6 staţiuni unde să te bronzezi pe litoralul Mării Negre

6 staţiuni unde să te bronzezi pe litoralul Mării Negre
 
 
 

Litoralul Mării Negre este o alegere ideală pentru un concediu de vară reuşit. Cu plaje moderne, staţiuni care oferă atracţii pentru toate gusturile şi categoriile de vârstă, litoralul românesc este o alternativă la sejururile estivale în străinătate. Indiferent dacă te afli în căutarea distracţiei, sau vrei o vacanţă relaxantă în care să-ţi încarci bateriile, litoralul Mării Negre are ceva de oferit pentru toţi turiştii.

Staţiunile de pe malul românesc al Mării Negre oferă o gamă largă de servicii. Dacă Mamaia este prima alegere pentru cei cărora le place luxul, în Vama Veche oricine poate petrece câteva zile de distracţie garantată, iar pentru un concediu cu familia, staţiuni precum Olimp, Saturn sau Eforie Nord sunt destinaţii ideale. Iată care sunt cele mai populare plaje şi staţiuni de pe litoralul Mării Negre unde să te bronzezi în vara aceasta.

Mamaia

Statiunea Mamaia

Staţiunea Mamaia este considerată Perla litoralului românesc. Cea mai populară şi extravagantă dintre staţiunile de la Marea Neagră, Mamaia, este alegerea ideală pentru tinerii care vor să se distreze în club până dimineaţa şi apoi să privească răsăritul de pe plajă. Mamaia nu duce lipsă de servicii de entertainment şi dispune de cea mai mare plajă din ţară şi de nisipul cel mai fin. Fiind cea mai mare staţiune din România, Mamaia are şi o capacitate de cazare de peste 30 de mii de locuri. Turiştii pot alege între hoteluri ieftine sau hoteluri de lux din Mamaia, în funcţie de bugetul fiecăruia.

Eforie Nord

Eforie Nord

Fotografie preluata de pe sahmoldova.md. © Toate drepturile apartin autorului/autorilor fotografiei. | despre drepturile de autor

Vacanța de vis în Croația

Vacanța de vis în Croația

7 nopți cazare, zbor din București
de la 450 Eur
vezi detalii »

Pentru un concediu relaxant sau cu familia, staţiunea Eforie Nord oferă toate facilităţile de care ai nevoie. În plus, în Eforie Nord se află cel mai mare complex balneoclimateric de pe litoralul românesc. Tratamentele cu nămol şi băile în apele extrem de sărate ale lacului Techirghiol completează serviciile oferite de staţiunea Eforie Nord. Pentru o experienţă estivală care presupune şi o cură de tratament, hotelurile din Eforie Nord oferă pachete complete de servicii, iar tu te vei întoarce cu bateriile încărcate.

Vacanță de neuitat în Corfu

Vacanță de neuitat în Corfu

7 nopţi cazare, all inclusive light, zbor din Bucureşti
de la 565 Eur
vezi detalii »

Vama Veche

Vama Veche

Dacă vrei distracţie pe litoralul românesc şi să te simţi liber să zburzi pe plajă după bunul tău plac, dar dispui de un buget limitat, atunci destinaţia ta finală ar trebui să fie Vama Veche. Staţiunea idilică de pe malul Mării Negre este renumită pentru libertatea de care tinerii se bucură acolo. La capitolul servicii de cazare, Vama Veche dispune de puţine hoteluri, dar compensează în schimb cu vile şi pensiuni care oferă cazare la preţuri rezonabile.

Olimp

Olimp

Staţiunea Olimp se află de mult în topul preferinţelor celor care doresc să petreacă câteva zile pe litoralul românesc alături de familie şi copii. Renumită pentru plajele sale liniştite şi transferul lin în apă, Olimp este locul în care părinţii pot sta liniştiţi la soare, fără să se teamă că cei mici sunt în pericol în apă. Plajele staţiunii Olimp sunt locul ideal în care să te retragi din tumultul staţiunilor aglomerate şi să ai parte de linişte şi momente de relaxare, departe de turiştii puşi pe distracţie.

Plaja Sfântul Gheorghe

Sfantu Gheorghe

Fotografie preluata de pe metropotam.ro. © Toate drepturile apartin autorului/autorilor fotografiei. | despre drepturile de autor

Dacă vrei să te ascunzi de mulţimea de turişti de pe litoralul românesc şi cauţi un loc aproape pustiu şi liniştit, noi îţi recomandăm plaja Sfântul Gheorghe, situată la doar 3 kilometri de localitatea cu acelaşi nume. Ca să ajungi în localitatea Sfântul Gheorghe va trebui să îţi laşi maşina la Tulcea sau Mahmudia, iar de aici să-ţi continui drumul cu barca sau vaporaşul. Pe lângă momentele de relaxare pe care le vei petrece pe malul mării, te vei putea bucura de întreaga zonă, peisaje şi fauna Deltei Dunării.

Plaja Corbu

Plaja Corbu

Situată între Delta Dunării şi staţiunile Mamaia Nord şi Năvodari, Plaja Corbu este cea mai nouă amenajată de pe litoralul Mării Negre. Cu nisip fin şi apă curată, Plaja Corbu îşi întâmpină turiştii într-un ambient sălbatic şi liniştit, fără cluburi pe plajă şi restaurante zgomotoase. Plaja Corbu este una dintre puţinele oaze de linişte de pe malul Mării Negre.

Tu pe care plajă din România te vei bronza în vara aceasta?

Sejur de lux în Antalya

Sejur de lux în Antalya

7 nopţi cazare, all inclusive, zbor din București, Cluj-Napoca și Timișoara
de la 400 Eur
vezi detalii »
 

HappyMonday.ro - Impreuna calatorim mai mult

De 5 ani descoperim locuri minunate impreuna prin povestile de pe site. Dorim ca prin noul nostru proiect - HappyMonday.ro - sa te ajutam sa calatoresti mai mult si astfel sa descoperi mult mai multe locuri.
In fiecare zi de luni iti dam idei noi de calatorii la #tarifeWOW, pentru ca tu sa descoperi locuri noi. Saptamana aceasta iti propunem ofertele de mai jos. Care te tenteaza?

Împreună descoperim multe

#LocuriMinunate

Fii primul care citește despre locurile minunate pe care le-am vizitat, află idei noi de destinații bune de descoperit și bucură-te de sfaturile noastre despre cum să ai o vacanță reușită! Activează-ți notificările noastre și vei primi câte un mesaj de fiecare dată când avem o nouă poveste. Rapid, simplu și foarte eficient!



Sistemul de notificări funcționează doar cu browserele Chrome, Firefox și Safari.
Supported browsers