13 idei de city break cu zboruri directe din Timișoara

13 idei de city break cu zboruri directe din Timișoara
 
 
 

Dacă ești dependent de călătorii (la fel ca noi), atunci cu siguranță știi că drumul până la destinația dorită îți poate afecta serios o vacanță. Mai ales dacă alegi să călătorești cu avionul și ajungi la destinație abia după mai multe zboruri obositoare. Așa că, până să ajungem să ne permitem să închiriem avioane, ne bazăm pe zborurile directe din orașele apropiate de noi. De aceea, am întocmit o listă cu cele mai interesante orașe din Europa unde poți ajunge cu zboruri din Timișoara.

City break la Paris cu zboruri din Timișoara

Capitala Franței este una dintre cele mai populare destinații de city break din Timișoara, iar cei care vor să viziteze acest oraș au o mulțime de opțiuni în materie de zboruri. Bineînțeles, din Aeroportul din Timișoara există zboruri directe spre Paris, operate de Wizz Air, de două ori pe săptămână. Ceea ce înseamnă că îți poți organiza foarte simplu un city break la Paris, de câteva zile, în care să descoperi cele mai fermecătoare locuri din Orașul Luminii. Poți să vizitezi iconicul Turn Eiffel, poți să te plimbi agale pe străduțele pitorești din Montmartre, poți petrece o zi întreagă descoperind comorile din Luvru sau Muzeul Orsay și poți admira impresionanta Catedrală Notre Dame.

Iată și alte idei despre ce să faci într-un city break la Paris.

City break la Paris cu zboruri din Timișoara

Fotografie preluata de pe Depositphotos. © Toate drepturile apartin autorului/autorilor fotografiei. | despre drepturile de autor

City break la Bruxelles cu zboruri din Timișoara

Considerat drept capitala Europei, Bruxelles este un oraș compact, ce poate fi cu ușurință explorat în câteva zile. Din Timișoara poți găsi zboruri directe operate de Ryanair și Wizz Air, de trei, respectiv două ori pe săptămână. În Bruxelles trebuie neapărat să vizitezi Grote Markt, în centrul metropolei, pentru a admira elegantele clădiri din această piață. Nu uita să-ți fac un selfie cu simpaticul Menneken Pis și să deguști din ciocolata belgiană, faimoasă în lumea întreagă. Pasionații benzilor de desene animate vor descoperi un muzeu dedicat acestei arte, iar cei care vor să se întoarcă din vacanța lor în Bruxelles cu cele mai frumoase poze, trebuie să viziteze Palatul Regal și Mont des Arts.

Iată și alte atracții turistice din Bruxelles ce nu trebuie ratate.

Bruxelles

Fotografie preluata de pe Depositphotos. © Toate drepturile apartin autorului/autorilor fotografiei. | despre drepturile de autor

City break la Londra cu zboruri din Timișoara

Eleganta capitală britanică este una dintre cele mai interesante idei de city break indiferent de sezon. În Londra ai parte la o mare varietate de atracții turistice, de la monumente istorice și palate, la muzee excepționale, parcuri uriașe și multe alte locuri fascinante. Din Timișoara poți zbura la Londra fie cu Ryanair, fie cu Wizz Air, care operează curse directe în fiecare zi, astfel încât îți va fi foarte ușor să-ți plănuiești vacanța. Începeți periplul în Londra de la Palatul Westminster și faimosul Big Ben și fă o plimbare relaxantă prin St. James Park până la Buckingham Palace, unde, dacă ajungi înainte de ora 11, poți urmări schimbul de gardă. Vizitează și Trafalgar Square unde vei găsi două dintre cele mai interesante muzee din Londra, a căror intrare este gratuită, iar apoi descoperă o altă față a acestei metropole în Chinatown și Soho. La apus fă o plimbare pe Southbank și admiră luminile zgârie-norilor ciudați din City of London.

Iată și alte locuri frumoase din Londra pe care le poți admira.

Londra

Fotografie preluata de pe Depositphotos. © Toate drepturile apartin autorului/autorilor fotografiei. | despre drepturile de autor

City break în Frankfurt cu zboruri din Timișoara

Cei care vor să petreacă câteva zile într-o metropolă modernă și multiculturală, atunci Frankfurt este o alegere excelentă. Există zboruri din Timișoara de două ori pe săptămână operate de Ryanair și Wizz Air. În acest oraș minunat poți admira unele dintre cele mai înalte clădiri, inclusiv Main Tower din vârful căruia poți admira peisaje spectaculoase. În centrul vechi sau Römerberg vei descoperi o suită de căsuțe colorate ce par a fi din turtă dulce, precum și câteva catedrale frumoase. Nu rata o vizită la Palmengarten, cea mai mare grădină botanică din Germania, sau la muzeul dedicat celui mai faimos locuitor al orașului - Johann Wolfgang von Goethe.

