Toți știm care sunt implicațiile culegerii mierii din stupi, chiar dacă nu am practicat această activitate niciodată. Laughing Dacă ți-ai imaginat vreodată cât poate fi de periculoasă o astfel de îndeletnicire, trebuie să știi că în Nepal este o întreaga tradiție construită în jurul culegătorilor de miere. Bărbații din tribul Gurung practică culegerea mierii într-un mod incredibil, așa cum putem vedea din fotografii.

Cum ar fi să te bucuri de o călătorie extravagantă pe un vas de croazieră în jurul lumii? Dar cum ar fi să locuiești pe un vas de croazieră în timp ce acesta te plimbă prin întreaga lume? Ei bine, există și așa ceva pentru cei care nu se pot stabili niciunde și nu vor să renunțe la ideea de vacanță.

Pentru cei care au văzut totul în turism, care au bătut globul în lung și-n lat și mai ales pentru cei care dispun de bugete de vacanță demne de casele regale, ai spune că nu mai e nimic nou! Și totuși, un hotel de lux construit într-un submarin vine să ne arate că se poate și mai mult atunci când vine vorba de extravaganță fără limite. Sigur nu vom ajunge prea curând acolo, dar putem să ne delectăm cu imagini și să ne imaginăm cum ar arăta o vacanță petrecută pe un submarin-hotel de lux. Smile

La 11 995m deasupra nivelului măriil Salar de Uyuni este un loc magic. Lacul de sare, o peliculă subţire de apă deosebit de sărată formează cea mai mare oglindă naturală a lumii în AltiplanoBolivia. Apa se adună numai pe timpul sezonului ploios şi este suficientă pentru a crea un loc incredibil şi numai bun pentru fotografii uimitoare!

 

Când te gândeşti la cel mai mare mall din lume, sigur vezi numai vitrine pline în faţa ochilor! Dacă îţi mai spun şi că e în China, deja vezi şi o grămadă de produse pe care poţi să le cumperi la preţuri mici, mici, mici… Dar când vine vorba de China Mall, lucrurile nu stau chiar aşa!

După cum bine ştim, chinezii sunt aşi atunci când vine vorba de copiii perfecte după originale cunoscute pentru calitatea şi pentru preţurile lor. Dacă la obiectele pe care le găsim şi la noi pe piaţă să zicem că nu avem nimic de obiectat, chinezii au reuşit să o dea în bară cu o copie controversată: Disneyland!

Suntem mereu în căutare de destinaţii incredibile pentru vacanţele noastre sau pur şi simplu pentru fotografii deosebite!

Suntem mereu în căutare de destinaţii incredibile pentru vacanţele noastre sau pur şi simplu pentru fotografii deosebite!

 

Suntem mereu în căutare de destinaţii incredibile pentru vacanţele noastre sau pur şi simplu pentru fotografii deosebite!

Suntem mereu în căutare de destinaţii incredibile pentru vacanţele noastre sau pur şi simplu pentru fotografii deosebite!

Insula Jeju, numită şi Hawaii al Coreei, este una dintre acele destinaţii incredibile ale planetei, care îţi oferă, într-un spaţiu restrâns, o mare diversitate de peisaje. De la munte şi până la plajă, micuţa insulă se laudă cu piscuri abrupte, lacuri spectaculoase, cascade cu înălţimi ameţitoare şi plaje întinse cu nisip fin şi alb.

Dacă ai văzut deja Basilica Sf. Petru din Vatican (dar şi dacă nu ai văzut-o) trebuie să ştii că în lume există o copie fidelă a acesteia! Nu ţi-aş recomanda să mergi să o vizitezi, dată fiind instabilitatea politică şi civilă din regiune, dar Basilique Notre-Dame de la Paix de Yamoussoukro îşi aşteaptă cu nerăbdare vizitatorii şi este inclusă în campaniile de promovare turistică ale ţării africane… oarecum degeaba.

Total articole : 100 | Se afişează acum pagina 7 din 9