6 locuri spirituale pe care trebuie să le vizitezi

6 locuri spirituale pe care trebuie să le vizitezi
 
 
 

Vizitarea unui loc cu o bogată încărcătură spirituală nu trebuie să ţină neapărat de religia vizitatorului. Poţi descoperi lăcaşuri de cult sau chiar situri întregi în care o religie se încarcă de cele mai bogate valenţe. În astfel de locuri ai şansa de a descoperi ceva ce nu vezi în fiecare zi, ceva aparte. Tocmai de aceea am ales să-ţi prezint câteva locuri spirituale din lume demne de a fi admirate.

Machu Picchu, Peru

Machu Picchu, Peru

Sursa

Probabil unul dintre cele mai cunoscute situri spirituale ale lumii, Machu Picchu din Peru este un loc fascinant din toate punctele de vedere. Aceasta este o destinaţie de vacanţă pentru sute de mii de turişti în fiecare an, care doresc să exploreze siturile arheologice rămase, dar şi să se bucure de peisajele montane incredibile.

Camino de Santiago, Franţa şi Spania

Camino de Santiago, Franţa şi Spania

Sursa

Camino de Santiago nu este o simplă atracţie turistică de factură spirituală, ci este un drum ce face legătura între Franţa şi Spania. Pentru cei care vor să descopere un Sit de Patrimoniu Mondial UNESCO, dar şi să se bucure de o plimbare energizantă în aer liber, Camino de Santiago este cea mai bună alegere. Ruta deosebit de frumoasă s-a format pentru a duce la morminte sfinte.

Fii romantic 4 zile la Verona!

Fii romantic 4 zile la Verona!

3 nopţi cazare, mic dejun, zbor din Bucureşti
de la 175 Eur
vezi detalii »

Cupola Stâncii, Ierusalim

Cupola Stâncii, Ierusalim

Sursa

Cel mai vechi monument încă în picioare al islamului este Cupola Stâncii din Ierusalim. Un loc de pelerinaj pentru credincioşi, dar şi un simbol local datorită bine cunoscutei cupole aurii, moscheea este considerată mai degrabă a fi un adevărat altar şi nu un locaş de cult. Pelerinajele se îndreaptă spre Cuploa Stâncii, deoarece scrierile credinţei islamice spun că acesta este locul din care profetul Mohamed s-a ridicat la cer.

4 zile de aventuri scandinave în Oslo

4 zile de aventuri scandinave în Oslo

3 nopţi cazare, zbor din Bucureşti
de la 205 Eur
vezi detalii »

Cartierul evreiesc din Praga

Cartierul evreiesc din Praga

Sursa

Istoria evreilor este una cât se poate de tumultoasă în întreaga lume, iar Praga este unul dintre oraşele în care spiritualitatea acestei culturi este deosebit de vizibilă. În apropiere de Centrul Vechi, Cartierul evreiesc din Praga este locul în care comunitatea locală a fost forţată să se mute în secolul 13. Monumentele evreieşti numeroase, dar înghesuite pe o suprafaţă restrânsă, constituie peisajul unui pelerinaj istoric.

Uluru, Australia

Uluru, Australia

Sursa

Ceva mai departe de noi, Australia se laudă cu un loc încărcat de spiritualitate, dar şi de peisaje extraordinare. Ayers Rock sau Uluru este o formaţiune uriaşă din piatră, plasată în mijlocul unui deşert. Unul dintre cele mai uşor de recunoscut simboluri ale Australiei, Uluru a căpătat şi o importanţă spirituală, deoarece este înconjurat de numoase mituri şi poveşti ale aborigenilor.

Angkor Wat, Cambodgia

Angkor Wat, Cambodgia

Sursa

Angkor Wat este un loc încărcat de spiritualitate, dar şi de o importanţă culturală şi istorică deosebită. Situl din Cambodgia a fost acoperit de-a lungul timpului de plante căţărătoare, care i-au conferit o imagine şi mai fermecătoare pentru cei care ajung să-l viziteze. Templul este considerat a fi cel mai mare locaş de cult din lume.

Ce loc spiritual din lista noastră ţi-ar plăcea să vizitezi?

     

Descoperă şi alte locuri fascinante din lume! Citeşte şi despre: 7 minuni geologice ale parcurilor naţionale din SUA şi 5 situri istorice care NU mai impresionează!

Întâmpină primăvara la Mediterana, în Sardinia!

Întâmpină primăvara la Mediterana, în Sardinia!

3 nopţi cazare, zbor din Bucureşti
de la 155 Eur
vezi detalii »
 

HappyMonday.ro - Impreuna calatorim mai mult

De 5 ani descoperim locuri minunate impreuna prin povestile de pe site. Dorim ca prin noul nostru proiect - HappyMonday.ro - sa te ajutam sa calatoresti mai mult si astfel sa descoperi mult mai multe locuri.
In fiecare zi de luni iti dam idei noi de calatorii la #tarifeWOW, pentru ca tu sa descoperi locuri noi. Saptamana aceasta iti propunem ofertele de mai jos. Care te tenteaza?

Împreună descoperim multe

#LocuriMinunate

Primeşti în fiecare săptămână cele mai noi articole direct pe e-mail.