Salzburg, o grădină mirifică plină de farmec, muzică şi mai ales culoare

Salzburg, o grădină mirifică plină de farmec, muzică şi mai ales culoare
 

Austria este o ţară perfectă, un loc ideal, unde am avut experienţe de neuitat. Fie că am călătorit de-a lungul lacurilor din regiunea Salzkammergut şi până la munţii acoperiţi de zăpadă, de la pădurile veşnic verzi şi până la viile pictate parcă de un maestru desăvârşit, de la păşunile alpine până la superbul Hallstätter See – Austria mi-a oferit o colecţie impresionantă de peisaje feerice.

Probabil la această perfecţiune contribuie şi locuitorii ei, poate cele mai şarmante gazde, care cu o amabilitate înnăscută îţi împlinesc cu promptitudine orice dorinţe.

Austria este o ţară care merită mai multă atenţie. Şi cum într-o singură vizită nu am putut cunoaşte cu adevărat farmecul ei, trei ani la rând mi-am planificat vacanţele între graniţele acestei ţări. Astfel am putut să-mi fac o părere. Multe oraşe din Austria sunt binecuvântate cu biserici frumoase, cu parcuri şi fântâni arteziene; totuşi, nici unul în afară de Salzburg nu se bucură de o atmosferă atât de vibrantă şi cosmopolită şi de peisaje atât de strălucitoare. Casa atât a lui Mozart, cât şi a neastâmpăraţilor Von Trapp, Salzburg este îndrăgit de vizitatorii din întreaga lume. Combinaţia de splendoare şi intimitate a oraşului ne încântă pe toţi.

Ce anume te-a impresionat cel mai mult la Salzburg?

Am vizitat de trei ori consecutiv oraşul natal a lui Mozart şi de fiecare dată paşii mă purtau singuri într-un loc anume. Un loc ideal pentru eliminarea stresului cotidian dar şi un loc încărcat de istorie. Acest loc este de fapt o grădină, o grădină mirifică plină de farmec, muzică şi mai ales culoare. Se află în mijlocul oraşului iar numele ei duce orice turist cu gândul la filmul "Sunetul Muzicii". Este vorba de Grădinile Mirabell, în traducere "privelişte frumoasă", considerate pe bună dreptate cele mai frumoase grădini în stil baroc din Europa.

Ce ai vizitat in Salzburg?

Aşadar, aş vrea să vă port paşii astfel încât să vedeţi, măcar cu ochii minţii, aceasta grădină frumoasă cu aleile ei sculptate, vegetaţia bogată şi zecile de statuete ce împodobesc cel mai frumos parc din Salzburg. Vizita la Grădinile Mirabell promite relaxare. Şi credeţi-mă pe cuvânt, vacarmul oraşului vechi se transformă aici într-un cadru încântător.

Grădinile includ o serie de statui reprezentând zeii Romei Antice, o orangerie şi un pavilion care adăposteşte Muzeul Baroc. Dacă intraţi dinspre Markartplatz, unde se află casa în care a locuit Mozart, veţi fi întâmpinaţi de 2 statui simbolice, grandioase şi simetric plasate. În centrul grădinii veţi putea admira o fântână mare, cu un grup statuar alcătuit din patru statui realizate de Ottavio Mosto în 1690.

Mergând spre "Micul Parter" vom da peste statuia lui Pegas care îşi întinde aripile, aruncând stropii de apă ai fântânii arteziene. Statuia este realizată din cupru şi inspirată din mitologia greacă, ea se află aici din 1913. În jurul acestei statui a fost filmată scena din filmul "Sunetul muzicii", scenă în care Maria îi învaţă pe copii notele muzicale.

Da-le cateva ponturi cititorilor noştri despre Salzburg

O plimbare prin grădinile Mirabell este o adevărată lecţie de peisagistică modernă în care găsiţi, într-o armonie interesantă de culori, soiuri diferite de plante. Peste tot se află statui şi ghivece ornamentale. După cum este de aşteptat, o plimbare în acest spaţiu înseamnă relaxare deplină, confort şi bună dispoziţie. De aici oraşul este parcă şi mai frumos.

Grădinile Mirabell nu sunt recomandate doar celor care iubesc florile şi natura, ci şi celor care apreciază arta, simetria, perfecţiunea. În fiecare an culorile sunt perfect armonizate iar aranjamentele florale foarte inspirate. Totul este atât de perfect aici, că nici nu-ţi vine să crezi că este creat de mâna omului. La tot pasul întâlneşti flori colorate în ronduri, forme geometrice, statuete impresionante, fântâni răcoroase şi begonii parcă pictate pe verdele ierbii tunse ca un covor fin, unde nici un fir nu depăşeşte lungimea altuia. Aleile pietruite pe unde poţi păşi în mijlocul raiului, să te bucuri de parfumul florilor, băncile aşezate acolo pentru bucuria călătorului, toate acestea te aşteaptă în Grădinile Mirabell - o perlă rară aflată în inima Salzburgului.

