Cât costă o vacanță pe litoralul românesc în 2017

Cât costă o vacanță pe litoralul românesc în 2017
 
 
 

Vara este deja aici așa că ar fi cazul să-ți pui la punct planurile de concediu. Dacă încă nu te-ai hotărât asupra unei destinații, noi îți propunem litoralul românesc. Chiar dacă nu sunt la fel de faimoase precum plajele din Grecia ori Croația, stațiunile românești de pe litoralul Mării Negre se mândresc cu plaje mari, ape perfecte pentru înotat sau diferite sporturi, dar și cu oportunități infinite de divertisment. Iată așadar cum să ajungi la Marea Neagră și cât costă o vacanță pe litoralul românesc. 

Cum ajungi pe litoralul românesc

Începând din 1 mai, litoralul românesc este o adevărată Mecca pentru iubitorii de soare și valuri din toată țara, fie că vorbim despre un weekend sau un sejur mai lung. De aceea, CFR pune la dispoziție trenuri speciale spre Constanța și Mangalia. Trenul Soarelui circulă zilnic pe ruta București Nord – Constanța fără oprire, durata drumului fiind de aproximativ 2 ore. Un bilet dus-întors pentru acest tren este de aproximativ 110 de lei. Din Timișoara, o călătorie cu trenul până la Constanța presupune aproximativ 14 ore și un schimb la București, prețul pentru un bilet dus fiind de aproximativ 118 lei.

Mamaia

Fotografie preluata de pe Depositphotos. © Toate drepturile apartin autorului/autorilor fotografiei. | despre drepturile de autor

Cei care dispun de mașină pot face o excursie prin România până la malul mării. Dacă pornești din capătul opus al țării, din Satu Mare, vei avea ceva de mers – peste 800 de kilometri. Partea bună este că pe drum vei avea ocazia de a vedea unele dintre cele mai frumoase locuri din țară. Din Satu Mare poți alege traseul Cluj Napoca – Alba Iulia – Sibiu – Pitești – București – Constanța, pe care îl vei parcurge în aproximativ 14 ore dacă îți rezervi și câteva ore de pauză (450 lei).

Dacă pornești din Iași vei parcurge în jur de 480 de kilometri, ce pot fi făcuți în 9 ore, dacă te oprești câteva ore pe parcurs. Traseul este Vaslui - Bârlad - Galați - Slobozia - Constanța și te poate costa în jur de 300 de lei.

Din Timișoara, drumul este mai ușor, deoarece vei călători în mare parte pe autostradă. Poți opta pentru traseul Deva – Sibiu – Pitești – București – Constanța (780 km) pe care îl poți parcurge în 12 ore, dacă îți rezervi vreo 2 ore și jumătate de pauză și te va costa aproximativ 400 de lei.

Din București lucrurile se simplifică. Drumul cu mașina este doar pe Autostrada Soarelui și vei ajunge pe plajă în mai puțin de 3 ore. 

litoralul românesc

Fotografie preluata de pe Depositphotos. © Toate drepturile apartin autorului/autorilor fotografiei. | despre drepturile de autor

Zboruri spre litoralul românesc

Dacă nu ai timp să călătorești cu trenul sau mașina la mare, atunci poți ajunge pe litoralul românesc în mai puțin de o oră și jumătate cu avionul. Din 16 iunie, compania Blue Air operează zboruri directe spre Constanța din patru orașe importante din România:

  • Din Timișoara spre Constanța există zboruri directe de două ori pe săptămână, iar un drum dus-întors costă aproximativ 120 de euro.
  • Din Cluj Napoca, aceeași companie aeriană operează zboruri directe spre Constanța tot de două ori pe săptămână, iar un drum dus-întors costă aproximativ 100 de euro.
  • Din Iași sunt zboruri directe spre Constanța tot de două ori pe săptămână la prețuri de aproximativ 163 de euro dus-întors.
  • Din Oradea găsești zboruri directe spre Constanța o dată pe săptămână, prețul unui bilet dus-întors fiind de aproximativ 124 euro.

