CONCURS - Recunoaşte cele două oraşe compilate în fotografia din interiorul articolului!

CONCURS - Recunoaşte cele două oraşe compilate în fotografia din interiorul articolului!
 
 
 

Dacă te incluzi în categoria turistului care nu s-a plictisit niciodată într-un concediu, dacă poţi sta minute bune să admiri un tablou, să analizezi o piatră sau să savurezi un peisaj, dacă adori să mergi şi a doua oară într-un loc pe care l-ai vizitat, pentru că întotdeauna mai ai câte ceva de văzut şi dacă oricât de mult ai sta în concediu, ţi se pare că timpul este insuficient, nu trebuie să te simţi prost... noi te înţelegem.

Şi noi, cei din echipa Ghiduri Turistice avem aceleaşi simptome, de aceea, ne-am gândit să-ţi facem o surprză, iar împreună cu prietenii noştri de la Austrian Airlines am decis să să-ţi dăm o recompensă pentru toate orele pe care ţi le-ai petrecut privind diferite fotografii din întreaga lume!

Tot ce trebuie să faci este să priveşti foarte atent imaginea de mai jos şi să recunoşti care sunt cele două oraşe compilate în fotografie!

Concurs

Click pe imagine să vezi poza mărită

Dacă ţi-ai dat seama, lasă un comentariu mai jos la acest articol cu numele celor două oraşe!

Explorează Budapesta în 4 zile!

Explorează Budapesta în 4 zile!

3 nopţi cazare, mic dejun, zbor din Bucureşti
de la 140 Eur
vezi detalii »

Toate răspunsurile corecte vor intra la tragere la sorţi:

Întâmpină primăvara la Mediterana, în Sardinia!

Întâmpină primăvara la Mediterana, în Sardinia!

3 nopţi cazare, zbor din Bucureşti
de la 155 Eur
vezi detalii »

1xpachet "I love travel, I love Austrian Airlines", care conţine o umbrelă de ploaie, două machete de avioane Austrian Airlines şi un suport pentru chei

1xpachet "I love coffee, I love Austrian Airlines", care conţine o cană, două machete de avioane Austrian Airlines şi un suport pentru chei

2x pachet "I love airplanes, I love Austrian Airlines", care conţine o machetă de avion Austrian Airlines şi un suport pentru chei

Concursul se desfăşoară în perioada 6 Mai -11 Mai 2013. Câştigătorii vor fi anunţaţi în data de 13 Mai 2013.

Urmăreşte-ne în continuare, pentru că împreună cu prietenii noştri de la Austrian Airlines îţi pregătim o serie de multe alte surprize!

..............................................................................................................

Cele două oraşe din imagine sunt: RIO DE JANEIRO şi VIENA!

În urma extragerii, câştigătorii concursului sunt:

  • Pachetul "I love travel, I love Austrian Airlines": DANIEL CRAITORIU
  • Pachetul "I love coffee I love Austrian Airlines":  USHER BEN HAIM
  • Pachetele "I love airplanes, I love Austrian Airlines":
    - PATRICK KISZEL
    - MIRELA ELENA MÎRZA

Aşteptăm un mesaj privat pe pagina noastră de Facebook cu datele personale ale câştigătorilor, care să conţină (nume, prenume, număr de telefon, e-mail şi adresă unde să livrăm premiile).

Vă mulţumim tuturor pentru participare şi vă aşteptăm şi la următoarele noastre concursuri!

Austrian Airlines

Realizat in colaborare cu: Austrian Airlines

Austrian Airlines oferă conexiuni prin Viena, către 130 oraşe din lume şi  66 ţări de pe cele 5 continente. În rândul conexiunilor intercontinentale transportatorul deserveşte rutele către New York, Chicago, Toronto, Tokio, Beijing, Delhi, Mumbai, Bangkok, Dubai. 

Site-ul Austrian Airlines

 
4 zile de aventuri scandinave în Oslo

4 zile de aventuri scandinave în Oslo

3 nopţi cazare, zbor din Bucureşti
de la 205 Eur
vezi detalii »
 

HappyMonday.ro - Impreuna calatorim mai mult

De 5 ani descoperim locuri minunate impreuna prin povestile de pe site. Dorim ca prin noul nostru proiect - HappyMonday.ro - sa te ajutam sa calatoresti mai mult si astfel sa descoperi mult mai multe locuri.
In fiecare zi de luni iti dam idei noi de calatorii la #tarifeWOW, pentru ca tu sa descoperi locuri noi. Saptamana aceasta iti propunem ofertele de mai jos. Care te tenteaza?

Împreună descoperim multe

#LocuriMinunate

Primeşti în fiecare săptămână cele mai noi articole direct pe e-mail.