Un taram in care se traieste o altfel de viata: Cape Town

Un taram in care se traieste o altfel de viata: Cape Town
 

Sunt momente cand realizez cu drag ca destinatia mea nici nu a fost de fapt o destinatie... a fost o sansa. O sansa pe care nu stiu cati ar avea-o, dar si pe care nu stiu cati ar pretui-o la adevarata valoare. Povestea mea se petrece pe un taram al contrastelor, in care realizezi ca poti trai o adevarata aventura pe nerasuflate in numai cateva zile, un taram in care se traieste o altfel de viata: Cape Town, Africa de Sud.

Cazare in Cape Town

Descriam mai devreme calatoria mea ca fiind o adevarata sansa si pentru ca de fapt, la Cape Town am ajuns in urma unui concurs. Aventura din tara, inainte de plecare, cand traiam intre indoiala, vis si realitate cred ca ar umple de voie paginile unui roman, dar asta e o cu totul alta poveste.

Asadar, cazarea si tot ce a presupus sederea noastra acolo n-au fost nici pe departe o grija pentru noi, norocosii castigatori Smile Am stat la hotelul Cape Milner, asezat intr-un cartier foarte apropiat de poalele muntelui emblema al orasului, Table Mountain. Patru stele, ce ti-ai putea dori mai mult? Si nu 4 stele romanesti, 4 stele mari si adevarate. Inca de la primire, s-au facut simtite toate cele 4, cand parca nimerisem intr-un film de Hollywood, la care cascam gura in copilarie si imi spuneam „Eheee, ce om trebuie sa fii sa traiesti asa?”. Un om norocos, presupuneam eu la vremea aia... Si aveam dreptate Smile

Patul era de un confort regesc, oricum, dupa asa zile pline, cred ca si pe rogojini daca ne culcau, eram mai mult decat fericita. Room-service aproape invizibil, dar imaculat. O singura data s-a intamplat sa ma intalnesc cu o camerista chiar in fata usii mele si aproape ca ii venea sa intre in pamant de rusine. De emotie, biata de ea mi-a mai intins inca doua ciocolatele din acelea cu emblema si fotografia hotelului pe ambalaj, din care lasau zilnic pe perna dupa ce terminau curatenia.

In prima dimineata, la micul dejun, fiind cu sistemul putin rasturnat dupa zborul din seara precedenta si pentru ca eram cam dezinformati pe tema „Totusi, cat e ceasul la Cape Town?”, a fost putin comic. Ma asez adormita si ganditoare la masa si in secunda urmatoare (dupa ceasul meu dereglat, ce-i drept), aud de langa mine o voce calda care ma intreaba „Would you like some coffee or tea?”. N-am avut idee de unde a aparut domnisoara respectiva, dar in diminetile urmatoare mi-am ascutit simturile si am descoperit ca angajatii parcurgeau tiptil jumatate de salon pentru aceeasi intrebare si aproape nimeni nu-i observa pana ajungeau langa masa respectiva.

As recomanda hotelul din toata inima celor care isi doresc sa ajunga acolo, doar ca la capitolul tarife, respectiv raportul calitate/pret, nu am idee. Asta apropo de noroc Smile

Obiective turistice si activitati in Cape Town

Au urmat 4 zile in care ne-am plimbat si am vizitat intr-un ritm greu de imaginat. Dar oboseala n-o simteam pana ajungeam in camera, cand adormeam instantaneu la contactul cu perna. Am avut aproape in permanenta ghid si sofer, ambii de o caldura si o prietenie extraordinara. Strategie de marketing, ati spune unii... Poate, desi are si strategia limitele ei, dupa care incepe firea omului sa se faca simtita.

Vizita noastra a inceput cu imprejurimile, cu orasul pe bucatele, fiind impartit in zone clare (centrul comercial, centrul administrativ, etc). Waterfront, centrul/portul comercial al orasului, ar putea fi el insusi un oras, avand in vedere suprafata pe care se intinde si densitatea de oameni care il populeaza in fiecare zi. Bazarurile, care mai de care mai incarcate, te imbie la tot pasul si cu siguranta, tot pleci cu ceva din fiecare. Preturile, care in general par mici de la prima vedere, ajung sa se faca si mai mici, sub ochii tai, mai ales daca afisezi vanzatorului o figura greu de induplecat. Adora sa negocieze, ca si comerciantii din alte cateva tari, de altfel.

Primul contact cu Oceanul Atlantic, mai de la departare, a fost de pe Signal Hill, un deal micut, dar de pe care ti se desfasoara in fata ochilor intreg orasul, ca si cum l-ai avea pe tot la picioarele tale. Primul contact mai de aproape cu Oceanul s-a lasat si cu oarece dusuri surpriza pentru cei care au tinut sa se apropie mai mult de mal.

Cartierul Bo-Kaap, sau Cartierul musulman, este acea pata de culoare a orasului, cu fel de fel de casute colorate in cele mai nastrusnice nuante, pe care locuitorii le revopsesc in fiecare an, unii chiar schimband culorile caselor.
Ghinionul a facut ca la niciuna din cele doua incercari, sa nu putem ajunge pe Table Mountain. Prima data din cauza unei defectiuni a telefericului, a doua oara din cauza norilor care pur si simplu taiau muntele de la jumatate si nu s-ar fi vazut nimic de sus.

