Parcă a venit deja vara și parcă nu ne mai stă gândul la altceva decât la vacanțe! Dar, până să ajungi pe o plajă însorită, te invit la concurs. Ți-am pregătit o nouă ”ghicitoare” în imagini. De data asta, privim unul dintre cele mai frumoase orașe din țara noastră și singura cetate medievală încă locuită!

Soarele este sus pe cer şi avem din ce în ce mai mult chef de plimbare... şi mai ales de vacanţă! Dacă nici tu nu mai ai răbdare până la vară şi deja cauţi locuri din România pe care să le vizitezi, am o sugestie pentru tine – cascada din imagine! 

Îţi doreşti să vizitezi grădina şi castelul Schonbrunn, Palatul Belvedere - reşedinţa de vară a celebrului general Eugeniu de Savoia, Catedrala Sfântul Ştefan, fondată cu aproape 900 de ani în urmă sau lumea magică de la Casa Fluturilor din Viena? Ai ajuns unde trebuie!

Tot ce trebuie să faci este să deblochezi codul din patru cifre a biletelor norocoase pe care le pun la dispoziţie prietenii noştri de la Austrian Airlines şi să te pregăteşti de plecare.

Vă mulţumim că ne-aţi fost alături aceste două luni de zile, că ne-aţi purtat prin poveştile voastre din oraşe extraordinare, că ne-aţi învăţat lucruri noi, interesante şi că ne-aţi deschis noi uşi, către locuri despre care nu ştiam mai nimic.

Ca de fiecare dată aţi fost minunaţi şi pentru asta vă mulţumim!

 

Pentru că tuturor ne plac ghicitorile, ne-am gândit să transformăm provocarea "Recunoaşte cele două oraşe din imagine" într-o serie de concursuri. Prietenii noştri de la Austrian Airlines au fost la fel de încântaţi de idee şi sunt dispuşi să ne mai susţină cu încă o serie de premii, care constau în machete de avioane, genţi şi keyholder-uri.

Etapa a 2-a a concursului nostru "Câştigă un City Break la Budapesta" începe acum!

Până când juriul va decide câştigătorul marelui premiul oferit de partenerul nostru agenţia Turist Center, un City Break la Budapesta cu cazare cu mic-dejun la un hotel de trei stele, pentru două persoane, vrem să aflăm părerea voastră. În plus, cele mai bune fotografii vor fi premiate cu un aparat foto Canon PowerShot A2300, 16 MP.

Ne-am gândit să-ţi facem o surpriză, iar împreună cu prietenii noştri de la Austrian Airlines am decis să să-ţi dăm o recompensă pentru toate orele pe care ţi le-ai petrecut privind diferite fotografii din întreaga lume!

Tot ce trebuie să faci este să priveşti foarte atent imaginea din interiorul articolului şi să recunoşti care sunt cele două oraşe compilate în fotografie!

Viena este unul dintre oraşele pe care trebuie să le vezi. Dacă îţi place să călătoreşti, să admiri arhitectura unui oraş, să vizitezi cât mai multe obiective turistice sau, de ce nu, să faci shopping cu stil... atunci Viena este locul pentru tine!

Pentru că vrem să ai ocazia de a (re)vedea Viena, împreună cu Austrian Airlines, ţi-am pregătit o provocare. Tot ce trebuie să faci este intri pe Facebook şi să răspunzi corect la minim 3 întrebări.

 

Povesteşti şi călătoreşti!

Îţi doreşti un concediu de trei luni de zile în care să leneveşti sub un palmier bătrân, pe nisipul alb al unei insule exotice, să înoţi cu delfinii, să pozezi bariere de corali, să mănânci fructe reci şi colorate relaxându-te într-un hamac, să te rumeneşti la soare citind cele mai bune cărţi, să-ţi vezi jumătatea dansând de fericire în fiecare dimineaţă, iar singurul zgomot pe care să-l auzi să fie valurile mării şi râsetul copiilor tăi? Atunci nu ai ajuns unde trebuie!

În schimb, dacă ai nevoie de doar trei zile în care să ieşi din monotonia rutinei de zi cu zi, în care să-ţi reîncarci bateriile epuizate de şeful tău, să uiţi de nervii din trafic, de politică, de taxe şi de mondenităţi, trei zile în care să explorezi lucruri noi, să-ţi dezvolţi cunoştinţele generale, cele geografice şi istorice, trei zile în care să fi doar tu şi persoana iubită fără niciun fel de program, atunci ai ajuns unde trebuie!

Etapa a 2-a a concursului nostru "499 de motive să fii turist in România" începe acum!

Până când juriul va decide câştigătorul marelui premiul oferit de partenerul nostru agenţia Turist Center, o cazare cu demipensiune la Hotel Iadolina din Stâna de Vale, vrem să aflăm părerea voastră.

Voi, cititorii, puteţi desemna articolul câştigător al premiului "Povestea publicului" şi să recompensaţi autorul acestuia cu un Aparat foto Canon PowerShot A2300, 16 MP.

Ai un blog? Îţi place să scrii? Îţi place să călătoreşti?

Atunci alătură-te proiectului nostru "499 de motive să fii turist în România!" şi poţi să te bucuri de un sejur de două persoane la Hotel Iadolina în Stâna de Vale, 3 nopţi de cazare cu pensiune completă, oferit de partenerul nostru Turist Center.

Vrem să dovedim că împreună, noi bloggerii, putem promova România prin articole de calitate despre locurile care pot fi vizitate. 

Am primit de la voi peste 100 de poveşti care ne-au trecut prin toate stările... ne-am distrat, am râs, am rămas impresionaţi, ne-am întristat, am glumit, am avut senzaţia că pe unii vă cunoaştem de o viaţă, alţii aţi reuşit efectiv să ne duceţi în concediu cu voi. Aţi fost peste 100 de oameni diferiţi, peste 100 de perspective diferite, peste 100 de turişti diferiţi, dar toţi aţi avut ceva în comun: aţi fost minunaţi!

Ne-a făcut plăcere această aventură, vă mulţumim tuturor pentru poveştile voastre şi vă dorim cât mai multe concedii de vis.

Total articole : 80 | Se afişează acum pagina 5 din 7