Mărturii ale trecutului: vase ce au făcut istorie. Vezi GALERIE FOTO
BUSOLA CĂLĂTORULUI

Mărturii ale trecutului: vase ce au făcut istorie. Vezi GALERIE FOTO

Marea ascunde nenumărate comori, de la plante sau peşti exotici, până la epavele unor vase ce au făcut istorie. Datorită adâncimii şi a temperaturilor scăzute, multe dintre acestea au rămas chiar şi astăzi intacte, mărturii ale trecutului.

Organizaţia Naţiunilor Unite estimează că în momentul de faţă, în toată lumea, sunt scufundate nu mai mult de 3 milioane de epave. Mai mult de atât, epave mai pot fi găsite şi pe plajele pustii, în mijlocul oceanelor, în zonele cu acces restricţionat, pe insulele nelocuit sau în alte locuri îndepărtate şi necivilizate.

Vezi cum arată cele mai frumoase oraşe din lume, acoperite cu zăpadă
ORAŞELE LUMII

Vezi cum arată cele mai frumoase oraşe din lume, acoperite cu zăpadă

Dacă săptămâna trecută vă prezentam un top realizat de cei de la CNN cu cele mai frumoase oraşe din Europa, acoperite cu zăpadă, astăzi continui cu acelaşi subiect, însă lărgesc aria şi vă prezint 17 cele mai frumoase oraşe din lume, acoperite cu zăpadă, top realizat de cei de la stumbleupon.com.

De data aceasta topul nu se referă la ghirlande colorate, globuri, beteală, reni iluminaţi, felinare multicolore şi acoperişuri albe, miros de mere coapte, vin fiert şi scorţişoară, ci la locuri care efectiv se transformă în momentul în care sunt acoperite cu zăpadă.

7 imagini cu lumea pictată în culori şi lumini
BUSOLA CĂLĂTORULUI

7 imagini cu lumea pictată în culori şi lumini

Cei de la National Geographic promovează anual fotografii din întreaga lume cu locuri pline de lumină şi de culoare, locuri pe care toţi am vrea să le vedem măcar o dată în viaţă. La final de an, cele mai frumoase fotografii sunt admirate şi premiate. Din minunile pe care le-au fotografiat de-a lungul ultimului an, s-au remarcat imaginile care au făcut înconjurul lumii, punctând cele mai frumoase evenimente şi locuri în care peisajul este pictat în culori şi lumini. 

 
Vezi cum arată TOP 10 nori care au impresionat omenirea
BUSOLA CĂLĂTORULUI

Vezi cum arată TOP 10 nori care au impresionat omenirea

Natura ne rezervă întotdeauna cele mai surprinzătoare imagini. Atunci când vine vorba de furtuni, fotografii curajoşi se încumetă să facă cele mai interesante poze. Fie că se află la momentul potrivit în locul potrivit şi reuşesc să capteze secundele de dinaintea furtunii, fie că sunt prinşi în mijlocul evenimentelor, imaginile pe care ei le surprind ajung inevitabil să facă înconjurul lumii.

Peştera Urşilor - o minune a naturii pe care trebuie să o vezi
DESCOPERĂ ROMÂNIA

Peştera Urşilor - o minune a naturii pe care trebuie să o vezi

În momentul în care a fost descoperită, Peştera Urşilor găzduia o cantitate impresionantă de urme şi fosile ale ursului de cavernă (Ursus Spelaeus) dispărut acum 15.000 de ani. În anul 1975, după dinamitarea unei cariere de marmură în zonă, peştera a fost descoperită pentru prima dată. În puţul deschis a pătruns minerul Traian Curta, moment marcat şi prin placa de la intrarea în peşteră. A urmat prima explorare a peşterii de către speologii amatori de la Spedova, iar apoi cercetările specialiştilor de la Institutul de Speologie Emil Racoviţă, în colaborare cu Muzeul Ţării Crişurilor din Oradera. După 5 ani de amenajări, Peştera Urşilor a fost deschisă pentru vizitare.

Descoperă Poiana Braşov. Vezi GALERIE FOTO
DESCOPERĂ ROMÂNIA

Descoperă Poiana Braşov. Vezi GALERIE FOTO

Poiana Braşov se află la poalele Postavarului la o altitudine de 1030 metri, cel mai înalt punct fiind la 1799 metri, ceea ce înseamnă o diferenţă de altitudine de aproape 800 metri. Temperatura medie este vara de 20 grade C şi iarna de -3. Zăpada există începând cu jumătatea lunii Decembrie şi până la sfârşitul lui Martie. Grosimea stratului de zăpadă este în medie 50 - 60 centimetri.

Poiana Braşov ocupă primul loc în topul staţiunilor de schi din România datorită noilor amenajări: două telecabine, o telegondolă, două telescaune şi cinci instalaţii de teleschi. Tot pe locul I este şi la capitolul locuri de cazare: 2.800 de locuri în hoteluri şi pensiuni, cele mai multe fiind clasificate de trei şi patru stele.

 
Doua fete, patru zile in Paris - pagini de jurnal
ORAŞELE LUMII

Doua fete, patru zile in Paris - pagini de jurnal

Paris... marele Paris... adevaratul Paris... 

Un oras minunat si o destinatie de vacanta mult dorita.Toata viata am visat sa ajung acolo. Anul acesta s-a intamplat. Cum? Simplu! Am gasit o oferta pe un site cu vouchere de reducere si nu am putut rezista tentatiei.

Am stat doar 4 zile dar le-am trait din plin. A fost un adevarat maraton. Ne trezeam dis de dimineata si ne intorceam acasa noaptea tarziu frante de oboseala si uneori flamande (acolo nu exista non-stop iar restaurantele servesc mancare pana cel tarziu la ora 23:00). Urmatoarea zi o luam de la capat cu colindatul.

Potsdam sau orăşelul de poveste
ORAŞELE LUMII

Potsdam sau orăşelul de poveste

Potsdam, capitala landului Brandenburg, este un orăşel din nord-estul Germaniei poziţionat pe cursul râului Havel, aflat la numai 20 km depărtare de Berlin. Prima atestare documentară a oraşului datează din anul 993, când într-un document semnat de regele Otto III este menţionată denumirea de "Poztupimi" ("sub stejari"), făcând referire la o străveche fortăreaţă slavă şi la aşezările adiacente. Mai apoi, în 1664 regele Frederick William decide ca Postam să devină a doua sa reşedinţă, şi îşi doreşte să transforme întreaga insulă într-un paradis. Iar dorinţa sa a devenit realitate aş putea spune.

Lectura de weekend: locuri din România mai puţin promovate
DESCOPERĂ ROMÂNIA

Lectura de weekend: locuri din România mai puţin promovate

Dacă este vineri, avem lectura de weekend, iar din păcate este şi ultima din acest an. Pentru că este o zi deosebită, bineînţeles că am ales şi un subiect pe măsură: România. Mai exact, locuri din ţara noastră mai puţin promovate.

România este o ţară extrem de bogată în locuri minunate şi obiective turistice unice, deosebite sau pur şi simplu frumoase, însă din păcate, nu sunt promovate, sunt cunosute doar de cei care locuiesc în preajma lor, iar adevărata lor poveste o cunosc foarte puţini.

Total articole : 2507 | Se afişează acum pagina 167 din 279