Destinatia mea de suflet din acele zile a ramas insa Capul Bunei Sperante. E un sentiment nemaipomenit sa te stii, intr-un fel, la capatul lumii. Cand stii ca de la tine pana la Polul Sud, sunt aproximativ 6000 km de apa. Si atat. Doar apa si kilometri. Chiar daca mergi cu grija pe aleile din zona, tinand bine de geanta si de camera foto, in cazul vreunui atac al babuinilor, te incearca un sentiment de implinire. Esti acolo, atat de departe de casa, in punctul acela despre care ai auzit prima data la o lectie de geografie din scoala generala si in care nu credeai sa ajungi vreodata. Cand ai 20 de ani si prima ta iesire din tara se intampla sa fie tocmai aici, e ceva. E ceva maret Smile

Locurile vizitate sunt enorm de multe, fiecare avand povestea lui. A mai fost Boulder - rezervatia de pinguini, a mai fost Hout Bay, a mai fost plimbarea cu vaporul printre valurile tulburi ale oceanului, Acvariul Two Oceans, si inca atatea si atatea si atatea...

Impresii si ponturi despre Cape Town

In afara de Capul Bunei Sperante, care m-a lasat fara cuvinte multa vreme dupa aceea, cel mai impresionant a fost contrastul. Acele contraste de care aminteam mai devreme stapanesc intreaga zona. Este o tara atat de bogata in resurse, dar cu o rata a somajului de aproape 50%. Oamenii care au un loc de munca duc o viata aproape lipsita de griji materiale, pe cand cei care nu au, gasesc in fel si chip modalitati de supravietuire. Intr-o singura zi, treci de la bucurie la compasiune si invers de nenumarate ori. Singurul lucru care nu-i deosebeste este acel zambet nemaintalnit, pe care mai toti il poarta zi de zi, asa cum nimeni altcineva n-ar putea.

Din pacate, contrastele implica si parti negative. Si in Cape Town, acea parte negativa ar fi rata criminalitatii foarte ridicata, datorata neajunsurilor celor care nu muncesc. Si aici vorbesc de furturi si talharii mai mult, de infractiuni mult mai grave n-am auzit. Sau cel putin au evitat sa ni le spuna ca sa nu spulbere vraja, cine stie. Astfel ca e periculos sa te aventurezi pe strazile orasului dupa ce s-a intunecat, inclusiv atunci cand iei un taxi e important sa fie unul de incredere, pentru a nu cadea victima falsilor taximetristi. Si cu toate astea, dupa ce rasare soarele, Cape Town devine din nou mai mult decat primitor, ca si cum tot ce e rau sau periculos dispare odata cu noaptea.

Sfaturi pentru cei care vor sa viziteze Cape Town

Mi-as dori in primul rand ca aceia care vor ajunge sa cunoasca locul asta minunat sa-l ia si sa-l simta ca atare. E un loc care in primul rand trebuie simtit, are o vibratie aparte, straina noua, europenilor. Sunt convinsa ca de fapt, Cape Town inseamna mult mai mult decat tot ce am apucat sa vad eu in 4 zile. Si le doresc celor care vor avea sansa sa-l cunoasca, sa aiba parte de cel putin la fel de multa bucurie cata am trait eu acolo.

Veti fi surprinsi de preturile mici in raport cu veniturile medii ale sud-africanilor, dar si cu veniturile medii de la noi din tara. Nu va dati in laturi de la niciun fel de mancare, gastronomia este inca o cale de a cunoaste si de a trai o destinatie turistica.
Si nu in ultimul rand, nu stati pe loc o clipa! Cape Town are atatea de oferit, ar fi pacat sa nu-i dati sansa sa va uimeasca cu fiecare clipa mai mult!

Ar mai fi lucruri de spus, dar pana la urma fiecare isi traieste povestea dupa propriul stil… Imi pare bine ca am avut ocazia sa retraiesc sentimentele acestui concediu, chiar si pentru cateva minute, pentru ca fiecare calatorie in care "ne reintoarcem", chiar si cu gandul ne invata aceeasi lectie: in concediu se traieste in prezent – ca sa ne putem hrani cu amintirile frumoase pana la urmatoarea escapada!

Acestea sunt cateva din motivele pentru care aleg sa fiu ghidul turistic al acestui loc, "functie" care ma trimite automat in concursul "Povestea vacantei mele". Numele meu este Rachieru Elena-Roxana si aceasta este povestea pe care va recomand sa o votati!

Poze din Cape Town

Casa Moşului

Realizat in colaborare cu: Casa Moşului

Pensiunea Casa Mosului din Cârţisoara situatã în imediata apropiere a centrului comunei, te întâmpinã cu ospitalitatea specificã zonei de munte. Oamenii pe care îi veţi întâlni aici, mâncarea şi bãuturile tradiţionale de cea mai bunã calitate precum şi condiţiile de cazare de 4 stele vor crea atmosfera de recreere, confort, linişte şi relaxare pe care le-aţi dorit.

www.casa-mosului.ro

 

Împreună descoperim multe

#LocuriMinunate

Primeşti în fiecare săptămână cele mai noi articole direct pe e-mail.