Trasee de "via ferrata" din muntii Dolomiti, Italia

Trasee de
 

Dolomitii din nordul Italiei sunt pana in momentul de fata cei mai frumosi munti in care am pus piciorul. Creste zimtate, brane expuse, cabluri, via ferrata, atmosfera destinsa, o diversitate foarte mare din punct de vedere al dificultatii traseelor, accesibilitate a hartilor (nu prea ieftine fiind in UE), muzee ale razboiului in aer liber, tuneluri sapate in stanca unoeri aproape de verticala, lacuri ascunse in padure, altitudine mare la care se poate ajunge usor cu masina, multe mijloace de transport cu facilitati si reduceri in special in timpul saptamanii, cascade, cel mai inalt perete din lume (aproae 1200 de metri de verticala in masivul Civetta)... Tot pachetul care incanta un pasionat calator cu piciorul si mai putin cu masina (doar pentru a ajunge in anumite zone).

Venetia e doar la 160 de kilometri de Cortina d'Ampezzo, caci in zona Cortina plina de istorie ne-am invartit vreo 10 zile prin pasuri alpine, campinguri, munti de 3000 de metri!

Cazare in muntii Dolomiti, Italia

Cu exceptia unei singure nopti (in care am dormit la cabana Rosetta din masivul Pale di San Martino cu 20 euro/persoana), am dormit in campinguri.

In Cortina d'Ampezzo am stat in campingul Rocchetta, langa care se gaseste si campingul Cortina. Pretul este asemanator si se calculeaza pe piazzola (masina, numar de corturi, numar de persoane). Au dusuri cu ala calda tot timpul, loc de spalat vase, toalete deschise non-stop. In Campingul Dolomiti din Cortina am inteles ca ar fi si bucatarie in plus.

Sub masivul Pelmo am stat in campingul Cadore foarte aerisit si curat. Recomand sa stati aici si sa faceti tot circuitul masivului Pelmo. Campingul Sass Maor din San Martino di Castrozza e destul de liber, dar nisipul din piazzole face mai dificila camparea. Campingul Marmolada din Canazei este mare si linistit si ai acces la multe masive din jur. De recomandat si campingul din Furstenfeld (Austria), un mic sat de vacanta in care mertia doar sa stai si sa te simti bine.

Obiective turistice si activitati in muntii Dolomiti, Italia

Atractia principala in Dolomiti sunt traseele de via ferrata. In fiecare masiv gasesti trasee mai usoare sau mai dificle pe care urci cu echipament special de via ferrata.

Cristallo, Tofana di Roses, Tofana di Mezzo, Monte Paterno, Pelmo, Civetta, Sorapiss, Averau, Pale di san Martino, Catinaccio, Sassolungo... masive in care am fost si in care as mai reveni oricand. Ferrate mai grele sau mai usoare, altitudini de peste 3000 de metri (Tofana di Mezzo 3244m, Cima della Vezzana 3192m)... Multe embleme ale Dolomitilor: Tre Cime, turnurile Vajolet, fiecare masiv in sine, Marmolada cu al sau ghetar vesnic. Multe sunt de povestit!

Impresii si ponturi despre muntii Dolomiti, Italia

Cand te afli intre toti muntii aceia uscati, luminati de soare, gauriti de urmele razboiului, ai in jur doar creste zimtate si pereti aproape verticali peste care cu greu crezi ca ai putea trece, uiti de toate problemele zilnice.

Munti cu zapezi pe ei, trasee ce te imbie sa merg isi sa uiti de oboseala (toate pregatite cu minutiozitate), monumente si muzee in aer liber dedicate razboiului, tancuri si masive stancoase care se inalta spre cer si parca il impung din toate partile, ceata care de multe ori isi lasa peste tine aripile albe si reci, energia pe care ti-o da piatra pe care calci si de care te sprijini, scarile si cablurile care te duc pe unde nici macar nu banuiai vreodata ca ai sa poti urca. Sentimentul ca toata lumea cu pasuni, masini, orase, piatra, lumini, umbre, totul este undeva sub tine. Stampilele de la fiecare cabana puse pe pasaportul de Dolomiti!

Sunt foarte putine lucruri care nu plac in aceasta zona extrem de turistica si primitoare. Poate unul din aceste lucruri este raceala de care dau dovada italienii din nord cu ceva sange austriac. Sunt extrem de corecti, nu te pacalesc cu nimic, au tips-ul (bacsisul) inclus in nota de plata. Singurul element negativ din Dolomiti ar fi preturile extrem de mari la mijloacele de transport.

Sfaturi pentru cei care vor sa viziteze muntii Dolomiti, Italia

Este extrem de simplu si comod sa mergi cu masina proprie si sa stai in camping. Lumea e civilizata, dupa ora inserarii nu auzi zgomote si galagie, preturile sunt mult mai mici decat la hoteluri si pensiuni. Zonele schiabile nu sunt prea multe si pot oferi cam tot ce ai nevoie iarna. Cautati sa va planificati de acasa ceea ce vreti sa faceti in fiecare zi ca sa nu mai pierdeti timp acolo. Doar vremea sa fie singura care sa poata schimba planurile voastre!

Cumparati mancare de la supermarket si preparati-o voi insiva! la magazinele de sport sunt perioade de reduceri in care puteti cumpara multe produse chiar la jumatate din pretul initial! Cautati sa mergeti pe cat mai multe via ferrata adaptandu-va la gradul de dificultate (incepeti de la 1B-2A pana la 4C sau chiar 5C, gradul maxim)!

Ar mai fi lucruri de spus, dar pana la urma fiecare isi traieste povestea dupa propriul stil... Imi pare bine ca am avut ocazia sa retraiesc sentimentele acestui concediu, chiar si pentru cateva minute, pentru ca fiecare calatorie in care "ne reintoarcem", chiar si cu gandul ne invata aceeasi lectie: in concediu se traieste in prezent – ca sa ne putem hrani cu amintirile frumoase pana la urmatoarea escapada!

Acestea sunt cateva din motivele pentru care aleg sa fiu ghidul turistic al acestui loc, "functie" care ma trimite automat in concursul "Povestea vacantei mele". Numele meu este Cezar Partheniu si aceasta este povestea pe care va recomand sa o votati!

Pozele mele din Muntii Dolomiti, Italia

Casa Moşului

Realizat in colaborare cu: Casa Moşului

Pensiunea Casa Mosului din Cârţisoara situatã în imediata apropiere a centrului comunei, te întâmpinã cu ospitalitatea specificã zonei de munte. Oamenii pe care îi veţi întâlni aici, mâncarea şi bãuturile tradiţionale de cea mai bunã calitate precum şi condiţiile de cazare de 4 stele vor crea atmosfera de recreere, confort, linişte şi relaxare pe care le-aţi dorit.

www.casa-mosului.ro

 

Împreună descoperim multe

#LocuriMinunate

Primeşti în fiecare săptămână cele mai noi articole direct pe e-mail.