Vacanță în Tirol, Austria: AlpineZoo din Innsbruck

Vacanță în Tirol, Austria: AlpineZoo din Innsbruck
 

Întrucât junioara mea Irina este fan al grădinilor zoologice, încercăm să nu ratăm nici una în călătoriile noastre. În Innsbruck am vizitat grădina zoologică AlpineZoo care găzduiește doar animale specifice Alpilor. Nu este o grădină zoologică mare, dar în cele două ore petrecute acolo am putut admira lupi, elani, vulturi negri, capre de munte, urși, zimbri și chiar și câteva animale domestice. Pentru noi, cea ma plăcută surpriză a fost râsul, cocoțat în vârf la un copac imens.

Cum ajungi la AlpineZoo Innsbruck

Până la grădina zoologică din Innsbruck poți ajunge ușor cu mașina sau poți lua telecabina NordKette din stația Congress din centru (de lângă Hofburg). AlpineZoo se află la o altitudine de 750 m pe unul dintre versanții care mărginesc Innsbruck-ul.

Alpinezoo

Dacă urci cu mașina, va trebui să plătești parcare, aproximativ 0.40 Eur pentru fiecare jumătate de oră. Dacă alegi să urci cu telecabina NordKette, îți recomand să iei biletul AlpineZoo Combi Ticket care te va costa în jur de 11 Eur și include intrarea la zoo și biletul dus-întors.

Preț bilet la AlpineZoo, Innsbruck

Intrarea la AlpineZoo costă 9 Eur pentru adulți, 6 Eur pentru copii peste 6 ani și 2 Eur pentru copii cu vârstă între 4-6 ani.

De ce să te duci la AlpineZoo

Alpinezoo

Dacă stai mai multe zile în Innsbruck, atunci câteva ore la această grădină zoologică îți oferă șansa unor clipe de relaxare petrecute în natură. La AlpineZoo predomină liniştea şi este o zonă în care te poţi plimba în voie fără să te deranjeze aglomerația (noi am fost într-o zi de joi). În plus, la AlpineZoo faci şi un pic de mișcare întrucât grădina zoologică este amenajată pe un versant și ai de urcat o diferență de nivel de 100m. Deși este o grădină zoologică mică (comparabil cu grădina zoologică din Praga de exemplu), este foarte bine amenajată și totul este gândit ca un traseu liniar.

Admiră Innsbruck de sus de la Hungerburg

După ce te ai vizitat AlpineZoo trebuie neaparat să urci până la Hungerburg, un punct de panoramă aflat la o altitudine de 860m și de unde poți vedea Innsbruck-ul în toată splendoarea lui.

Alpinezoo

Ţi-am mai pregătit 7 atracții turistice pe care trebuie să le vezi în Innsbruck.

Tu ce obiective turistice din Tirol ai dori să vizitezi?


Împreună descoperim multe

#LocuriMinunate

Primeşti în fiecare săptămână cele mai noi articole direct pe e-mail.