facebook

Ambasadori ghiduri-turistice.info

Ciprian Pop
1 poveşti scrise

1 Care crezi că este cel mai frumos oraș european?

Cel mai frumos oraș european e mereu următorul pe care îl descoperi, deschis fiind la tot ce e nou. La locuri, oameni, gusturi și culori. Mi-a plăcut foarte mult Stockholm, o capitală plină de farmec și culoare. Dar și Londra, plină de viață de energie, de un mix între tot ce există în prezent și tot ce a existat cu secole în urmă.

2 În ce loc te-ai muta?

M-aș muta în Indonezia pentru a gusta un loc complet diferit de toate cele văzute până acum. Cu o cultură complet nouă pentru mine, la polul opus de ceea ce a însemnat comunismul, a cărui influență încă se mai simte la noi în țară, cu oameni rezervați, care merg pe stradă cu capul în jos și la care pe față se citește în loc de zâmbete și speranță, griji și probleme.

3 Top 5 destinații unde vrei să ajungi!

Aș dori să ajung în Islanda, New York, Nepal-Everest, India, Japonia.

4 Care crezi că este cel mai frumos loc din România?

Cel mai frumos loc din România cred că este cel la care nu au ajuns încă oameni care să distrugă natura. Toți munții din România sunt superbi și merită luați la pas.

 

Ciprian Pop

"Îndrăznește să descoperi miracolul fiecărei clipe din viața ta!"

Un simplu visător care își trăiește viața astfel încât fiecare zi să fie diferită și plină de noi speranțe, noi călătorii, noi experiențe prin care să descopăr lumea și în același timp pe mine. Nedespărțit de acea cutiuță magică care îi fură timpului o clipă și o păstrează pentru totdeauna, aparatul meu foto. Și mereu cu ochii pe acele oferte prin care pot ajunge în fiecare colț al lumii fără a trebui să sparg vreo bancă înainte.

Un bolnav irecuperabil care îi molipsește pe toți din jurul lui cu microbul călătoritului. Și pe care îi momesc zi de zi cu idei de destinații și oferte de nerefuzat. Cam ăsta sunt eu. Restul e doar o lume fără margini care așteaptă să o întâlnești la fiecare pas pe care îl faci curajos înspre ea.

 


 

Articole scrise de Ciprian Pop

 
Înapoi la echipa noastră
x

GhiduriTuristice.info foloseste COOKIES. Navigand in continuare, va exprimati acordul pentru folosirea acestora. Afla detalii >