Uite și alte locuri minunate din Frankfurt ce merită vizitate.

Frankfurt

Fotografie preluata de pe Depositphotos. © Toate drepturile apartin autorului/autorilor fotografiei. | despre drepturile de autor

City break în Veneția cu zboruri din Timișoara

Superba Veneția este și ea una dintre cele mai populare idei de city break din Timișoara, iar cei care nu au ajuns în Orașul Plutitor până acum o pot face plecând din Timișoara, de unde Wizz Air are curse directe de două ori pe săptămână. Cât despre ce poți face în Veneția, acest oraș are nenumărate atracții turistice. De fapt, Veneția în sine este un adevărat muzeu în aer liber, cu o sumedenie de clădiri vechi și elegante. Petrece timp în Piazza San Marco în compania miilor de porumbei, admiră superba Bazilică San Marco și Palatul Ducal ce găzduiește unele dintre cele mai importante comori ale Italiei. Fă o plimbare și pe Ponte di Rialto de unde poți face cele mai interesante poze, iar apoi admiră apusul de pe treptele Bisericii Santa Maria della Salute.

Concediu mediteranean în Creta

Concediu mediteranean în Creta

7 nopţi cazare, mic dejun, zbor din Bucureşti
de la 465 Eur
vezi detalii »

Iată și alte informații despre Veneția.

Veneția

Fotografie preluata de pe Depositphotos. © Toate drepturile apartin autorului/autorilor fotografiei. | despre drepturile de autor

City break în Amsterdam cu zboruri din Timișoara

Deși singurul zbor spre Olanda de pe Aeroportul din Timișoara are ca destinație Eindhoven, dacă nu te deranjează o călătorie de o oră și jumătate cu trenul, poți ajunge rapid în Amsterdam, unul dintre cele mai fascinante orașe europene. Aici nu trebuie decât să te plimbi agale pe malurile canalelor și să admiri arhitectura fantastică din centrul vechi. Fă o oprire în Piața de flori plutitoare și nu uita să descoperi comorile din Rijksmuseum, unul dintre cele mai importante muzee din lume.

Iată și alte motive pentru un city break în Amsterdam.

Amsterdam - Olanda

Fotografie preluata de pe Depositphotos. © Toate drepturile apartin autorului/autorilor fotografiei. | despre drepturile de autor

City break în München cu zboruri din Timișoara

Capitala Bavariei este o alegere interesantă pentru un city break de câteva zile. Din Timișoara, Wizz Air operează zboruri directe de trei ori pe săptămână spre München, așa că poți ajunge în acest oraș minunat în mai puțin de două ore. În München vei descoperi rapid șarmul vechi al orașului și arhitectura elegantă. Nu rata superba Marienplatz, unde majestoasa clădire a primăriei și fântâna cu pești te vor uimi din prima clipă. Nu rata nici uriașul complex Residenz, reședința oficială a ducilor bavarezi, Catedrala din München sau Frauenkirche și, bineînțeles, uriașa Grădină Engleză, cel mai mare parc din Germania.

Munchen

Vacanță de neuitat în Corfu

Vacanță de neuitat în Corfu

7 nopţi cazare, all inclusive light, zbor din Bucureşti
de la 565 Eur
vezi detalii »

Fotografie preluata de pe Depositphotos. © Toate drepturile apartin autorului/autorilor fotografiei. | despre drepturile de autor

City break în Milano cu zboruri din Timișoara

Cei care vor să ajungă în capitala modei pot face acest lucru foarte ușor din orașul de pe Bega. Ryanair și Wizz Air operează zboruri directe din Timișoara spre Milano de cinci ori pe săptămână fiecare. Acest oraș din nordul Italiei este una dintre cele mai îndrăgite destinații pentru un city break de câteva zile, deoarece metropola este destul de compactă și poate fi vizitată destul de repede. Primul loc pe care trebuie să-l vizitezi în Milano este, fără discuție, Domul, o spectaculoasă catedrală de pe acoperișul căreia vei putea admira cele mai frumoase panorame peste oraș. În apropiere vei găsi Galleria Vittorio Emanuele II, unul dintre cele mai vechi și luxoase centre comerciale din lume, precum și Teatro alla Scala, cea mai prestigioasă operă din lume. Tot în Milano poți admira lucrarea Cina cea de Taină a lui Leonardo da Vinci, găzduită în biserica Santa Maria delle Grazie, precum și Castello Sforzesco.