Vama Veche

Fotografie preluata de pe Depositphotos. © Toate drepturile apartin autorului/autorilor fotografiei. | despre drepturile de autor

Cazare pe litoralul românesc

Litoralul românesc este mărginit de stațiuni minunate care își întâmpină vizitatorii cu o mulțime de hoteluri pentru toate gusturile. Când vine vorba de prețuri pe litoral, poți alege dintr-o sumedenie de hoteluri, campinguri sau hanuri, care îți pun la dispoziție o serie de facilități. 

Recomandările noastre pentru locuri de cazare pe litoralul românesc:

Dacă aceste locuri de cazare de pe litoralul românesc nu te atrag, poți găsi o mulțime de alte variante aici.

Atracții turistice pe litoralul românesc

Acum că știi cât costă o vacanță pe litoralul românesc, trebuie să afli și ce locuri minunate poți vizita aici. Principala atracție a litoralului Mării Negre este bineînțeles plaja. Dacă îți dorești să petreci un concediu plin de distracție cu muzică și voie bună de dimineața până târziu în noapte, Mamaia este alegerea perfectă sau Vama Veche pentru cei mai boemi. În schimb, dacă vrei să te bucuri de frumusețea mării într-un peisaj natural, atunci noi îți recomandăm plaja Vadu sau chiar stațiunile liniștite din apropiere de Delta Dunării.

Pe lângă plajele minunate, litoralul românesc te îmbie cu o mulțime de locuri de distracție. De la cluburi în care petrecerea pare să nu se termine, la faimosul sat de vacanță și Aqua Magic din Mamaia. Dacă nu te poți hotărî, noi îți sugerăm să faci turul tuturor stațiunilor, pentru a descoperi farmecul fiecăreia.

Constanta

Fotografie preluata de pe Depositphotos. © Toate drepturile apartin autorului/autorilor fotografiei. | despre drepturile de autor

Dacă vrei să afli mai multe despre istoria regiunii, fă o excursie până la Cetatea Histria sau fă o plimbare pe malul lacului Techirghiol. Pădurea Letea cu cai sălbatici este și ea o destinație superbă.

La final, rezervă-ți măcar o zi să descoperi și locurile minunate din Constanța. În acest oraș trebuie să vizitezi neapărat Portul Turistic Tomis și Cazinoul, dar și Moscheea Carol I și acvariul.

Harta litoralului românesc

Citește și:

Ai informaţii despre costurile unei vacanţe pe litoralul românesc? Spune-ne şi nouă în comentariile de mai jos şi ajută comunitatea Ghiduri Turistice să devină o comunitate mai informată. Dacă doreşti informaţii despre alte destinaţii de vacanţă din România sau din străinătate, nu ezita să ne spui. Laughing

Vacanța de vis în Croația

Vacanța de vis în Croația

7 nopți cazare, zbor din București
de la 450 Eur
vezi detalii »
 

HappyMonday.ro - Impreuna calatorim mai mult

De 5 ani descoperim locuri minunate impreuna prin povestile de pe site. Dorim ca prin noul nostru proiect - HappyMonday.ro - sa te ajutam sa calatoresti mai mult si astfel sa descoperi mult mai multe locuri.
In fiecare zi de luni iti dam idei noi de calatorii la #tarifeWOW, pentru ca tu sa descoperi locuri noi. Saptamana aceasta iti propunem ofertele de mai jos. Care te tenteaza?

Împreună descoperim multe

#LocuriMinunate

Fii primul care citește despre locurile minunate pe care le-am vizitat, află idei noi de destinații bune de descoperit și bucură-te de sfaturile noastre despre cum să ai o vacanță reușită! Activează-ți notificările noastre și vei primi câte un mesaj de fiecare dată când avem o nouă poveste. Rapid, simplu și foarte eficient!



Sistemul de notificări funcționează doar cu browserele Chrome, Firefox și Safari.
Supported browsers