O mulţime de umbrele colorate acoperă străzile oraşului Agueda, din Portugalia
ORAŞELE LUMII

O mulţime de umbrele colorate acoperă străzile oraşului Agueda, din Portugalia

Străzile oraşului Agueda din Portugalia s-au transformat într-un adevărat paradis al culorilor, de când câteva mii de umbrele multicolore strălucesc în bliţurile aparatelor foto a trecătorilor şi bineînţeles, le ţin şi de umbră.

De fapt, instalaţiile feerice au fost concepute la iniţiativa primăriei oaşului, pentru un festival, însă când şi-au dat seama cât de bine au prins la public, le-au lăsat să încânte trecătorii pe parcursul întregii veri. De atunci, numărul turiştilor s-a dublat, iar umbreluţele colorate adună curioşi din toate colţurile lumii.

Oraşul care a fost şters de pe harta lumii, a devenit una dintre cele mai frumoase metropole din lume
ORAŞELE LUMII

Oraşul care a fost şters de pe harta lumii, a devenit una dintre cele mai frumoase metropole din lume

La 68 de ani de la tragedia nucleară, Hiroshima este un oraș renăscut. Chair dacă a fost distrus complet de o de bomba atomica la finalul celui de-al doilea razboi mondial, Hiroshima s-a transformat in ultimele decenii in unul dintre cele mai spectaculoase orase din lume.

Poze deosebite cu oraşe de vizitat în Europa partea 3 - galerie foto
ORAŞELE LUMII

Poze deosebite cu oraşe de vizitat în Europa partea 3 - galerie foto

Capitalele şi marile metropole europene stau deoparte pentru că a venit rândul celor mici. Vă invit într-un tur virtual prin unele dintre cele mai spectaculoase oaşe europene, mai puţin promovate din punct de vedere turistic.

 
Vezi cum arată ultimul oraş din Coreea de Nord, care poate fi vizitat de turiştii din occident
ORAŞELE LUMII

Vezi cum arată ultimul oraş din Coreea de Nord, care poate fi vizitat de turiştii din occident

Coreea de Nord a ridicat barierele turiştilor din occident şi în oraşul Sinuiju. Până săptămâna trecută, singurii turişti care puteau vizita acest oraş erau chinezii. După mai bine de un deceniu de negocieri, agenţia tour operatoare Koryo Tours a reuşit să obţină acordul pentru a aduce şi turişti occidentali în Coreea de Nord, însă doar oraşul Sinuiju.

Cele mai scumpe oraşe din lume versus cele mai ieftine
ORAŞELE LUMII

Cele mai scumpe oraşe din lume versus cele mai ieftine

Cele mai scumpe oraşe din lume se găsesc în mare parte în Asia şi Europa, în timp ce cele mai ieftine sunt pe continentul African. Spre surprinderea tuturor, ieftin nu înseamnă sărăcăcios, murdar sau meschin, ba din contră. Ca să vă convingeţi, vă prezentăm o galerie foto cu cele mai bogate oraşe din lume, versus cele mai ieftine, adică cele în care se poate trăi cu foarte puţini bani.

Concursul nostru "Povesteşti şi călătoreşti" a luat sfârşit!
ORAŞELE LUMII

Concursul nostru "Povesteşti şi călătoreşti" a luat sfârşit!

Vă mulţumim că ne-aţi fost alături aceste două luni de zile, că ne-aţi purtat prin poveştile voastre din oraşe extraordinare, că ne-aţi învăţat lucruri noi, interesante şi că ne-aţi deschis noi uşi, către locuri despre care nu ştiam mai nimic.

Ca de fiecare dată aţi fost minunaţi şi pentru asta vă mulţumim!

 
Cum să te bucuri la maxim de o vacanţă în Veneţia
ORAŞELE LUMII

Cum să te bucuri la maxim de o vacanţă în Veneţia

Am auzit mai multe persoane care povesteau dezamăgite de Veneţia. Majoritatea dintre ele au afirmat că oraşul le-a fost sub aşteptări şi că nu doresc să se mai întoarcă acolo. Eu am fost de 3 ori în Veneţia şi sincer oraşul acesta mi-a plăcut de fiecare dată.

De fapt, acest mic ghid de "supravieţuire", nu are menirea de a ajuta turistul să supravieţuiască Veneţiei, ci de a ajuta Veneţia să supravieţuiască primelor impresii formate de către un turist care ajunge aici. Smile

Etapa a doua a concursului "Câştigă un City Break la Budapesta"
ORAŞELE LUMII

Etapa a doua a concursului "Câştigă un City Break la Budapesta"

Etapa a 2-a a concursului nostru "Câştigă un City Break la Budapesta" începe acum!

Până când juriul va decide câştigătorul marelui premiul oferit de partenerul nostru agenţia Turist Center, un City Break la Budapesta cu cazare cu mic-dejun la un hotel de trei stele, pentru două persoane, vrem să aflăm părerea voastră. În plus, cele mai bune fotografii vor fi premiate cu un aparat foto Canon PowerShot A2300, 16 MP.

Viena - un loc impresionant
ORAŞELE LUMII

Viena - un loc impresionant

Pentru ca in primul rand este singurul oras din afara tarii in care am fost. pentru ca este fosta capitala a imperiului austro-ungar si si-a pastrat o mare parte din istorie. am fost placut impresionat de ce am vazut acolo si pt. ca l-as mai vizita daca as mai avea ocazia. recomand celor care vor sa viziteze o capitala europeana pentru ca nu vor regreta.

Total articole : 493 | Se afişează acum pagina 35 din 55