România mai puțin cunoscută: castelul de la Miclăușeni

România mai puțin cunoscută: castelul de la Miclăușeni
 

Am avut norocul unui 1 mai legat de weekend. Vremea era frumoasă, așa că ne-am încumetat să mergem până la Iași. Deși dulcele târg ne-a plăcut foarte mult, am vrut să gustăm cât mai mult din Moldova. Și chiar dacă am pornit spre Castelul lui Cuza de la Ruginoasa, în cele din urmă am ajuns la Castelul Sturdza de la Miclăușeni.

Castelul Sturdza de la Miclăușeni

Castelul se dezvaluie intre copaci

Dar mie nu mi-a părut rău de întâmplare. La Miclăușeni am găsit un castel ca în basme, construit în inima unei grădini imense. De la intrarea pe domeniul castelului, o alee ne-a purtat, preț de câteva minute, până la castel, care s-a lăsat descoperit încet, printre copaci. Nu a contat nici că soarele dispăruse, lăsând loc unei ploi cu grindină. Stăteam și priveam fațada dantelată a bătrânului conac și abia așteptam să putem intra - vizitele se fac numai ghidate.

Aș putea să fac o descriere a castelului, dar cuvintele nu m-ar ajuta. Și nu ar reda nici pe departe senzația pe care o veți avea la fața locului, când veți sta ca și mine, uitându-vă la el uimiți, când veți mângâia cu privirea dantelăriile zidurilor și ce a mai rămas din picturile murale, când nu veți obosi admirând verdele parcului imens. Din păcate, interiorul castelului nu a păstrat nimic din eleganța de odinioară, istoria fiind nemiloasă cu această bijuterie, distrusă în egală măsură în timpul războaielor de soldații ruși, dar și în perioada următoare, de instituții ale statului și chiar de țăranii din zonă.

Vizita la castel

Monument arhitectonic

Nu voi povesti prea multe despre istoricul castelului, aceste informații găsindu-se din belșug pe internet. Totuși, vă voi introduce în atmosferă, spunându-vă că domeniul pe care se află conacul se întinde pe o suprafață de peste 40 de hectare, iar construcția castelului a început spre sfârșitul secolului al XIX-lea. Gheorghe și Maria Sturdza au locuit aici încă din primii ani, deși conacul nu era gata, adăugând noi camere de-a lungul anilor.

Cum spuneam, vizitele sunt ghidate. Odată intrați în castel, grupul nostru a fost luat în primire de un domn carismatic. Dar ce a făcut vizita noastră interesantă a fost o altă întâmplare. În grupul de vizitatori în care ne-am strecurat și noi erau doi jurnaliști, care făcuseră un reportaj cu câțiva ani în urmă la conac, dar și o doamnă al cărei bunic lucrase ca băiat în casă în vremurile fericite ale familiei Sturdza. Prezența acestor persoane care cunșteau destul de bine locul și istoria lui nu a făcut decât să ne bucure pe noi, ceilalți, care în felul acesta am avut ocazia să aflăm ceva mai mult decât se spune în general turiștilor.

Detalii

Am aflat astfel că sunt unele semne de întrebare cu privire la dreptul de proprietate pretins de Mitropolie asupra castelului, totul pornind de la faptul că Biserica nu a arătat niciodată actul de donație prin care Ecaterina Sturdza a lăsat Episcopiei Romanului clădirea și domeniul. Refuzul de a arăta acest act nu este de înțeles. În schimb, de aici încep adevăratele probleme ale acestei construcții istorice, de o mare valoare arhitectonică, lăsată într-o avansată stare de degradare, în special în interior.

Nori grei

Cei doi jurnaliști aveau unele informații conform cărora ceva fonduri au fost alocate pentru restaurare, numai că rezultatele nu sunt vizibile. Ba chiar, în ultimii ani observau ei, au mai apărut unele lucrări de modernizare, cum ar fi gresia din holurile  de la parter, sistemul central de încălzire cu calorifere sau hidranții care acoperă ce a mai rămas din picturile murale. Deși vizitatorilor li se spune că aceste lucrări au fost făcute cu mult timp înainte, când în castel funcționa un orfelinat, materialele folosite și starea acestora trădează. Iar cei doi jurnaliști spuneau că diferențele se pot vedea în reportajul realizat de ei. Ba mai mult, se pare că mansarda castelului a fost transformată de Mitropolie în pensiune cu circuit închis. Poate de aici și nevoia încălzirii centralizate.

Blazon

Am mai aflat că o altă șansă ce i-a fost refuzată castelului a fost cea pe care un moștenitor al familiei Sturdza i-ar fi oferit-o. Acesta locuiește în Elveția și s-a oferit ca din surse proprii să restaureze castelul pentru a-l introduce lui într-un circuit turistic. Dar Mitropolia a refuzat. Aflăm însă de la ghid că de anul acesta ar trebui să înceapă totuși un program general de restaurare. Și tot de anul acesta, se pare că este în plan organizarea unui weekend la castel, pentru recrearea atmosferei din perioada de glorie. Oaspeții vor avea la dispoziție costume de epocă puse la dispoziție de teatre, aleile vor fi străbătute de calești, muzica va vibra printre copaci.

Aceasta a fost vizita noastră la castel. Iar când am ieșit, soarele reapăruse. Așa cum sper să reapară și pentru domeniul de la Miclăușeni.

Ca un castel din povesti

Cât despre toată povestea de mai sus, cu siguranță adevărul pornește de la jumătate și trage într-o direcție mai mult decât în cealaltă. Oricine ajunge în vizită poate vedea că unele lucruri care se întâmplă acolo nu sunt tocmai transparente. Și totuși, în presă nu am găsit niciun fel de informații dintre cele pe care noi am avut ocazia să le aflăm acolo.

Oricum ar fi, la Miclăușeni trebuie să ajungeți. Pentru că România e frumoasă și are multe comori. Uneori mi se face atât de dor de formele și culorile României noastre dragi.


Împreună descoperim multe

#LocuriMinunate

Primeşti în fiecare săptămână cele mai noi articole direct pe e-mail.