Uite și alte locuri pe care le poți vizita într-o vacanță în Milano.

City break în Milano cu zboruri din Timișoara

Fotografie preluata de pe Depositphotos. © Toate drepturile apartin autorului/autorilor fotografiei. | despre drepturile de autor

City break în Barcelona cu zboruri din Timișoara

Capitala Cataloneiei nu este doar o alegere interesantă pentru un city break, cu și o destinație de vară, mare și soare. Pe lângă clădirile minunate și atracții turistice fascinante, Barcelona se mândrește și cu o uriașă plajă la Mediterana, astfel încât orice vacanță în acest oraș în sezonul cald trebuie să includă obligatoriu câteva ore de relaxare pe nisipul auriu. Dacă plănuiești să mergi într-o vacanță în Barcelona, trebuie să știi că din Timișoara Wizz Air operează zboruri de două ori pe săptămână. În Barcelona, după ce te-ai săturat de leneveală sub soarele mediteranean, începe să explorezi străzile fascinante ale acestei metropole. Fă plimbări pe La Rambla, unde poți admira forfotul din Mercado Central, explorează Barri Gotic cu străzile sale medievale, admiră La Sagrada Familia, La Pedrera și Casa Battlo, iar apoi descoperă minunățiile din Parc Guell. Nu rata nici Montjuic, un deal în inima orașului pe care se află Muzeul de Artă Catalană, un castel, o grădină botanică și faimoasa fântână magică.

Iată și alte idei pentru un city break în Barcelona.

Barcelona

Fotografie preluata de pe Depositphotos. © Toate drepturile apartin autorului/autorilor fotografiei. | despre drepturile de autor

City break în Roma cu zboruri din Timișoara

Ce poate fi mai frumos decât un city break în Cetatea Eternă? Roma este, bineînțeles, una dintre cele mai îndrăgite idei de city break, mai ales din Timișoara. Pentru a descoperi toate secretele bătrânei Rome vei avea nevoie de ani întregi, dar într-o mini-vacanță de câteva zile, cu siguranță vei putea trece în revistă cele mai fascinante locuri din capitala Italiei. Deoarece Roma este o destinație atât de îndrăgită printre români, Wizz Air operează zboruri directe din Timișoara de trei ori pe săptămână. Primul lucru pe care trebuie să-l faci odată ajuns în Roma este să-ți cumperi un gelato delicios și să admiri forfota din Piazza Navona. Apoi pornește printre străduțele întortocheate din centrul orașului, aruncă o monedă în Fontana di Trevi, admiră Pantheonul și rămâi cu gura căscată în fața Colosseumului. Roma este un oraș al superlativelor astfel încât orice atracții turistice vei alege, cu siguranță nu vei fi dezamăgit. Dacă ai suficient timp la dispoziție părăsește Italia și explorează micul Vatican.

Citește și despre alte atracții turistice din Roma.

Roma

Fotografie preluata de pe Depositphotos. © Toate drepturile apartin autorului/autorilor fotografiei. | despre drepturile de autor

City break în Valencia cu zboruri din Timișoara

Considerată drept una dintre cele mai frumoase orașe din Spania, Valencia te întâmpină cu o multitudine de atracții turistice variate, de la catedrale elegante și muzee fascinante, la unul dintre cele mai mari oceanografe din lume, o grădină zoologică fascinantă și o plajă uriașă. Pentru cei care vor să viziteze Valencia, Wizz Air operează zboruri directe din Timișoara de două ori pe săptămână. În Valencia primul lucru pe care îl vei observa este mireasma florilor de portocal care învăluie orice colț de stradă. Spre deosebire de restul metropolelor spaniole, Valencia are un ritm mai relaxant și chiar și mulțimile de turiști par să fie mai calmi. Pentru a descoperi farmecul răvășitor al acestui oraș nu trebuie decât să te plimbi agale pe străduțele labirintice din centrul vechi sau Ciutat Vella. După ce te saturi de atâtea clădiri frumoase, îndreaptă-te spre Orașul Artelor și al Științei, unde vei avea impresia că ai ajuns în viitor.

