De ce să te întorci în Iași

De ce să te întorci în Iași
 
 

Iaşi este un oraș extraordinar, faimos mai ales pentru faptul că aici, în urmă cu mulţi ani s-a înfăptuit Unirea Mică. Suntem foarte norocoşi să avem un astfel de oraş în țara noastră: unul nou, dar şi unul care insuflă atât de multă istorie, în acelaşi timp.

De ce iubesc eu Iașiul?! Păi, după cum ați auzit sau veți afla, Iașiul este capitala, inima și cea mai mare atracție a zonei Moldovei. Într-adevăr! Este locul perfect pentru o mică escapadă de weekend sau chiar pentru o vacanță.

Joi, 1 iunie, toţi cei optzeci şi doi de copii aşteptam în gară, la peronul numărul 4. Eram foarte entuziasmaţi şi emoţionaţi în acelaşi timp. Se aude vocea, bine cunoscută, care anunţă că trenul Bucureşti Nord – Iaşi urmează să intre în gară. Ne-am luat la revedere de la părinţi şi cei dragi şi aşteptam încolonaţi sosirea trenului. Trebuia să ne mişcăm repede pentru că acesta staţiona doar 2 minute. 

Cu mult chin, am reuşit să ne urcăm cu toţii şi după câteva peripeţii, despre care nu are rost să mai vorbim, fiecare şi-a găsit locul. Ne aştepta un drum lung, 6 ore să fiu mai exactă.

Din tren

Călătoria cu trenul nu a fost plictisitoare. (Cu atât mai puţin pentru mine. Fusesem doar o singură dată cu CFR-ul înainte de această plecare.) Fiecare a făcut tot posibilul ca timpul să treacă mai repede: am ascultat muzică, am cântat, am dansat, am citit. Şi... la ora 12:30 am ajuns la Iaşi.

Nu ştiu dacă ceilalţi simţeau la fel, dar eu eram foarte curioasă să îl cunosc pe Dănuţ, cel fără de care această excursie nu ar fi avut loc. Pe parcursul celor 3 zile a fost ca un erou pentru noi: ne-a suportat.

Chiar dacă nouă ni se părea deja că a facut suficient pentru noi... ne-a surprins iar. Un banner uriaş ne aştepta în gara din Iaşi, prin care ne-a urat bun venit fiecăruia dintre noi... La propriu!

Iasi

Pentru a vă putea povesti mai bine experienţa noastră, în continuare voi prezenta principalele obiective turistice vizitate de noi.

Obiective turistice în Iași

Primul obiectiv turistic pe care l-am vizitat în acea după-amiază a fost Parcul Copou, unde am putut observa multe statui ale scriitorilor români care au trăit în Iaşi. Totul culminează cu Teiul lui Eminescu, în faţa căruia este scrisă poezia Dorinţă a poetului, și care reprezintă unul din cei mai importanți arbori monument din România, constituind un simbol pentru oraș.

Am avut o jumătate de oră timp liber; aşa că am pornit în explorarea parcului. După spusele lui Dănuţ, acest tei, care se află în parc, este doar un "nepoţel" al celui original. Însă cu toate acestea, dacă închizi ochii, încă poţi auzi ecoul pașilor Veronicăi Micle, care se pierd mai apoi printre crengile teiului.

Parcul Copou

Următoarea oprire: dealul Repedea, unde am avut parte de câteva minute de relaxare, după experienţa "incendiară" prin care am trecut pe drumul până aici.

Dănuţ a cântat la chitară şi, uşor, uşor, ne-am alăturat cu toţii pentru a cânta alături de el.

A doua zi a fost dedicată culturii. Ne-am pregătit, după micul dejun, şi am plecat spre Palatul Culturii. Acesta are 4 muzee. Fiecare dintre ele merită fiecare secundă petrecută în mijlocul exponatelor. Primul a fost Muzeul de Artă, care adăposteşte tablouri minunate. Iei loc pe canapeluţele înşirate paralel cu pereţii şi uiţi de timp, uiţi de tine, uiţi de tot! Însă nu foarte mult pentru că ne aşteaptă o zi lungă.

Palatul Culturii

Al doilea a fost Muzeul de Etnografie al Moldovei. Piesele expuse sunt deosebite. Te poartă prin lumea ţăranului român; cu accent pe zilele de sărbătoare, pe momentele importante din viaţa acestuia.

Muzeul de Istorie are puţine exponate. Frumoasă este însă integrarea ruinelor vechii curţi domneşti în peisajul muzeului. Există o cameră cu podea de sticlă prin care se văd bătrânele ruine. Fragilitatea aparentă a sticlei te face să păşeşti cu grijă şi emoţie, cu gândul la paşii grăbiţi ai gărzilor sau paşii timizi ai domniţelor din vremuri demult apuse... E frumos să visezi aşa, cu ochii deschişi (cineva spunea că "traieşti tot atâtea vieţi, câte cărţi ai citit într-o viaţă").

După o scurtă oprire la Bolta Rece, restaurantul unde odinioară se întâlneau scriitorii, ne-am continuat drumul. Spre Bojdeucă!

Bojdeuca lui Ion Creangă. În timpul în care a locuit aici, scriitorul l-a cunoscut pe Eminescu şi au devenit foarte buni prieteni.

Bojdeuca lui Creanga

Ultima oprire din turul nostru a fost Grădina Botanică. Aceasta a fost înființată în 1856, fiind cea mai veche din România și una din cele mai mari din Europa, este locul perfect de relaxare. Aici vei avea ocazia să admiri varietatea tipurilor de flori (secția trandafirilor e nemaipomenită), natura pură, cele 2 sere, iar liniștea prezentă te vor face să uiți de tot și să fii acolo atât cu trupul, cât și cu mintea.

Parcul Botanic

Excursia aceasta ne-a apropiat foarte mult. Eu am redescoperit Iaşiul după atâta timp (7 ani) şi m-am reîndrăgostit de el, de oraşul pe care îl consider a fi cel mai frumos din România.

Citește și: Iaşi - cel mai frumos oraș din România


Împreună descoperim multe

#LocuriMinunate

Fii primul care citește despre locurile minunate pe care le-am vizitat, află idei noi de destinații bune de descoperit și bucură-te de sfaturile noastre despre cum să ai o vacanță reușită! Activează-ți notificările noastre și vei primi câte un mesaj de fiecare dată când avem o nouă poveste. Rapid, simplu și foarte eficient!



Sistemul de notificări funcționează doar cu browserele Chrome, Firefox și Safari.
Supported browsers