ORAŞELE LUMII

O mulţime de umbrele colorate acoperă străzile oraşului Agueda, din Portugalia

O mulţime de umbrele colorate acoperă străzile oraşului Agueda, din Portugalia

Străzile oraşului Agueda din Portugalia s-au transformat într-un adevărat paradis al culorilor, de când câteva mii de umbrele multicolore strălucesc în bliţurile aparatelor foto a trecătorilor şi bineînţeles, le ţin şi de umbră.

De fapt, instalaţiile feerice au fost concepute la iniţiativa primăriei oaşului, pentru un festival, însă când şi-au dat seama cât de bine au prins la public, le-au lăsat să încânte trecătorii pe parcursul întregii veri. De atunci, numărul turiştilor s-a dublat, iar umbreluţele colorate adună curioşi din toate colţurile lumii.

ORAŞELE LUMII

Oraşul care a fost şters de pe harta lumii, a devenit una dintre cele mai frumoase metropole din lume

Oraşul care a fost şters de pe harta lumii, a devenit una dintre cele mai frumoase metropole din lume

La 68 de ani de la tragedia nucleară, Hiroshima este un oraș renăscut. Chair dacă a fost distrus complet de o de bomba atomica la finalul celui de-al doilea razboi mondial, Hiroshima s-a transformat in ultimele decenii in unul dintre cele mai spectaculoase orase din lume.

DESCOPERĂ ROMÂNIA

O bucăţică neexplorată de tărâm exotic, la doar 30 de kilometri de oraşul Cluj Napoca

O bucăţică neexplorată de tărâm exotic, la doar 30 de kilometri de oraşul Cluj Napoca


La doar 30 de kilometri de Cluj Napoca există un loc mai puţin cunoscut, care pare desprins din fotografiile exotice: Laguna Albastră. 

Este vorba de un lac natural, apărut relativ recent, care se face deosebit prin frumuseţea culorii sale… albastru precum cerul. Laguna Albastră, aşa cum a fost denumit lacul de localnici, este străjuit de pietre calcaroase gălbui şi tufişuri de papură de un verde crud, ceea ce îi conferă locului un aspect deosebit.

VACANŢE EXOTICE

Un fotograf din Mexic a descoperit un râu care curge pe sub mare

Un fotograf din Mexic a descoperit un râu care curge pe sub mare

Chiar dacă pare un lucru imposibil, asta a descoperit zilele trecute fotograful mexican Anatoly Beloshchin, într-o groapă naturală din peninsula Yucatan: un râu care curge pe sub mare...

BUSOLA CĂLĂTORULUI

Cele mai periculoase drumuri din lume

Cele mai periculoase drumuri din lume

Drumuri și autostrăzi nesigure, prost întreținute, neprotejate, situate în pustietate sau deasupra unor prăpăstii. Chiar dacă pare o descriere a unui început de film de groază, mă refer la nişte căi de acces pe care de foarte multe ori nu le putem evita.

DESCOPERĂ ROMÂNIA

6 destinaţii turistice din România, în care să NU mergeţi în concediu

6 destinaţii turistice din România, în care să NU mergeţi în concediu

Cei de la Ziarul Capital au prezentat săptămâna trecută un top a destinaţiilor turistice din România în care să NU mergem în această perioadă, numindu-le "capcane" atunci când ne dorim o vacanţă reuşită.

Gunoaie, peisaje dezolante, clădiri care stau să cadă, obiective turistice în paragină sau şantiere abandonate… aşa sunt descrise în câteva cuvinte aceste staţiuni turistice.

CONCEDIU LA MARE

Ce putem vizita pe Coasta Dalmaţiei, Croaţia - galerie foto

Ce putem vizita pe Coasta Dalmaţiei, Croaţia - galerie foto

Coasta Dalmaţiei este descrisă de majoritatea celor care au vizitat-o ca fiind "o lume diferită". Este o regiune a Croaţiei, de pe coasta Mării Adriatice, ce gazduieşte marile oraşe Zadar, Split şi Dubrovnik, dar şi insulele Brac, Hvar, Vis şi alte câteva.

BUSOLA CĂLĂTORULUI

Destinaţii turistice de poveste - partea 2

Destinaţii turistice de poveste - partea 2

Aşa cum am promis în primul articol pe care l-am scris despre destinaţii de poveste din lume, revin cu alte idei de destinaţii turistice unice şi cu un farmec aparte. În această parte vă voi purta imaginaţia în toate colţurile lumii, din Groelanda până în celebrul oraş portughez Sintra.

BUSOLA CĂLĂTORULUI

Frumuseţile Africii în 25 de poze deosebite - partea 3 - galerie foto

Frumuseţile Africii în 25 de poze deosebite - partea 3 - galerie foto

Africa ocupă 20.3% din suprafaţa Terrei şi este al doilea continent ca mărime de pe pământ. Are cele mai multe ţări dintre toate continentele, este traversat de cel mai lung fluviu din lume şi gazduieşte cel mai mare deşert din lume, însă cu toate astea, zona de deşert ocupă doar o mică parte din întreaga suprafaţă. Cea mai mare parte este acoperită cu păduri tropicale şi ecuatoriale, majoritatea chiar păduri virgine, care nu au fost încă explorate de om.

BUSOLA CĂLĂTORULUI

301 Parcuri Naţionale din Europa partea a cincea - galerie foto

301 Parcuri Naţionale din Europa partea a cincea - galerie foto

Peşteri, cascade, specii de plante unice, animale protejate prin lege, monumente ale naturii, panorame unice şi peisaje desprinse din poveşti sunt doar câteva dintre atracţiile parcurilor naţionale din întreaga lume.

Total articole : 2591 | Se afişează acum pagina 174 din 260