Sărbătoarea Steagului. 6 iunie – Ziua Naţională a Suediei

Sărbătoarea Steagului. 6 iunie – Ziua Naţională a Suediei
 

Suedia sărbătoreşte la începutul lunii iunie Ziua Naţională. Sărbătoarea este strâns legată de steagul acestei ţări şi mai este cunoscută şi sub denumirea de Ziua Steagului. Istoria acestui eveniment important din istoria ţării coboară cu mai bine de o sută de ani în urmă, însă doar din 2005, 6 iunie a fost declarată zi liberă, fiind în acelaşi timp marcată cu roşu în calendar.

În urmă cu o sută de ani, a fost sărbătorită pentru prima dată Ziua Steagului în Suedia. Prima ediţie a acestei sărbători a avut loc în 1916, pe stadionul oraşului Stockholm, în prezenţa regelui Gustav al V-lea şi a familiei regale.

Steagul Suediei şi semnificaţia acestuia

Tradiţia arborării steagului Suediei pe uscat nu este veche. Pentru prima dată, stindardul Suediei a fost arborat deasupra Palatului Regal, în 1873 însă acţiunea a stârnit o mulţime de controverse, deoarece acesta era considerat un simbol care trebuia afişat doar pe mare. Din 1916, Suedia a început să sărbătorească anual, la 6 iunie, Ziua Steagului, iar doi ani mai târziu a fost instaurată legea decernării steagurilor.

Abia în 1983 a fost modificată legea privind stindardul ţării, iar 6 iunie a fost declarată Zi Naţională. Legea steagului suedez prevede ca stindardul să fie ridicat pe catarge doar în timpul zilei. În cazuri excepţionale, atunci când steagul este arborat şi pe timp de noapte, acesta trebuie obligatoriu luminat. Doar Casa Regală şi Armata Suediei folosesc stindardul naţional. Evenimentele organizate cu prilejul Zilei Naţionale a Suediei au loc în parcul de distracţii şi muzeul în aer liber Skansen, din Stockholm.  Admiră mai jos o galerie foto cu imagini absolut superbe din Suedia.


Împreună descoperim multe

#LocuriMinunate

Primeşti în fiecare săptămână cele mai noi articole direct pe e-mail.