BUSOLA CĂLĂTORULUI

Case pe lac de poveste care te îndeamnă la visare - GALERIE FOTO

Atunci când ne imaginăm o vacanță relaxantă într-un loc frumos, ne gândim la un spațiu magic în mijlocul naturii, cu o priveliște de poveste, aproape de apă. Departe de agitația orașelor parcă timpul stă în loc și îți oferă câteva minute de respiro. Ce zici de o cană ce cafea aburindă, savurată împreună cu persoana iubită, ne un șezlong în fața acestor peisaje?

BUSOLA CĂLĂTORULUI

Magie de iarnă. Cele mai frumoase castele acoperite cu zăpadă - GALERIE FOTO

Nimic nu se compară cu experiența de a explora un castel minunat pe timp de iarnă, când totul este acoperit cu zăpadă. Imaginează-ți un tărâm de poveste cu  peisaje sclipitoare. Sau, mai bine, admiră aceste imagini cu o sumedenie de astfel de castele desprinse parcă din basme.

BUSOLA CĂLĂTORULUI

Rute inspiraționale care-ți vor schimba viața

Mulți dintre noi alegem mereu vacanțe cât mai relaxante, ne planificăm toate activitățile cu mult timp înainte, ne pregătim bagaje cu de toate și alegem hoteluri cu facilități complete, dar ce ne facem atunci când căutăm aventura? Pentru călătorii care sunt în căutare de călătorii care-ți schimbă viața, în locuri care-ți trezesc spiritul și-ți provoacă curajul, am găsit niște trasee faimoase care te vor provoca să-ți încerci forțele:

BUSOLA CĂLĂTORULUI

Monaco, bijuteria sclipitoare a Mediteranei

Monaco, un principat minuscul îngrămădit între Franța și Marea Mediterană, este un loc cu adevărat special, ce găzduiește una dintre cele mai faimoase curse de Formula 1 și unul dintre cele mai luxoase cazinouri din lume, și care are mai mulți oameni în orhestra filarmonicii decât în armată.

BUSOLA CĂLĂTORULUI

Letonia, un tărâm magic cu peisaje naturale de excepție și monumente Art Nouveau

Un adevărat mozaic de păduri dese, lacuri cristaline și coaste sinuoase, Letonia este un adevărat parc uriaș nealterat în jurul unei singure metropole, minunata Riga. Letonia este o țară mai mică, dar asta nu înseamnă că nu poți să te pierzi printre peisaje spectaculoase, fără să fi nevoit să le împarți cu nimeni altcineva.

BUSOLA CĂLĂTORULUI

Stockholm într-o saptămână: 21 atracții turistice minunate pe care trebuie să le vezi

Stockholm este una dintre cele mai căutate destinaţii de city break din Europa. O părere preconcepută este aceea că Stockholm este o destinaţie costisitoare. Iată deci ce obiective să vizitezi în Stockholm şi ce activităţi să alegi să îţi umpli timpul fără a goli puşculiţa complet!Laughing

BUSOLA CĂLĂTORULUI

Imagini din satelit care îți vor tăia respirația – GALERIE FOTO

Benjamin Grant a pus bazele unui proiect inedit intitulat Daily Overview, prin care publică imagini din satelit cu Pământul high resolution. Iată care sunt cele mai fascinante astfel de imagini!

BUSOLA CĂLĂTORULUI

Cele mai pitorești căsuțe englezești de poveste - GALERIE FOTO

Zona rurală a Marii Britanii este faimoasă pentru peisajele sale pitorești și căsuțele sale care par desprinse din poveștile fraților Grimm. Un cottage este o casă de dimensiuni mai mici, de obicei de modă veche, cu un design vintage și o construcție clasică. Originile acestor căbănuțe fermecătoare se desprind din Anglia veche, când în acest tip de construcții trăiau muncitorii în zonele rurale.

BUSOLA CĂLĂTORULUI

Bled - verde de Slovenia

Fotografiile în care tronează insula aceea solitară dominată de turla unei biserici m-au făcut să îmi doresc să văd cu ochii mei Slovenia. Petecul de pământ înconjurat de ape limpezi şi creste maiestuoase, cea mai cunoscută insulă a Sloveniei, se află în mijlocul Lacului Bled, la 507 m altitudine şi a devenit pe bună dreptate imaginea simbol a acestei ţări.

Total articole : 981 | Se afişează acum pagina 19 din 109