Oraşul Dubrovnik este locul de care m-am îndrăgostit la prima vedere
CONCEDIU LA MARE

Oraşul Dubrovnik este locul de care m-am îndrăgostit la prima vedere

Oraşe înconjurate de ziduri, sate încântătoare, istorie grandioasă, insule numeroase, locaţii cuprinse în lista patrimoniului UNESCO şi refugii unde muntele şi marea se îmbină armonios, atât pot spune în câteva cuvinte despre această destinaţie. Dintre toate ţările fostei Iugoslavii, Croaţia oferă cele mai multe turiştilor entuziaşti, dornici de o destinaţie de vacanţă diferită faţă de cele mediteraneene deja consacrate.

Nu este o destinaţie ieftină, preţurile şi tarifele, fiind peste nivelul altor state cu nume vechi în turism, pornind de la biletele pentru excursii şi muzee, la suveniruri, supermarketuri şi restaurante; însă Croaţia este locul unde se îmbină armonios istoria şi cultura cu cadrele naturale de o frumuseţe copleşitoare. Peisajele tot timpul însorite şi apa de-a dreptul sclipitoare ce pot fi admirate în Croaţia spun totul despre modul în care această ţară îşi răsfaţă vizitatorii.

O vacanta de vis, linistita si de o incarcatura istorica semnificativa la Sperlonga in Italia
CONCEDIU LA MARE

O vacanta de vis, linistita si de o incarcatura istorica semnificativa la Sperlonga in Italia

Am petrecut in acest an o vacanta de vis, linistita si de-o incarcatura istorica semnificativa. Undeva in Italia, pe coasta marii Mediterane, la 60 km de Napoli, pe o culme de munte vegheaza pitoreasca o mica cetate spartana cu 3277 de locuitori veseli, senini si cu multa voie buna pe nume Sperlonga din vestita Italie.
Principalele surse de venit sunt agricultura si turismul, zona fiind recunoscuta pentru nenumaratele sere de legume care iau drumul catorva continente.

Incantati precum niste copii nazdravani, la apusul soarelui, ne intorceam spre casa nu inainte de-a ne pune ,, burta la cale’’ cu niste smochie dulci si coapte proaspat culese de pe marginea drumului.

Malta, o minunatie de oras
CONCEDIU LA MARE

Malta, o minunatie de oras

La Valetta - MALTA, nu m-a impresionat ceva anume ci absolut totul,incepand de la aspectul de cetate, cladiri, locatii, strazi, autobuze, comportamentul oamenilor, faptul ca pana si un pusti de clasa a 4-a la ei stie cel putin 4 limbi de circulatie... Malta reprezinta un arhipelag alcatuit din sase insule: Malta, care este cea mai mare ca suprafata (246kmp), Gozo (67kmp), Comino (3,5kmp), Cominotto, Filfla si St. Paul, ultimele trei fiind nelocuite.

Situata la circa 90 km. sud de insula Sicilia si 290 km de tarmul Africii, Malta este de fapt un podis calcaros scund, cu inaltimea maxima de 417m (insula Gozo). Situat in centrul Marii Mediterane, arhipelagul maltez imbina frumusetea naturala cu 7000 de ani de istorie. Din timpuri stravechi, frumusetea incredibila a insulei, piatra de culoarea mierii si porturile naturale au fost raspunzatoare pentru influenta si reputatia cunoscuta in intreaga lume.

 
Luna de miere in micul sat pescaresc Porto Colom, insula Mallorca
CONCEDIU LA MARE

Luna de miere in micul sat pescaresc Porto Colom, insula Mallorca

Anul trecut, in septembrie, am fost in luna de miere in insula Mallorca, in micul sat pescaresc Porto Colom. A fost o vacanta de senzatie, plina de liniste si peisaje exotice.

Am vizitat toata zona estica a insulei Mallorca, cu precadere peisajele naturale si plajele. Locul este linistit, caracterizat de un pitoresc aparte, departe de agitatia metropolelor.

