Umile plecăciuni de la Cramele Recaş, alcoolici dumneavoastră!
DESCOPERĂ ROMÂNIA

Umile plecăciuni de la Cramele Recaş, alcoolici dumneavoastră!

Ca om, degrabă locuitor în Vest de Românie, știu un lucru pe care cu toții îl putem observa.... de vrei să scapi din mândrul oraş Timişoara şi să evadezi spre zări albastre, cu peisaje verzi şi oxigen conform normelor Europene, ai face bine să fii dornic să purcezi minim 100 de kilometri. Altfel, slabe şanse ai să vezi frumușățuri care să-ţi încânte ochiul şi să-ţi îmbucure inimioara.

5 obiective turistice misterioase din România: mit sau realitate?
DESCOPERĂ ROMÂNIA

5 obiective turistice misterioase din România: mit sau realitate?

Porţi spre un alt univers, spirite care se plimbă printre noi, ritualuri, animale care nu aparţin niciunei specii, siluete care zboară sau pur şi simplu fenomene ale naturii care nu pot fi explicate nici măcar de oamenii de ştiinţă sunt subiecte care tuturor ne-au răpit gândurile pentru mai mult sau mai puţin timp. Sunt poveşti care există printre noi de sute de ani, unele cu care am crescut şi altele noi... nu seamană între ele, însă toate au ceva în comun: fenomele paranormale şi un final care ne face să ni se ridice părul.

Concediu "la ghici", partea a II-a - Rânca
DESCOPERĂ ROMÂNIA

Concediu "la ghici", partea a II-a - Rânca

Poate pentru mulţi dintre voi, iubitori de sporturi de iarnă sau oameni ai munţilor, Rânca este un loc comun, însă pentru mine, care sunt bănăţeancă "în ţoalele mele" nu a fost aşa. Pentru că sunt din Timişoara, toate escapadele mele la munte au fost evident în judeţul Caraş Severin: Semenic, Văliug, Crivaia sau Muntele Mic, iar de câţiva ani, de când mi-am descoperit pasiunea pentru sporturile de iarnă, mai exact pentru schi, am mers în Austria. Timişorenii suntem la doar 600 kilometri de Alpi, drum pe care-l facem în maxim 6 ore.

 
Crucea de pe Caraiman, un monument inaltat la locul care i se cuvine
DESCOPERĂ ROMÂNIA

Crucea de pe Caraiman, un monument inaltat la locul care i se cuvine

Copil fiind, eram vrajit de povestile lui despre acest loc. Bunicul meu a fost un barbat puternic, foarte priceput (talentat as putea zice), plin de viata si dornic mereu sa vada locuri noi sau sa revada locurile pe care le mai vazuse si care i-au placut. Talentat zic, pentru ca desi castiga bani din mesria de contabil (dupa ce, in tinerete se pregatise in domeniul pomiculturii), picta destul de bine (in special dupa modele, reproducea aproape exact chipuri de oameni, dar si locuri, cladiri, peisaje etc.). Dar talentul lui cel mai mare, care impresiona pe toata lumea, era legat de lemn. Incepuse cu traforajul, trecuse apoi la pirogravura si incercase, in cele din urma, si sculptura. Apartamentul lui de doua camere ajunsese plin de lucrari facute de mana lui, muncite vara in balconul mic dar foarte bine amenajat, dar, mai ales iarna, si in bucataria de unde bunica nu reusea mai deloc sa-l alunge in vederea prepararii bucatelor.

Platoul Vartoapelor: 10 hectare de ghiocei, 10 hectare de alb şi verde, 10 hectare de covor sfânt
DESCOPERĂ ROMÂNIA

Platoul Vartoapelor: 10 hectare de ghiocei, 10 hectare de alb şi verde, 10 hectare de covor sfânt

Se numeste simplu: Platoul Vartoapelor. Nu este un obiectiv turisic, neaprat. Nu doreste, inca, sa fie calcat de picioarele manelistilor si al distrugatorilor de frumos. Este un loc cu totul special, nemaivăzut, nemaiîntâlnit. Este inceputul şi sfârşitul, este acel tărâm descris, parcă,de Ispirescu, fiind acela al tineretii făra batraneţe şi al vieţii fără de moarte.

Platoul Vartoapelor este locul unde treci graniţa între tinereţe şi senectute, între adevăr şi minciună, între dreptate şi nedreptate, între puritate şi maculare. Acela este raiul, cel pe care il intuim, dar nu il pricepem, acela pe care il visăm dar nu suntem pregătiţi să-l călcăm. 10 hectare de ghiocei, 10 hectare de alb şi verde, 10 hectare de covor sfânt şi sublim, ascunse în imensitatea unui loc mirific nu trebuie sa fie o invitaţie la vizitare.

