Turist la mine acasă. Cazanele Dunării, locul în care inevitabil te vei reîntoarce

Turist la mine acasă. Cazanele Dunării, locul în care inevitabil te vei reîntoarce
 

Scriu articole de travel de aproape un an şi printre cele mai frecvente întrebări la care trebuie să răspund se numără şi următoarea: Care este destinaţia ta preferată? Răspunsul este de fiecare dată acelaşi: ACASĂ. Deşi pare clişeu, acasă, pe Clisura Dunării, zonă cunoscută şi sub denumirea de Cazanele Dunării, mă reîntorc mereu cu dor, plăcere şi, de câte ori am ocazia, împreună cu alţi împătimiţi de călătorie care nu au explorat încă zona. Mă consider norocoasă, deoarece nu foarte multă lume a avut prilejul de a se naşte şi a copilări într-una din cele mai frumoase zone ale ţării şi de departe cea mai impresionantă porţiune de pe cursul Dunării albastre.

Echipa Ghiduri Turistice nu doar scrie despre călătorii, ci şi călătoreşte. Fiecare dintre noi are în palmares un număr impresionant de locuri pe care le-a explorat. Uneori, călătorim şi împreună... cam de două ori pe an, în formulă completă, iar asta ne place la nebunie. Despre Cazanele Dunării am povestit încă din primul moment în care m-am alăturat echipei Ghiduri Turistice şi mi-am promis că, la un moment dat, îmi voi lua în serios rolul de ghid turistic şi voi explora alături de colegii mei meleagurile copilărie. Zis şi făcut şi iată-ne porniţi la drum.

Destinaţia Cazanele Dunării 

Cazanele Dunarii

Ora 9 dimineaţa, la birou. Printre găleţi cu vopsea lavabilă, bucăţi de mochetă nouă, rămăşiţe de rigips şi alte urme ale recentei renovări a spaţiului de lucru, ne facem loc pentru o ultimă cafea şi o poveste înainte de a ne lansa la drum. Uşor sceptici, dar entuziaşti colegii se împart în maşini. Traseul: DN6- Timişoara-Lugoj-Caransebeş-Băile Herculane-Orşova-comuna Eşelniţa, aproximativ 230 de kilometri, parcurşi în 3 ore. Iată-ne ajunşi la destinaţie. Doamna Doina, gazda noastră primitoare pentru cele trei zile, ne întâmpină cu un zâmbet larg, camere cochete şi peşte prăjit. Un prânz cât un ospăţ, şi este doar începutul unui sejur de trei zile pe malul Dunării.

Vraja Dunării 

Cazanele Dunarii

Aventura abia avea să înceapă. Cu un program foarte bine pus la punct şi locuri de văzut, am rupt lista şi am aruncat-o în Dunăre. Peştele servit la prânz, aerul tare de munte şi vraja apei ne-a adus pe toţi într-o stare de reverie şi mult prea boemă să mai dorim şi altceva decât să privim Dunărea de pe ponton. În cele din urmă, soarele ne-a zâmbit timid dintre nori şi parcă ne-a trezit la viaţă, aşa că ne-am văzut nevoiţi să improvizăm un program tardiv de omorât timpul. Într-un final am încălecat pe biciclete şi am pornit să explorăm zona. Prima oprire, alimentara din Eşelniţa, urmată de bodega comunală. Cum altfel ai putea să simţi spiritul unui loc decât oprind la birtul din sat ca să te răcoreşti cu o bere, alături de localnici?

Cazanele Dunarii

Restul zilei l-am petrecut tot pe ponton, admirând un peisaj parcă rupt din albumele de fotografii, iar mie, niciodată Dunărea nu mi s-a părut mai frumoasă ca atunci, la asfinţit. 

Cazanele Dunarii

După zeci de kilometri de pedalat, un început de an în forţă şi un drum de Timişoara Orşova-Eşelniţa, ne promitem că a doua zi vom recupera timpul pierdut şi vom ajunge în toate cotloanele neumblate din Cazanele Dunării. Vremea capricioasă avea să fie de altă părere.

O zi cu ploaie, dar frumoasă

Cazanele Dunarii

Sâmbătă dimineaţă. Aroma de cafea ne anunţă că este vremea să coborâm la micul dejun. Soarele se ascunde printre nori. Stropii de ploaie ne mângâie obrajii, deşi noi speram la raze de soare, dar nu ne lăsăm intimidaţi. După un mic dejun cât un prânz ne paşte din nou o stare de prea mare relaxare.

Cazanele Dunarii

Având însă experienţa zilei trecute ne luăm inima în dinţi, pelerinele de ploaie, sărim în maşini şi nu ne mai oprim până la Podul Mraconiei. Aici, ne întâmpină jovial Decebal Rex şi o mulţime de antreprenori locali cu brevet de condus barca, dornici să ne arate malul românesc al Dunării. Tocmim rapid o plimbare cu barca acoperită, să ne ascundem de rafalele de ploaie şi iată-ne în larg, legănaţi de valurile liniştite ale fluviului albastru. Prima oprire, la câteva zeci de metri distanţă de cea mai impunătoare statuie săpată în stâncă din Europa.

