Australia, țara–continent care îți stârnește imaginația

Australia, țara–continent care îți stârnește imaginația
 
 

Australia este una dintre cele mai populare destinații din lume. Australia atrage călători din toate colțurile lumii pasionați de vacanțe la plajă, aventuri cu cortul, scufundări, peisaje naturale și urbane impresionante. Indiferent ce fel de vacanțe preferi, Australia le are pe toate.

Această insulă-continent debordează de frumuseți naturale, de la masivul Uluru la regiunea aridă Outback, de la păduri tropicale la plaje sclipitoare cu nisip alb și bineînțeles Marea Barieră de Corali. Podul Harbor și Opera din Sydney sunt minunății realizate de mâna omului de neratat, în timp ce cafenelele din Melbourne te vor face să crezi că te afli în Europa. Dacă la toate astea adaugi și destinații perfecte de surf, nu e de mirare că vizitatorii se despart cu greu de Australia. Indiferent de câte ori vizitezi această țară fascinantă, de fiecare dată vei avea ceva nou de văzut.

Sydney, Australia

Fiecare aspect al vieții și culturii australiene, fie că ne referim la atitudinea prietenoasă sau la pasiunea pentru natură a locuitorilor, este un produs al mărimii sale vaste și al populației sale sau, mai bine spus, al lipsei de locuitori. Deși Australia are o suprafață aproape la fel de mare cu cea a Statelor Unite ale Americii, pe acest continent trăiesc aproximativ 24 de milioane de oameni, fiind una dintre țările cu cea mai scăzută densitate a populației din lume. Totuși, energia culturii sale vibrante se află într-un contrast permanent cu peisajele sale antice – regiunea centrală a Australiei este extrem de aridă și pare a fi părăsită, în timp ce marile orașe, majoritatea fondate în secolul al XIX-lea, debordează de viață.

Australia - combinația perfectă de metropole uriașe și panorame naturale incredibile

Unul dintre cele mai faimoase locuri din Australia este Outback, un deșert uriaș ce se întinde la vest de lanțul muntos Great Dividing Range spre centrul țării. Aici, cerul perfect albastru, pământul roșiatic, canioanele secate și formațiunile geologice la fel de ciudate precum flora și fauna sa formează împreună un ecosistem unic, care găzduiește cea mai veche cultură din lume încă existentă, ce datează de acum 70.000 de ani.

Outback, Australia

Acest interior "dur" a forțat Australia modernă să devină o țară de coastă. Majoritatea populației locuiește la cel mult 20 de kilometri de ocean, ocupând mai mult coasta de est și sud a insulei. Aici orașele moderne își întâmpină vizitatorii cu o atmosferă relaxantă și prietenoasă, la care contribuie din plin climatul mereu însorit. Sydney este un amestec spectaculos de plaje, magazine și baruri, în timp ce Melbourne debordează de artă, alei pitorești și... fotbal. Brisbane este un oraș subtropical care începe să câștige teren în fața celorlalte metropole australiene, iar Adelaide te va întâmpina cu o atmosferă festivă. Perth este unul dintre cele mai dezvoltate orașe australiene, cu o viață de noapte vibrantă și o mulțime de zgârie-nori, în timp ce capitala Canberra este un oraș dedicat parcurilor și a spațiilor verzi. Dacă vrei să descoperi diversitatea Australiei nu trebuie să vizitezi decât două orașe: tropicalul Darwin, în nord, și bătrânul Hobart din sud. Nici nu o să-ți vină să crezi că se află în aceeași țară.

Melbourne

Dacă vrei să vezi mai mult decât metropolele sclipitoare ale Australiei, atunci îndreaptă-te spre Northern Territory pentru a descoperi cultura indigenă și siturile antice. Multe dintre culturile aborigene, în special cele din centrul Australiei, au reușit să își păstreze un stil de viață tradițional, dar cu facilități moderne, vorbind propriile dialecte și viețuind după propriile legi.

Australia este și o țară ideală pentru road trip-uri. De la Margaret River la Cooktown, de la Jabiru la Dover, Australia se descoperă cel mai bine din mașină. Odată ce părăsești marile metropole traficul se disipă, iar parcurile naționale și zonele izolate ale Australiei sunt create parcă special pentru aventuri cu cortul.

Great Ocean Road

De la centrul său roșiatic la coasta mereu verde cu plaje sclipitoare, Australia te va surprinde cu frumusețea sa spectaculoasă și istoria fascinantă. Poți să-ți petreci vacanța sub cerul înstelat în deșert, poți să savurezi soiuri delicioase de vin în Valea Barossa sau poți să descoperi universul subacvatic din Great Ocean Road. Orice ai alege, niciun alt loc din lume nu se compară cu această insulă minunată.

Iată câteva locuri extraordinare din Australia


Împreună descoperim multe

#LocuriMinunate

Fii primul care citește despre locurile minunate pe care le-am vizitat, află idei noi de destinații bune de descoperit și bucură-te de sfaturile noastre despre cum să ai o vacanță reușită! Activează-ți notificările noastre și vei primi câte un mesaj de fiecare dată când avem o nouă poveste. Rapid, simplu și foarte eficient!



Sistemul de notificări funcționează doar cu browserele Chrome, Firefox și Safari.
Supported browsers