Sintra - minunatul oraș al palatelor și al romantismului

Sintra - minunatul oraș al palatelor și al romantismului
 

Portugalia se laudă cu multe atracții turistice de o frumusețe copleșitoare și cu o tradiție care a lăsat în urmă monumente demne de vizitat în vacanța ta portugheză. Printre acestea se numără și Sintra, orașul palatelor, unde romantismul încă este viu. Sintra este un oraș situat la 25 km vest de Lisabona și este înscris pe lista patrimoniului cultural mondial UNESCO. 

sintra

Este cunoscut pentru atmosfera magică care te învăluie încă de la intrarea în oraș. Aici vei găsi monumente arhitecturale care fac parte din curentul romantismului, din secolul al XIX-lea. Legende au fost scrise la Sintra (găsești aici locuri de cazare) și aceste povești au transformat locul într-o atracție turistică minunată, care ne prezintă istoria Portugaliei. 

Palatul Pena

pena palace

Palatul Pena își ridică privirea de pe una din culmile masivului Sintra și veghează asupra orașului cu același nume. Acest monument istoric al Portugaliei este unul dintre cele mai importante construcții ale romantismului din lume. Istoria castelului a început în evul mediu, când se zice că aici și-a făcut apariția Fecioara Maria, iar locuitorii au construit o capelă exact în locul minunii. Castelul este faimos pentru culorile sale vesele și influențele eclectice, care îl face să arate ca un castel din poveștile cu prinți și prințese.

Castelul Moors

Fotografie preluata de pe wikipedia.com. © Toate drepturile apartin autorului/autorilor fotografiei. | despre drepturile de autor

Numit după o familie faimoasă din Portugalia, castelul medieval Moors a fost inițial ridicat ca punct strategic în timpul războaielor țării, având rolul de a apăra orașul. Castelul romantic are farmecul unei ruine și este înconjurat de pădurile munților Sintra. Priveliștea de aici este de poveste, iar zidurile și scările de piatră a acestui monument protejat UNESCO cu siguranță te vor face să te simți ca în trecut. 

Palatul Sintra

sintra

La fel ca multe alte monumente din regiune, Palatul Național al orașului Sintra este lăsat moștenire încă din vremea ocupației musulmane a peninsulei Iberice. Palatul are o istorie lungă și fascinantă și o arhitectură minunată, cu construcții adaptate terenului accidentat, grădini interioare, spații de unde te poți bucura de susurul apei, de ziduri decorate cu forme geometrice și ferestre arcuite.

Quinta da Regaleira

regaleira

Fotografie preluata de pe www.greentour.pt © Toate drepturile apartin autorului/autorilor fotografiei. | despre drepturile de autor

Quinta da Regaleira din Sintra este un monument protejat UNESCO format dintr-un palat, capelă și grădini cu lacuri, cascade, fântâni, grote și construcții a căror frumusețe cu greu poate fi descrisă în cuvinte. Palatul Regaleira are o exuberanță de invidiat, cu influențe gotice, care se observă cel mai bine în decorațiunile exterioare, iar capela este decorată abundent cu obiecte religioase. Parcul include cărări care duc spre tuneluri, fântâni săpate, lacuri și sculpturi gotice.

sintra

Pe lângă aceste monumente deosebite: muzee, palate, biserici, castele, vile și alte clădiri istorice, te poți bucura și de panorame incredibile, parcuri, păduri adânci și peisaje montane. Îți recomandăm o plimbare prin Parcul Național Sintra, o drumeție pe cărările munților cu același nume care înconjoară orașul și câteva ore petrecute prin Parcul Pena, pe 200 de hectare, sau Parcul Regaleira.

Citește și: 

8 atracţii turistice pe care să nu le ratezi în Lisabona

Porto într-o zi: 10 locuri minunate pe care trebuie să le vezi

Madeira, un mic paradis în Oceanul Atlantic – GALERIE FOTO

Care sunt atracțiile care te-ar impresiona în orașul Sintra din Portugalia?


Împreună descoperim multe

#LocuriMinunate

Primeşti în fiecare săptămână cele mai noi articole direct pe e-mail.