaturile noastre despre cum să ai o vacanță reușită! Activează-ți notificările noastre și vei primi câte un mesaj de fiecare dată când avem o nouă poveste. Rapid, simplu și foarte eficient!



Sistemul de notificări funcționează doar cu browserele Chrome, Firefox și Safari.
Supported browsers