Vacanța de 1 Decembrie 2016: 15 idei pentru mini-concediu în Romania

Vacanța de 1 Decembrie 2016: 15 idei pentru mini-concediu în Romania
 

Vacanța de 1 Decembrie se apropie cu pași repezi, iar aceste zilele libere sunt motivul perfect pentru un mic concediu într-o zonă frumoasă din România. Fie că vorbim despre marile orașe din România, zone rurale pitorești, stațiuni de munte sau balneoclimaterice, țara noastră se mândrește cu o sumedenie de locuri minunate care merită să fie explorate.

Și ce alt pretext mai bun decât Ziua Națională a României, pentru a petrece o mini-vacanță de vis chiar în țara noastră. Iată 15 idei pentru vacanța de 1 Decembrie.

1 Decembrie la Alba Iulia

Bineînțeles că orașul în care a avut loc Marea Adunare Națională este și prima destinație pe listă. În fiecare an, de 1 Decembrie la Alba Iulia se organizează parade militare spectaculoase și o multitudine de evenimente culturale menite să celebreze acest eveniment important din istoria României. Catedrala Reîntregirii din Alba Iulia găzduiește o slujbă specială, iar apoi curioșii pot admira schimbul gărzii cetății la Cetatea Alba Carolina. Dacă nu ai vizitat până acum această magnifică cetate, mini-vacanța de 1 Decembrie este oportunitatea minunată. În acestă zi istorică te vei afla chiar în locul în care, în urmă cu aproape un secol, strămoșii noștri au înfăptuit Unirea.

Iată câteva oferte avantajoase pentru cazare în Alba Iulia!

1 Decembrie in Alba Iulia

1 Decembrie la Sighișoara

De ce să nu sărbătorești 98 de ani de la Marea Unire într-unul dintre cele mai fermecătoare orașe din România. În Sighișoara se organizează în fiecare an evenimente dedicate aceste sărbători, dar nimic nu se compară cu posibilitatea de a explora acest oraș medieval. Fă o plimbare relaxantă prin centrul vechi din Sighișoara, vizitează turnurile orașului și bucură-te de atmosfera fermecătoare a acestui loc minunat.

Iată mai multe oferte de cazare în Sighișoara!

1 Decembrie in Sighisoara

1 Decembrie în Sibiu

Minunatul Sibiu este o alegere ideală în orice perioadă, dar în vacanța de 1 Decembrie vei avea ocazia să asiști la o paradă militară incredibilă, diferite concerte și evenimente dedicate Zilei Naționale. Nu rata nici retragerea cu torțe după apusul soarelui sau expozițiile și lansările ce au loc în această zi în Sibiu. O excursie până la Muzeul Astra din Sibiu este obligatorie. De 1 Decembrie aici se organizează evenimente speciale, Muzeul Astra fiind locul perfect unde poți afla mai multe despre modul în care cultura românească a evoluat de-a lungul secolelor.

Locurile de cazare din Sibiu pe care ți le recomandăm noi.

1 Decembrie în Sibiu

1 Decembrie în Iași

Municipiul Iași sărbătorește Ziua Națională cu mare fast, așa că un mini-concediu de 1 Decembrie în acest oraș va fi cu siguranță o experiență de neuitat. Concerte de fanfară, depuneri de coroane și parade militare spectaculoase, toate acestea se vor desfășura în centrul Iașului spre deliciul spectatorilor. De asemenea, vor avea loc o serie de concerte și evenimente culturale dedicate Zilei Naționale. Iar dacă asta nu este suficient, poți admira Palatul Culturii sau poți să te bucuri de ultimele zile de toamnă în Grădina Botanică sau în Parcul Copou din Iași.

Acestea sunt locurile de cazare în Iași pe care ți le recomandăm.

1 Decembrie la Iasi

1 Decembrie în Timișoara

Și Timișoara organizează o sumedenie de evenimente interesante în timpul mini-vacanței de 1 Decembrie. În Timișoara poți urmări tradiționala paradă, o adevărată desfășurare de forțe ce acaparează întregul oraș. Tot de 1 Decembrie se organizează concerte și diferite spectacole, iar întreaga zi se termină cu retragerea cu torțe și focuri de artificii. Dacă vrei să scapi de gălăgia orașului, poți oricând să te relaxezi cu o plimbare printr-unul din nenumăratele parcuri din Timișoara, de-a lungul canalului Bega sau chiar pe canalul Bega cu noile vaporașe, botezate după cele mai importante figuri istorice.

Iată ce locuri de cazare în Timișoara îți recomandăm!

