Bora Bora – un vis devenit realitate
VACANŢE EXOTICE

Bora Bora – un vis devenit realitate

Nu e nevoie de o descriere amănunțită – doar auzind Bora Bora și deja ești cu gândul la acele peisaje minunate desprinse parcă dintr-un colț de rai.

6 lucruri pe care nu le ştiai despre Bora Bora
VACANŢE EXOTICE

6 lucruri pe care nu le ştiai despre Bora Bora

Nu ştiu alţii cum sunt, dar la primele semne de încălzire, deja simt miros de vară. De abia aştept să evadez undeva în vacanţă şi pentru că un concediu reuşit de vară se alege din timp, am început să caut deja o locaţie inspirată. M-am oprit la aceste imagini cu Bora Bora şi parcă am început să mă simt ca în vacanţă imediat. Am zis să mă informez mai bine şi am descoperit câteva lucruri interesante despre Bora Bora pe care nu le ştiam până acum. 

6 destinaţii de vis ca să evadezi în Bora Bora
VACANŢE EXOTICE

6 destinaţii de vis ca să evadezi în Bora Bora

Bora Bora înseamnă vacanţă prin excelenţă pentru mine! Chiar dacă până acum nu am avut ocazia de a ajunge în acest loc exotic, o simplă privire peste câteva poze deosebite din Bora Bora mă duce imediat cu gândul la relaxare pe plajă. Dacă şi tu iubeşti plaja şi soarele, atunci trebuie să afli care sunt 6 dintre destinaţiile de vis pe care le are Bora Bora de oferit... şi poate într-o zi vom ajunge şi noi acolo! Smile

 
Frumuseţile din Bora Bora în 22 de imagini - galerie foto
VACANŢE EXOTICE

Frumuseţile din Bora Bora în 22 de imagini - galerie foto

Lumea are o mulţime de locuri frumoase. În ceea ce priveşte insulele, povestea este una fascinantă de fiecare dată şi în orice colţ al lumii ai privii. Dacă ne uităm spre Polinezia Franceză, descoperim Bora Bora, una dintre cele mai frumoase locaţii pentru o vacanţă de vară!

Total articole : 4 | Se afişează acum pagina 1 din 1