Cele mai frumoase orașe din Italia, care te vor lăsa cu gura căscată

Cele mai frumoase orașe din Italia, care te vor lăsa cu gura căscată
 
 

Italia este una dintre cele mai colorate și fermecătoare destinații de vacanță din lume. Fie că vrei un concediu relaxant la malul mării, un city break de neuitat sau o incursiune printr-o zonă deosebită, bătrâna cizmă le are pe toate. Dacă ai vizitat deja metropolele principale, precum Roma, Veneția, Florența sau Napoli, noi îți recomandăm câteva orașe mai mici și mai puțin cunoscute din Italia, dar de o frumusețe care te va impresiona cu siguranță.

Atrani

Unul dintre cele mai frumoase locuri de pe Coasta Amalfi, Atrani este un loc de poveste ascuns între două stânci uriașe ce se înalță peste valurile Mediteranei. Deoarece, majoritatea turiștilor care ajung pe Costiera Amalfitana preferă să viziteze Positano, Amalfi și Sorrento, Atrani este aproape un secret bine păstrat de localnici. Astfel, cei care vizitează Atrani se vor putea bucura în liniște de bisericile superbe, piețele pline de farmec și trattoriile cu preparate delicioase. Iar dacă nu știi cum să ajungi în acest orășel, află că poți face o plimbare de jumătate de oră pe jos din Amalfi.

Verifică opțiunile de cazare în Atrani aici.

Atrani

Fotografie preluata de pe Depositphotos. © Toate drepturile apartin autorului/autorilor fotografiei. | despre drepturile de autor

Siena

Cu un centru istoric declarat loc de patrimoniu UNESCO, acest oraș toscan este înghesuit între trei dealuri, fiind înconjurat de priveliști superbe. Siena este cunoscut mai ales pentru cele 17 cartiere ale sale sau contrade, ce se întrec de două ori pe an la cursele de cai Palio, care se desfășoară în Piazza del Campo, piața principală a orașului, sub formă de scoică cu marginile rotunjite. Orice vacanță în Siena înseamnă multe clădiri istorice superbe și precum și o atmosferă unică, de care cu siguranță nu te vei sătura.

Verifică opțiunile de cazare în Siena aici.

Cele mai frumoase orașe din Italia

Fotografie preluata de pe Depositphotos. © Toate drepturile apartin autorului/autorilor fotografiei. | despre drepturile de autor

Alberobello

Principala atracție în Alberobello sunt faimoasele truli – căsuțele decolorate cu un acoperiș conic ce par a fi tot timpul acoperite cu zăpadă. Datorită acestor clădiri neobișnuite, întregul oraș a fost înscris pe lista locurilor de patrimoniu UNESCO. Pentru cele mai frumoase priveliști cu sutele de truli din Alberobello, îndreaptă-te spre Piazza del Popolo unde vei da de Belvedere Trulli, un loc special amenajat de unde poți admira Alberobello în toată splendoarea sa.

Verifică opțiunile de cazare în Alberobello aici.

Alberobello

Fotografie preluata de pe Depositphotos. © Toate drepturile apartin autorului/autorilor fotografiei. | despre drepturile de autor

Pietrapertosa 

Cunoscut drept unul dintre cele mai dramatice orașe din Italia, Pietrapertosa este săpat în piatră, pe versantul unui munte și se află la peste 1.000 de metri altitudine. Orașul în sine este o adevărată bijuterie arhitectonică, cu o multitudine de ruine antice și un castel din secolul XIX. Totuși, principala atracție din Pietrapertosa este Il Volo dell'Angelo, cel mai înalt traseu de tiroliană care îți oferă o panoramă de neegalat.

Verifică opțiunile de cazare în Pietrapertosa aici.

Pietrapertosa

Fotografie preluata de pe Depositphotos. © Toate drepturile apartin autorului/autorilor fotografiei. | despre drepturile de autor

Cefalù  

Aflat la o oră de Palermo, orașul medieval Cefalù pare desprins din cărțile poștale. De fapt, este posibil ca priveliștile să-ți pară cunoscute, mai ales dacă ai văzut pelicula Cinema Paradiso (1988), filmată aici. În Cefalù trebuie să explorezi la pas centrul istoric cu bisericile sale decorate cu mozaicuri, trebuie să te plimbi pe lungomare (faleză) și să admiri apusul de pe La Rocca, dealul ce tronează deasupra orășelului.

Verifică opțiunile de cazare în Cefalù aici.

Cefalu

Fotografie preluata de pe Depositphotos. © Toate drepturile apartin autorului/autorilor fotografiei. | despre drepturile de autor

Pisa

Dacă vrei să ai și tu o poză cu una dintre cele mai faimoase locuri din Italia, atunci trebuie să te îndrepți spre Pisa și să te pregătești să sprijini iconicul turn înclinat. Acest obiectiv turistic este incredibil, mai ales când îl vezi în realitate. Totuși, acest oraș medieval se mândrește și cu alte atracții turistice la fel de impresionante, precum un Dom din secolul XI, plin cu opere de artă, sau un superb Baptistier. Majoritatea locurilor minunate din Pisa se află într-o singură piață numită sugestiv Piazza dei Miracoli.