Uite câte locuri minunate poți descoperi în Valencia.

Valencia

Fotografie preluata de pe Depositphotos. © Toate drepturile apartin autorului/autorilor fotografiei. | despre drepturile de autor

City break în Berlin cu zboruri din Timișoara

Capitala germană este o metropolă fascinantă care reușește să îmbine cu succes obiectivele turistice vechi cu o atmosferă cosmopolită și modernă. Deși povestea Berlinului este marcată de momente mai puțin frumoase, asta nu înseamnă că acest oraș nu a știut să-și pună în valoare moștenirea culturală. Dacă ești pasionat de istorie, în Berlin trebuie să vezi urmele vechiului zid, dar și muzeele fascinante ale capitalei germane, majoritatea înghesuite pe o insulă în mijlocul râului Spree, numită simplu Insula Muzeelor. Catedrala orașului este una dintre cele mai elegante clădiri ale Berlinului, în timp ce Poarta Brandenburg, simbolul orașului, este o atracție pe care nu ai voie să o ratezi. În sezonul cald este o adevărată plăcere să te plimbi pe aleile îngrijite din uriașul Tiergarten, în timp ce Palatul Charlottenburg te va uimi cu frumusețea sa. Dacă îți plac animalele, atunci nu trebuie să ratezi Berlin Zoo, cea mai veche grădină zoologică din Germania. Pentru cei care vor să ajungă din Timișoara la Berlin, Ryanair operează zboruri directe de două ori pe săptămână.

Iată și alte atracții turistice din Berlin ce nu trebuie ratate.

Berlin

Fotografie preluata de pe Depositphotos. © Toate drepturile apartin autorului/autorilor fotografiei. | despre drepturile de autor

City break în Madrid cu zboruri din Timișoara

Madrid este o altă alegere excelentă pentru cei care vor să descoperă cultura fascinantă a Spaniei. Aici te poți delecta cu unul dintre cele mai importante muzee din Europa, poți descoperi gastronomia tradițională și poți explora unele dintre cele mai frumoase edificii spaniole. Din Timișoara, Wizz Air operează zboruri directe spre Madrid de două ori pe săptămână, astfel încât nu îți va fi prea greu să-ți plănuiești un city break interesant în capitala spaniolă. Consumatorii de cultură trebuie neapărat să viziteze Muzeul El Prado din Madrid unde vor putea admira unele dintre cele mai importante lucrări ale artiștilor spanioli, inclusiv Las Meninas al lui Velasquez sau 3 mai 1808 a lui Goya. Tot în Madrid vei găsi și Palatul Regal, superba reședință oficială a familiei regale deschisă publicului, precum și Parcul Buen Retiro, o adevărată oază de verdeață cu mici palate elegante și diferite edificii frumoase. În Plaza Mayor vei descoperi adevărata atmosferă madrilenă, în timp ce în Puerta de Sol este sufletul orașului, cu o mulțime de oameni și magazine.

Citește aici mai multe informații despre Madrid.

Madrid

Fotografie preluata de pe Depositphotos. © Toate drepturile apartin autorului/autorilor fotografiei. | despre drepturile de autor

Tu care dintre aceste orașe ai vrea să vizitezi în următoarea ta vacanță?

Sejur de lux în Antalya

Sejur de lux în Antalya

7 nopţi cazare, all inclusive, zbor din București, Cluj-Napoca și Timișoara
de la 400 Eur
vezi detalii »
 

HappyMonday.ro - Impreuna calatorim mai mult

De 5 ani descoperim locuri minunate impreuna prin povestile de pe site. Dorim ca prin noul nostru proiect - HappyMonday.ro - sa te ajutam sa calatoresti mai mult si astfel sa descoperi mult mai multe locuri.
In fiecare zi de luni iti dam idei noi de calatorii la #tarifeWOW, pentru ca tu sa descoperi locuri noi. Saptamana aceasta iti propunem ofertele de mai jos. Care te tenteaza?

Împreună descoperim multe

#LocuriMinunate

Fii primul care citește despre locurile minunate pe care le-am vizitat, află idei noi de destinații bune de descoperit și bucură-te de sfaturile noastre despre cum să ai o vacanță reușită! Activează-ți notificările noastre și vei primi câte un mesaj de fiecare dată când avem o nouă poveste. Rapid, simplu și foarte eficient!



Sistemul de notificări funcționează doar cu browserele Chrome, Firefox și Safari.
Supported browsers