Un concediu de vis in statiunea Kusadasi
CONCEDIU LA MARE

Un concediu de vis in statiunea Kusadasi

Turcia, este tara in care mi-am petrecut un concediu de 10 zile ,impreuna cu alte 16 persoane. Am organizat o excursie in statiunea Kusadasi. A fost prima excursie in Turcia si va spun ca in pofida faptului ca am avut nenumarate ocazii sa merg in excursii in Turcia nu am fost pana acuma niciodata din cauza multor persoane care imi ziceau sa nu merg din anumite motive pe care nu doresc sa le amintesc aici dar va spun cu mana pe inima ca regret enorm ca nu am fost.

Vreau sa spun ca de cand am fost in Kusadasi m-am indragostit de Turcia si de tot ce am vazut acolo. A fost superb, totul a fost la superlativ.

Insula Zakynthos din Grecia - peisaje idilice, cultura, traditie si religie
CONCEDIU LA MARE

Insula Zakynthos din Grecia - peisaje idilice, cultura, traditie si religie

Destinatia despre care voi povesti este Grecia - Insula Zakynthos - Tsilivi. Se spune ca a fost insula preferata de Artemis si Apollo. Are peisajele idilice, plaje nisipoase, ape adanci, clare si albastre, pesterile de la malul marii, apusurile magice si climatul bland. Vei indragi Zakynthos pentru muzica, mediul ospitalier, atmosfera relaxata, cultura si traditiile de aici.

Insula Zakynthos este vestita pentru frumusetea plajelor sale largi si nisipoase si pentru broastele testoase Caretta, specie protejata de lege. Este insula cu vegetatie luxurianta, bogata, mai ales in zonele mai inalte de deal ale insulei, cu plantatii de maslini, citrice si paduri de pini. Este regiunea care a dezvoltat un puternic centru turistic, care atrage multi turisti din Europa.

 
Distractie si mult soare in Palma de Mallorca, Spania
CONCEDIU LA MARE

Distractie si mult soare in Palma de Mallorca, Spania

Am fost in Palma de Mallorca, Spania in statiunea s'Arenal, o statiune foarte frumoasa, un loc minunat pentru a te relaxa deoarece era liniste si curatenie, cu oameni civilizati si respectosi. Este cea mai linistita statiune de prin zona deoarece majoritatea erau indesate cu germani si englezi si stiti cu totii ce se intampla cand pui germani si englezi la un loc cu foarte multa bautura.

Statiunea Crikvenica din Croatia, sau cum e raiul pe pamant
CONCEDIU LA MARE

Statiunea Crikvenica din Croatia, sau cum e raiul pe pamant

Crikvenica este un oras asezat pe coasta Vinodolski in Croatia, la gura de varsare a izvorului Dubracine, si este situat la doar treizeci de mile departare de Rijeka, oras asezat intre munte si mare ce se intinde pe o distanta de aproximativ 15km si o latime de 2km, taiat din loc in loc de rauri repezi pline de pesti care coborau din munti.

Am strabatut in jur de 400 km cu autocarul de la aeroportul din capitala Zagreb pana in Crikvenica, drum incadrat pe de o parte de mare iar pe de alta parte de munti si in fata aveam drumul serpuit in care te puteai pierde in lungimea tunelurilor.

Un sejur la mare in statiunea Sfantul Constantin si Elena din Bulgaria
CONCEDIU LA MARE

Un sejur la mare in statiunea Sfantul Constantin si Elena din Bulgaria

Sfantul Constantin si Elena este cea mai veche statiune din Bulgaria, se gaseste la 10 km de Nisipurile de Aur si de Varna fiind considerata una din cele mai interesante statiuni de pe litoralul bulgaresc. Impresionant a fost in primul rand zona aceea in care nu am ajuns niciodata si de care auzisem de la prieteni ca este foarte frumosa si curata, iar confortul este ireprosabil.

Desigur trebuia sa ajungem acolo pentru a vedea si a ne convinge si noi de acest lucru. Iar asteptarile noaste au fost depasite cu mult. Este recomandata acesta statiune pentru familii indeosebi.

Total articole : 2506 | Se afişează acum pagina 236 din 279