1 Decembrie în Timișoara

1 Decembrie în Maramureș

Maramureș este destinația ideală dacă îți dorești o mini-vacanță de 1 Decembrie mai liniștită. În Maramureș ai ocazia de a descoperi farmecul rural și tradițiile vechi de secole care au marcat cultura românească. Fă un tur al bisericilor din lemn din Maramureș sau drumeții prin această regiune pitorească și bucură-te de nuanțele toamnei târzii. Bineînțeles, nu poți petrece un concediu în Maramureș fără să ajungi până la Cimitirul Vesel din Săpânța, orașul Borșa, Cascada Cailor, cea mai înaltă cascadă din România, sau Mănăstirea Bârsana. Dacă ai suficient timp, fă o plimbare cu mocănița prin Valea Vaserului. Această experiență este una pe care nu o vei uita niciodată.

Uite ce locuri de cazare în Maramureș îți propunem!

1 Decembrie in Maramures

1 Decembrie în Brașov

Brașov, un alt oraș minunat ce poate fi explorat în orice moment al anului, este o destinație și mai fascinantă în timpul mini-vacanței de 1 Decembrie. Ca în toate marile orașe din România, și în Brașov au loc manifestări dedicate Zilei Naționale, ceremoniale militare și religioase și alte evenimente culturale. Pe tot parcursul zilei de 1 decembrie, Piața Sfatului din Brașov găzduiește o mulțime de concerte de diferite genuri, iar seara de aici pornește retragerea cu torțe. Pentru o priveliște și mai frumoasă peste Brașov, poți urca pe muntele Tâmpa și să urmărești întregul spectacol al Zilei Naționale de la înălțime. Nu uita să explorezi și principalele atracții turistice din Brașov, precum Strada Sforii, Casa Sfatului, Poarta Ecaterinei, Poarta Șchei, Turnul Negru, Bastionul Țesătorilor sau Biserica Neagră din Brașov. Și dacă ești norocos și ai mai multe zile libere de 1 Decembrie, îți recomandăm o excursie la Castelul Bran.

Iată mai multe locuri de cazare în Brașov unde poți petrece o mini-vacanță minunată!

1 Decembrie în Brașov

1 Decembrie în Constanța

Constanța este locul perfect pentru o mini-vacanță de 1 Decembrie la malul mării. Bineînțeles, acest concediu nu va implica prea multe costume de baie, dar Marea Neagră are un farmec special în timpul sezonului rece. Evenimentele organizate de Ziua Națională a României în Constanța au loc la Harta din mozaic din centrul vechi al Constanței, dar asta nu înseamnă că nu poți explora celelalte locuri frumoase din Constanța, precum Portul Tomis, unde poți admira și Cazinoul din Constanța, Farul Genovez, Piața Ovidiu, Edificiul roman cu mozaic sau Marea Moschee Carol, din balconul căreia poți admira panorame impresionante peste întregul oraș. Dacă ești în căutarea unei mini-vacanțe de 1 Decembrie mai... distractivă, atunci cluburile și hotelurile din Mamaia organizează seri speciale unde poți să sărbătorești Ziua României cu multă distracție.

Iată ce locuri de cazare în Constanța îți propunem!

1 Decembrie în Constanța

1 Decembrie în Bucovina

De Ziua Națională a României descoperă farmecul rural din Bucovina. Parcurge traseul minunatelor mănăstiri pictate din Bucovina și descoperă aceste oaze de liniște minunate. Participă și la evenimentele de 1 Decembrie din Suceava și nu uita să vizitezi și Cetatea de Scaun a Sucevei. Apoi pornește la drum prin Bucovina și descoperă-i locurile minunate. Pleacă din Suceava și explorează cât mai multe mănăstiri. Bineînțeles nu ai voie să ratezi Putna, Voroneț, Sucevița sau Moldovița. Fă o pauză la Vatra Dornei unde poți petrece o după-amiază în relaxare deplină. La final, dacă mai ai timp, explorează și orașele Câmpulung Moldovenesc și Gura Humorului.

Iată câteva locuri de cazare minunate în Bucovina.

1 Decembrie în Bucovina

1 Decembrie în Apuseni

Dacă de 1 Decembrie îți dorești un concediu departe de agitația orașului, în creierii munților, atunci noi îți recomandăm Parcul Natural Apuseni. Cazează-te la Stâna de Vale și, după ce te relaxezi puțin în această stațiune minunată, descoperă comorile Apusenilor. Începe cu Izvorul Minunilor, simbolul stațiunii Stâna de Vale, iar apoi alege unul dintre traseele marcate prin Apuseni. Poți descoperi Cascada Vălul Miresii, Peștera Poarta lui Ionele, Cascada Răchițele, Peștera Urșilor, Detunatele, Cascada Varciorog, Ghețarul de la Vârtop din Arieșeni sau Ghețarul Scărișoara.

Iată ce hoteluri din Stâna de Vale îți recomandăm!