Verifică opțiunile de cazare în Pisa aici.

Pisa

Fotografie preluata de pe Depositphotos. © Toate drepturile apartin autorului/autorilor fotografiei. | despre drepturile de autor

Portofino

Dacă vrei să-ți petreci vacanța în Italia la plajă, nu ai cum să dai greș cu Portofino, un superb sat colorat la malul Mării Mediterane, ce se întinde în jurul unui port plin cu iahturi și bărci de pescuit. Portofino este unul dintre cele mai fotografiate locuri din Italia, fiind și o destinație preferată de celebritățile din întreaga lume. Deși nu este un loc tocmai ieftin, asta nu înseamnă că nu poți savura o cafea în port sau nu poți vizita Castello Brown cocoțat pe o stâncă deasupra orașului. Dacă ai suficient timp, fă și o drumeție până la Mănăstirea San Fruttuoso of Capodimonte, de unde poți admira cele mai frumoase panorame cu edificiile colorate din Portofino.

Verifică opțiunile de cazare în Portofino aici.

Portofino

Fotografie preluata de pe Depositphotos. © Toate drepturile apartin autorului/autorilor fotografiei. | despre drepturile de autor

San Gimignano

O excursie în San Gimignano este ca o călătorie în timp. Acest superb orășel fortificat din inima Toscanei, este cunoscut pentru arhitectura sa medievală, fiind supranumita Manhattan-ul medieval, grație celor 14 turnuri din piatră ce se înalță peste dealurile toscane. În timpul perioadei sale de glorie, San Gimignano avea nu mai puțin de 72 de turnuri de până la 50 de metri, fiecare construit de familiile bogate ale orașului, fiind o adevărată competiție. Astăzi, turnurile care au mai rămas în picioare oferă panorame incredibile cu orașul și văile ce-l înconjoară.

Verifică opțiunile de cazare în San Gimignano aici.

San Gimignano

Fotografie preluata de pe Depositphotos. © Toate drepturile apartin autorului/autorilor fotografiei. | despre drepturile de autor

Lecce

Unul dintre cele mai mari localități din Apulia, Lecce este cunoscut drept unul dintre cele mai frumoase orașe din Italia. Acest oraș baroc are o cultură și o atmosferă adriatică unică, la care se adaugă o multitudine de atracții fascinante, precum un amfiteatru roman din secolul II, ce odinioară găzduia peste 25.000 de oameni. Tot în Lecce poți vizita un castel din secolul XVI, precum și una dintre cele mai importante biserici din Italia, Biserica Sfintei Cruci, care a fost finalizată la mijlocul secolului XIV, după mai bine de o sută de ani de muncă. În timpul vacanței tale în Lecce, asigură-te că vizitezi câteva dintre spectaculoasele biserici baroce, pentru care acest oraș a devenit faimos, bucură-te de viața de noapte surprinzător de agitată și degustă o porție de paste orecchiette.

Verifică opțiunile de cazare în Lecce aici.

Lecce

Fotografie preluata de pe thegrandwinetour.com. © Toate drepturile apartin autorului/autorilor fotografiei. | despre drepturile de autor

Urbino

Deși se află într-o zonă mai puțin turistică din Italia, Urbino merită descoperit. Localizat în regiunea Marche din centrul peninsulei, acest oraș cocoțat pe mai multe dealuri se întinde în jurul unui palat renascentist. Urbino este locul de naștere al faimosului pictor Rafael, fiind și un important centru universitar. Masivul Palazzo Ducale, din secolul al XV-lea, este unul dintre cele mai impresionante palate din Italia. În interior vei descoperi Galeria Națională de Arte din Marche, ce se mândrește cu unele dintre cele mai importante colecții de picturi renascentiste din lume.

Verifică opțiunile de cazare în Urbino aici.

Urbino

Fotografie preluata de pe mustseeplaces.eu. © Toate drepturile apartin autorului/autorilor fotografiei. | despre drepturile de autor

Cele mai frumoase orașe din Italia pe hartă

Tu care crezi că sunt cele mai frumoase orașe din Italia?


Împreună descoperim multe

#LocuriMinunate

Fii primul care citește despre locurile minunate pe care le-am vizitat, află idei noi de destinații bune de descoperit și bucură-te de sfaturile noastre despre cum să ai o vacanță reușită! Activează-ți notificările noastre și vei primi câte un mesaj de fiecare dată când avem o nouă poveste. Rapid, simplu și foarte eficient!



Sistemul de notificări funcționează doar cu browserele Chrome, Firefox și Safari.
Supported browsers