Ele există acolo si erită vizitate pentru că de acolo ni s-au născut legendele întregului neam, de acolo curge izvorul vieţii, acolo poţi să încerci sentimentul că eşti un om liber şi detaşat de toate mizeriile acestei lumi.

Piatra Craiului - "Instinctul matern"
DESCOPERĂ ROMÂNIA

Piatra Craiului - "Instinctul matern"

Obiectivul turistic despre care voi vorbi este Piatra Craiului, dar titlul pe care vreau sa-l dau povestioarei este "Instinctul matern", imi pare foarte potrivit pentru cele intamplate in vara anului 2011, intr-un concediu de 11 zile, cu sotia, in care ne-am propus sa terminam o harta (cand spun asta ma refer la Muntii Piatra Craiului, Bucegi, Piatra Mare si Ciucasul).

Trebuie sa recunosc, a fost un concediu in care am cunoscut multi oameni, locuri si de fiecare data cand stau si ma gandesc la acele momente ma cuprinde o emotie, de parca as trai din nou aceleasi clipe. Nu voi face referire decat la Piatra Craiului pentru ca nu doresc sa plictisesc pe nimeni si daca ar fi de povestit tot ce merita vazut si tot ce am trait cred ca mi-ar trebui mult timp sa le scriu.

 
Palatul de la Mogosoaia, un loc din care au luat nastere numeroase povesti interesante
DESCOPERĂ ROMÂNIA

Palatul de la Mogosoaia, un loc din care au luat nastere numeroase povesti interesante

Poate sunt mai romantica din fire dar de cand ma stiu am fost fascinata de castele, palate si de toate povestile care au luat nastere intre zidurile lor. Am urmarit cu ardoare o multime de documentare pe Discovery si pe alte programe TV, referitoare la minunatele palate ale lumii, am citit si rascitit zeci de carti despre acestea iar internetul l-am rascolit de zor pentru a mai gasi cate o noutate, un castel pe care nu-l stiam si care merita vazut si descoperit.

Insa pe masura ce m-am documentat referitor la aceste superbe edificii din lumea intreaga, am descoperit ca tara noastra adaposteste o veritabila colectie de castele si palate, realizate in cele mai ingenioase stiluri arhitecturale, unele mai cunoscute, altele mai putin cunocute si mi-am propus sa reusesc sa le descopar de aproape.

Batranul Ceahlau, un loc neatins inca de mainile celor "inteligenti"
DESCOPERĂ ROMÂNIA

Batranul Ceahlau, un loc neatins inca de mainile celor "inteligenti"

"Batranul rege al Carpatilor Moldovii", cum il denumeste ilustrul scriitor drumet, Alexandru Vlahuta, mi-a cucerit privirile. Exista mai mult de 449 de motive pentru frumosul Ceahlau, exista cesuri intregi pentru a descrie acest taram al oamenilor credinciosi, dar oare stim noi, oamenii secolului al-XXI-lea, sa pretuim bogatiile cu care ne-a inzestrat Dumnezeu?! Stim noi cat de importanta este puterea naturii asupra sufletului? Nu stim, fiindca astazi vedem fericirea in lucruri marete si uitam sa mai privim in jur, uitam sa clipim, sa povestim, uitam ca suntem oameni si ne intrebam de ce tara nostra nu este la fel de presus ca celelalte! Vina este a nostra, deoarece nu ne cunoastem patria indeajuns de mult si ne ducem atat de repede spre valurile inalte ale lumii, lasand in urma lacrimile unui pamant minunat, presarat cu amintiri care starnesc melancolia celor sensibili. Ceahlaul este locul neatins inca de mainile celor "inteligenti", langa el poti privi, poti citi, poti medita, fara ca cineva sa te atentioneze.

Baile Herculane, o statiune plina de istorie si mister.
DESCOPERĂ ROMÂNIA

Baile Herculane, o statiune plina de istorie si mister.

M-am tot gandit despre ce as putea sa va scriu, deoarece am vazut foarte multe locuri frumoase in Romania, dar pana la urma m-am hotarat sa va scriu despre ultimul concediu care l-am facut anul acesta impreuna cu sotul meu si socrii mei la Baile Herculane si o sa intelegeti imediat de ce am ales aceasta destinatie.

Total articole : 694 | Se afişează acum pagina 54 din 78