1 Decembrie în Apuseni

1 Decembrie la Băile Herculane

Băile Herculane este destinația ideală dacă îți dorești o mini-vacanță de 1 Decembrie relaxantă. Reîncarcă-ți bateriile și bucură-te de peisajele superbe ce înconjoară această stațiune. Dacă vrei și puțină mișcare în timpul concediului, poți face drumeții din Băile Herculane prin Parcul Național Valea Cernei-Domogled. Noi îți recomandăm traseul spre Crucea Albă de unde poți admira cele mai frumoase panorame peste Băile Herculane, dar și traseul până la Cascada Vânturătoarea, una dintre cele mai interesante cascade din România.

Uite ce locuri de cazare în Băile Herculane îți recomandăm!

1 Decembrie la Băile Herculane

1 Decembrie în Țara Hațegului

O altă destinație interesantă pentru mini-vacanța de 1 Decembrie este Țara Hațegului. Aici ai nevoie de cel puțin câteva zile pentru a descoperi toate locurile incredibile ce se ascund aici. Pornește din Deva, unde poți vizita Cetatea Devei, recent restaurată, iar apoi fă un popas la Hunedoara, unde o vizită la Castelul Corvinilor este obligatorie. Apoi continuă-ți traseul prin Hațeg, cu oprire la Rezervația de Zimbri, și ia la rând fiecare atracție turistică fantastică din Țara Hațegului. Nu rata Mănăstirea Prislop, Geoparcul Dinozaurilor, Muzeul Satului Hațegan din Peșteana, Biserica și Mănăstirea Colț, bisericile din piatră de la Sântămăria-Orlea, Strei și Sânpetru, Biserica din Densuș, Sarmizegetusa Ulpia Traiana și Castelul Kendeffy. Dacă îți mai rămâne timp, petrece măcar o zi în Parcul Național Retezat, unde vei descoperi unele dintre cele mai frumoase peisaje din România.

Iată câteva locuri de cazare în Hațeg, dacă vrei să-ți petreci mini-vacanța de 1 Decembrie în Țara Hațegului.

1 Decembrie în Țara Hațegului

1 Decembrie în Parcul Național Cheile Nerei

Parcul Național Cheile Nerei este alegerea ideală dacă vrei să petreci mini-vacanța de 1 Decembrie în mijlocul naturii. Pe Cheile Nerei se găsesc unele dintre cele mai fascinante monumente naturale din România, inclusiv faimoasa Cascadă Bigăr, Ochiul Beiului, cu ale sale nuanțe azurii incredibile, Cascada Beuşniţa, Cheile Şuşarei, Lacul Dracului, traseul La Tunele sau peștera Sfânta Elena. Pentru un concediu în Parcul Național Cheile Nerei nu își trebuie decât papuci confortabili și mult chef de explorat.

Iată ce locuri de cazare în Reșița îți recomandăm, pentru a ajunge mai ușor la Cheile Nerei.

1 Decembrie în Parcul Național Cheile Nerei

1 Decembrie pe Valea Prahovei (Sinaia și Bușteni)

Valea Prahovei, mai exact Sinaia și Bușteni, este destinația clasică pentru o mini-vacanță de 1 Decembrie la munte. Chiar dacă vremea nu este prea darnică, și este posibil ca la început de decembrie să nu fie zăpadă pe pârtii, asta nu înseamnă că Valea Prahovei nu are o mulțime de alte atracții turistice minunate. Începând cu drumeții prin Bucegi, pentru a vedea Sfinxulși Babele, dar și Vârful Omu sau Cascada Urlătoarea, și până la Castelul Peleș și Pelișor sau Castelul Cantacuzino, Valea Prahovei este împânzită cu locuri minunate ce așteaptă să fie explorate. În Sinaia vizitează și Casa Memorială George Enescu sau Muzeul de trenulețe. Dacă ai suficient timp, îți recomandăm o excursie până la Râșnov unde poți admira faimoasa cetate cu același nume, sau până la Câmpina, pentru a vedea Castelul Iulia Hașdeu.

Iată ce locuri de cazare în Sinaia și Bușteni îți recomandăm.

1 Decembrie pe Valea Prahovei

1 Decembrie în Oradea

Oradea a devenit recent unul dintre cele mai frumoase orașe din România, după ce întregul centru a fost complet renovat. Acum Oradea este un adevărat muzeu în aer liber cu o arhitectură incredibilă Art Nouveau și Secession, pe care trebuie neapărat să o vezi. De aceea, noi îți recomandăm să-ți petreci mini-vacanța de 1 Decembrie la Oradea. Pe lângă manifestările care au loc de Ziua Națională a României, în Oradea poți admira Cetatea Oradea, veche de aproape un mileniu, Palatul Vulturul Negru, Biserica Ortodoxă cu Lună, Piața Ferdinand și o mulțime de alte clădiri impresionante.

Uite ce locuri de cazare în Oradea îți recomandăm.

1 Decembrie în Oradea

Tu unde ai vrea să-ți petreci mini-vacanța de 1 Decembrie în acest an?


Împreună descoperim multe

#LocuriMinunate

Primeşti în fiecare săptămână cele mai noi articole direct pe e-mail.