Povesteste-ne cateva cuvinte despre costul unui City Break in Salzburg

Turnurile bisericilor, cupolele, zidurile de fortificaţie, uliţele înguste şi curţile interioare par a nu fi marcate de trecerea timpului. În plin sezon în Salzburg ghizii turistici încearcă cu greu să nu-şi piardă grupul, chelnerii în cafenele sunt suprasolicitaţi, pentru vizitarea obiectivelor turistice trebuie să iei în calcul şi timpul de aşteptare, iar cine călătoreşte cu maşina trebuie să dea dovadă de muuultă răbdare. Aşa am descoperit oraşul la fiecare vizită.

Ce nu ţi-a plăcut in Salzburg?

Descoperirea farmecului oraşului se face prin diverse activităţi care se pot întreprinde, dar cel mai bine este să porneşti pe jos într-un periplu plin de culoare şi savoare istorică. După ce te "împiedici" de terasele care împânzesc oraşul poţi merge să vezi cum arată catedrala unde a fost botezat Mozart.

Catedrala – cea mai timpurie construcţie bisericească italiană la nord de Alpi – este fără îndoială centrul oraşului vechi. A avut o istorie tristă fiind incendiată, afectată de cutremure, însă astăzi este locul unde găseşti urme ale trecerii lui Mozart: a cântat mereu la orga curţii, situată în dreapta altarului înalt, şi a fost botezat în cristelniţa de cositor veche de aproape 700 ani. Mozart a scris câteva compoziţii pentru slujbele din această mare biserică în stil baroc, iar unele dintre piesele lui au fost cântate aici pentru prima dată.

Uliţa Grânelor (Getreidegasse) este centrul istoric comercial şi de trafic al oraşului. Timp de secole, aici au fost scrise poveştile de zi cu zi, unde cetăţenii trăiau şi lucrau cândva. Plăcuţele de fier forjat, parţial aurite cu numele magazinelor şi ale firmelor datează din Evul Mediu, când oamenii erau încă analfabeţi şi din acest motiv utilizau limbajul semnelor.

Dacă ar trebui să asociezi Salzburg cu un oraş din România, care ar fi acesta şi de ce?

Pasajele şi curţile interioare ale uliţei sunt caracteristice. Între rândurile de case se aflau odinioară grădini, care au fost modificate de-a lungul timpului pentru a construi ateliere, depozite şi locuinţe pentru curieri. Astfel au luat fiinţă curţile interioare foarte romantice. Pe măsură ce creştea necesitatea de a traversa uliţa în diferite locuri au luat fiinţă pasajele în care au apărut curând noi magazine.

Aici pe Uliţa Grânelor la nr. 9 în 27 ianuarie 1756 se naşte cel mai important fiu al oraşului – Wolfgang Amadeus Mozart (născut Johannes Christostomus Wolfgangus Theophilius Mozart), care a doua zi este botezat în Dom. Azi, casa este transformată în muzeu şi conţine multe amintiri din copilăria compozitorului, cât şi instrumente. Clădirea galbenă este cea mai fotografiată clădire din oraş şi atrage anual mii de turişti curioşi să vadă cum trăia în acele vremuri Mozart.

Salzburg este al patrulea oraş ca mărime din Austria şi pe lângă marele compozitor Wolfgang Amadeus Mozart, "Sunetul Muzicii" sau Festivalul din Salzburg, mai are ceva! :) Este oraşul delicioaselor praline de ciocolată "Mozartkugeln" inventate în anul 1890 de cel mai renumit patiser din Salzburg – Paul Fürst. Astăzi această tentaţie dulce este încă produsă de strănepotul lui Fürst potrivit reţetei originale, fiind preferată de mulţi dintre iubitorii de dulciuri din întreaga lume. 

Ce alte oraşe iţi doreşti să vizitezi şi de ce?

Dacă vreţi să evitaţi aglomeraţia verii, alegeţi să vizitaţi Salzburg primăvara sau la începutul toamnei, însă trebuie să ţineţi cont că în aceste perioade ale anului oraşul nu este la fel de colorant.

Cel mai bun pont pe care vi-l pot da este să nu vedeţi în fugă oraşul, căci e mare păcat. Programaţi-vă câteva zile la Salzburg. Cu siguranţă nu veţi regreta. Salzburg se mândreşte cu multe obiective truistice care aşteaptă să fie descoperite la fiecare pas.

Preţul unui city break în Salzburg varianză în funcţie de cerinţe. Există pe piaţă oferte care pleacă de la 250 euro pentru: 2 nopţi cazare cu mic dejun inclus, bilet avion Bucureşti – Salzburg. Dar poate ajunge la 450 euro.
Salzburg este un oraş care te face să visezi că trăieşti într-o lume de poveste şi în ciuda dimensiunilor reduse există întotdeauna un motiv serios să te întorci.

Numele meu este Corina si aceasta este povestea mea pe care va recomand sa o votati..."lumea este o carte, iar fiecare călătorie reprezintă încă o pagină citită!"

                                                                                                              

Acesta este un articol din cadrul concursului "Povesteşti şi călătoreşti!", organizat împreună cu agenţia de turism Turist Center.

Poze din Salzburg

Agentia Turist Center

Realizat in colaborare cu: Agentia Turist Center

Turist Center este o agentie tour-operatoare care va ofera o gama larga de pachete turistice pe litoralul Marii Negre, in statiuni balneo-climaterice si la munte. 

Vezi ofertele noastre

 

Împreună descoperim multe

#LocuriMinunate

Primeşti în fiecare săptămână cele mai noi articole direct pe e-mail.