Turist în ţara mea – cele mai frumoase locuri din România partea III

Turist în ţara mea – cele mai frumoase locuri din România partea III
 

Ne-am născut într-o comoară pierdută în Sud-Estul Europei şi putem arăta lumii întregi asta...

Fie că e vorba de atracţii la munte sau la mare, fie că e vorba de obiective turistice naturale sau construite de mâna omului, fiecare colţişor al ţării noastre are ceva frumos de oferit turiştilor! Tot ce ne rămâne nouă de făcut este să descoperim cele mai frumoase locuri din România şi să arătăm lumii întregi cât de minunată poate fi ţara noastră.

Am început să explorăm România împreună şi am vizitat deja câteva locuri uimitoare, pe care le poţi revedea în partea întâi, unde vei descoperi Delta Dunării, Cascada Bigăr, Castelul Bran, Mocăniţa şi Transfăgărăşanul, şi în partea a doua, în care ne-am plimbat pe Transalpina, pe la bisericile de lemn din Maramureş şi la Cimitirul Vesel de la Săpânţa, pe la Castelul Peleş şi Lacul Ochiul Beiului.

Azi îţi propun o nouă incursiune în locuri din România pe care nu trebuie să le ratezi! Pornim din capitală, pentru a vedea cea mai mare clădire administrativă din lume, trecem şi pe la Marea Neagră, unde staţiunea Mamaia este în continuă dezvoltare, şi ne delectăm şi cu câteva minuni spectaculoase ale naturii din ţara noastră, cum ar fi Lacul Capra, Vulcanii Noroioşi şi Sfinxul din Bucegi.

Casa Poporului - cea mai mare clădire administrativă din lume

Casa Poporului

Casa Poporului sau clădirea Palatului Parlamentului României este o mândrie pentru ţara noastră, în special pentru că este cea mai mare clădire administrativă din lume, ceea ce i-a adus şi o reputaţie internaţională. Construcţia s-a desfăşurat în perioada 1984-1997 şi a dus la crearea unei impresionante clădiri cu 12 etaje şi 4 nivele subterane, 1 100 camere şi aproximativ 340 000m².

Lacul Capra - una dintre minunile glaciare ale munţilor

Lacul Capra

Lacul Capra se află la o altitudine de 2 230m, pe partea sudică a masivului Făgăraş. Lacul glaciar şi zona montană care îl înconjoară reprezintă un adevărat spectacol al naturii, înconjurat de pajişti de un verde crud sau de albul zăpezii, toate pierdute printre norii de la mare altitudine. În plus, la doar 45 minute distanţă se află şi cabana Bâlea.

Vulcanii Noroioşi - un fenomen unic în Europa

Vulcanii Noroioşi

Vulcanii Noroioşi reprezintă un real motiv de mândrie pentru România, pentru că în nicio altă ţară europeană turiştii nu pot vedea un astfel de spectacol natural. În apropiere de Buzău, fiecare dintre noi poate descoperi o mare de 25 de hectare de teren arid, presărat cu cratere de diverse dimensiuni, ce scuipă noroi, împins la suprafaţă de gaze naturale.

Sfinxul din Bucegi - paznicul munţilor

Sfinxul din Bucegi

Sfinxul din Bucegi este unul dintre simbolurile turistice ale ţării noastre. Megalitul gigant se află pe platoul Bucegilor, la o altitudine de 2 216m, măsurând 8m înălţime şi 12m lăţime. Alături de Babele din Bucegi, acesta este unul dintre cele mai vizitate atracţii turistice naturale din România.

Staţiunea Mamaia - perla litoralului românesc

Staţiunea Mamaia

Staţiunea Mamaia a devenit, în ultimii ani, perla litoralului românesc, datorită investiţiilor masive de aici. Încet, aceasta s-a transformat dintr-o destinaţie de vacanţă liniştită, într-o locaţie preferată cu predilecţie de tineret şi de turiştii străini. Cu hoteluri de lux, restaurante, baruri şi cluburi cochete, dar şi o mulţime de plaje private, nu este de mirare că Mamaia este alegerea tuturor atunci când vine vorba de litoralul Mării Negre.

Aşteptăm comentarii cu propunerile voastre pentru obiectivele turistice din România care merită trecute în lista noastră...


Împreună descoperim multe

#LocuriMinunate

Primeşti în fiecare săptămână cele mai noi articole direct pe e-mail.