Vacanţă în Serbia: Fermele tradiţionale sârbeşti

Vacanţă în Serbia: Fermele tradiţionale sârbeşti
 

Regiunea Vojvodina, în apropiere de oraşe precum Novi Sad sau Subotica, este plină de ferme tradiţionale, aşa numitele salaši. Aceste locuri sunt dedicate gastronomiei tradiţionale şi relaxării într-un decor specific sau romantic. Unele dintre acestea oferă nu numai câteva ore de relaxare şi mâncare delicioasă, ci şi posibilitatea de a rămâne peste noapte în mijlocul naturii.

Majkin Salaš

Probabil una dintre cele mai frumoase astfel de ferme, Majkin Salaš din apropierea Lacului Palić, este localizată în mijlocul unei livezi. Mâncarea tradiţională, rachiul şi mierea sunt nelipsite din meniul tradiţional, însă turiştii se pot bucura de multe activităţi aici. Copiii se pot distra în voie în spaţiul de joacă special amenajat cu tobogane şi leagăne. Indiferent de vârstă, toată lumea se va bucura de chioşcuri, băncuţe şi podeţe din lemn.

Una dintre activităţile preferate ale grupului nostru a fost plimbarea pe insuliţa din mijlocul lacului pe un pod mobil. După o scurtă plimbare bună pentru munca în echipă, plină de râs şi voie bună, ajungi pe bucata de pământ din inima apei pentru a descoperi că e locuită de iepuraşi. Laughing

În plus, am înţeles că ferma Majkin Salaš oferă oaspeţilor şi posibilităţi de cazare, călărie, pescuit.

Salaš Stojšić

Salaš Stojšić este o altă fermă tradiţională, unde turiştii pot face un popas pentru a degusta preparate tradiţionale sârbeşti. Există un meniu fix, stabilit pentru fiecare zi, care se poate servi fie pe terasele de afară, fie în restaurantul decorat tradiţional din interior. Şi aici cei mici au la dispoziţie leagăne şi spaţii de joacă din lemn.

Ferma tradiţională de la Salaš Stojšić se află la jumătatea drumului dintre Beska şi Krčedin, la 500 m distanţă de drumul E75, ce leagă Novi Sad de Belgrad.

Salaš Stojšić

Salaš Stojšić

    

Vacanţa în Serbia poate însemna şi mai mult. Citeşte şi despre:

Află mai multe despre destinaţiile de vacanţă ale Serbiei de pe site-ul National Tourism Organisation of Serbia!

National Tourism Organization of Serbia

Realizat in colaborare cu: National Tourism Organization of Serbia

National Tourism Organization of Serbia organizează evenimente şi tururi cu tematică specifică pentru a promova vinurile, mănăstirile, vacanţele active, atracţiile turistice şi relaxarea pe întreg teritoriul Serbiei. 

Află mai multe despre Serbia >

 

Împreună descoperim multe

#LocuriMinunate

Primeşti în fiecare săptămână cele mai noi articole direct pe e-mail.