Cazanele Dunarii

Chipul lui Decebal Rex scrutează malul ţării vecine şi stă pavăză la graniţă, privind pierdut spre locul în care, în urmă cu aproximativ două mii de ani, armatele romane au străpuns munţii de pe malul sârbesc şi au trecut Dunărea, cucerind astfel teritoriul ţării noastre. Locul este marcat printr-o plachetă care datează din acele vremuri – Tabula Traiana, unul dintre principalele obiective ale zonei, dar amplasat pe malul Serbiei.

Cazanele Dunarii

Decebalus Rex este cea mai mare statuie cioplită în stâncă din Europa şi a fost realizată de sculptorul Florin Cotarcea, om al locului, prin bunăvoinţa lui Iosif Constantin Dragan. Decebalus Rex se înalţă impunător la o înălţime de 56 de metri şi este obiectivul turistic cu care toţi vizitatorii zonei se fotografiază. Astfel că, o poză de grup şi un selfie cu chipul lui Decebal era un must-have al excursiei noastre, la fel ca şi magnetul adus pentru frigiderul din birou. 

Grota Veterani şi Peştera Ponicova

Cazanele Dunarii

După ce am admirat minute în şir grandioasa sculptură şi am umplut mai bine de un sfert memoria aparatelor de fotografiat, căpitanul bărcii virează brusc şi îşi continuă drumul spre următoarea destinaţie: Grota Veterani, o gaură în munte despre care se spune că este locul în care este ascuns tezaurul de argint al Reginei Maria Tereza, comorile neamului Basarab, dar şi cel în care armatele Imperiului Austro-Ungar au ţinut piept invaziilor otomane ale vremii. Un loc plin de istorie şi evenimente sângeroase, dar care în prezent oferă turiştilor legende şi poveşti, contra sumei de 6 lei pentru un bilet de intrare.

Cazanele Dunarii

În contrapartidă, pentru turiştii dornici de aventură, Peştera Ponicova îşi primeşte vizitatorii cu galerii dominate de lilieci, căi de acces dificile, pe apă sau pe uscat, şi un peisaj speologic impresionant. Vremea capricioasă nu ne-a permis să explorăm şi cotloanele Peşterii Ponicova, cum şi traseul care te duce până în masivul Ciucaru Mare ar fi fost mult prea extrem de parcurs pe ploaia torenţială care s-a încăpăţânat să nu se oprească. Uzi până aproape de piele, revenim la mal şi mai facem o oprire la Mănăstirea Mraconia înainte de a ne reîntoarce la pensiune. Servim din nou un prânz boieresc şi cum deja ceasul arăta orele 16, ne petrecem restul zilei ascultând ploaia.

Când soarele răsare...

Cazanele Dunarii

Surpriza avea să vină abia duminică dimineaţă, când, în loc de aroma de cafea, ne-au trezit razele soarelui, parcă făcându-ne în ciudă că trebuie să ne luăm adio de la acest loc minunat. Ne-am împachetat bagajele, ne-am reîmpărţit în maşini în funcţie de preferinţe muzicale şi am luat calea Orșovei până la Mănăstirea Sf. Ana

Cazanele Dunarii

Şi totuşi, Dunărea nu ne lăsa să plecăm. Sub soarele timid de iunie încropim pe loc un plan de rezervă. Îi expediem rapid pe cei care se grăbeau să ajungă în Timişoara, şi, în formulă aproape completă facem cale întoarsă în Cazanele Dunării, până la Pensiunea Septembrie, unde ne tolănim pe canapele moi şi ne savurăm băuturile pe ponton, admirând priveliştea superbă.

Cazanele Dunarii

Nici nu simţim cu zboară timpul, Septembrie fiind un fel de La Ţigănci pe malul Dunării. Tot aici hotărâm să ne întoarcem în Timişoara prin Moldova Nouă, pentru a ne mai bucura câţiva zeci de kilometri de Dunăre şi peisajele absolut impresionante. În plus, în drum aveam să mai bifăm câteva obiective turistice: Cetatea TriKule, ruinele Cetăţii Drencova, Stânca Baba Caia şi Castelul Golubac care se înalţă semeţ pe malul sârbesc. Ne oprim să admirăm fortăreaţa de pe graniţa vecină, dar ne atrage atenţia o stâncă mult prea vie pentru peisajul calcaros cu care am fost obişnuiţi până atunci.

Cazanele Dunarii

Descoperim cu surprindere ascunsă după o salcie pletoasă o variantă stilizată a Cascadei Bigăr, care se încadrează perfect în aceeaşi parametrii: apă care se prelinge lin peste o stâncă acoperită cu muşchi, în formă de pălărie. În apropiere, un panou informativ ne ghidează pe un traseu care ne duce într-o altă grotă din care poţi privi lumea de afară printr-o fereastră imensă de forma unui ou.

Concluzionăm că munţii de pe clisură sunt goi în interior, sărim în maşini şi ne luăm rămas bun de la Dunăre, cu promisiunea fermă că, într-o formă sau alta, ne vom reîntoarce pe aceste meleaguri de poveste... meleagurile copilăriei mele.

Citește și Chipul lui Decebal – cea mai mare sculptură realizată în piatră de pe teritoriul EuropeiImagini impresionante din Cazanele DunăriiCazanele Dunării. Traseul Ecoturistic Ciucaru Mare.


Împreună descoperim multe

#LocuriMinunate

Primeşti în fiecare săptămână cele mai noi articole direct pe e-mail.