Raiul cumpărătorilor împătimiţi, la Atlantis, The Palm

Raiul cumpărătorilor împătimiţi, la Atlantis, The Palm
 

Experiențe de shopping la nivel înalt

Dubai, Emiratele Arabe Unite – În calitate de stațiune emblematică a Palm Island, Atlantis continuă să-și uimească oaspeții încă de la deschiderea sa, din 24 septembrie 2008, seducându-le papilele gustative cu mâncăruri ale bucătarilor-șefi de renume mondial, fermecându-i cu Laguna The Ambassador – habitatul marin cu 11 milioane de litri de apă dulce, și propulsându-i printr-o lagună plină cu rechini, în urma unei plonjări aproape verticale de 30 de metri, în Aquaventure Waterpark. Ca și când bălăceala, senzațiile tari și mesele delicioase nu ar fi fost de ajuns, Atlantis se bucură și de un spațiu comercial de lux, ce se întinde pe o suprafață de 2.200 de metri – cu 35 de magazine comerciale care oferă absolut orice, de la cele mai noi articole pentru dame, bărbați și copii, luate direct de pe podiumurile de modă, la bijuterii demne de capetele încoronate, la accesorii și cofetării. Atlantis, The Palm, oferă o experiență completă de shopping pentru orice tip de turist.

The Avenues

Într-o zonă comercială plină de viață și culoare, denumită The Avenues, oaspeții pot trece în revistă câteva dintre cele mai căutate branduri din lume în buticuri de lux, amestecate printre numeroase și variate restaurante, trei dintre acestea fiind conduse de bucătari-șefi de legendă, precum și un club de noapte exclusiv, N’Dulge. De la Rodeo Drive la Tiffany & Co. și Porsche Design, The Avenues oferă oaspeților și vizitatorilor din Atlantis o destinație de shopping unică în cadrul unei stațiuni de clasă mondială.

Retail Atlantis The Palm

O experiență de shopping de neegalat

Vizitatorii pot descoperi paradisul oricărui cumpărător împătimit, parcurgând The Avenues sau restul stațiunii, putând alege dintre 35 de buticuri și magazine care conțin articole de îmbrăcăminte la modă, articole de plajă, bijuterii și lenjerie executată manual de lux. Selecția de magazine include nume precum B More, Lacoste, Angels, Levant Couture, Rodeo Drive și Via Rodeo, oferind articole luate direct de pe podiumurile de modă, pentru întreaga familie; Rivoli, unul dintre cele mai căutate nume din lume în materie de bijuterii și ceasuri; Paspaley, pentru perle care nu se demodează niciodată, și Levant, pentru cele mai fine articole de modă și bijuterii; Tiffany & Co, pentru bijuterii și tacâmuri din argint lucrate cu finețe; Ahmed Seddiqi & Sons, pentru branduri exclusive de ceasuri elvețiene, și Chopard, care oferă o colecție extinsă de bijuterii și ceasuri. Hamac oferă articole de plajă casual și accesorii de plajă, inclusiv Vilebrequin și Havaianas, Porsche Design oferă accesorii, articole de voiaj distinse și stilouri, iar Bateel comercializează cele mai fine curmale și dulciuri din Arabia Saudită.

Retail Atlantis The Palm

Retail Atlantis The Palm

Iubitorii de artă se pot opri la Gallery One, o galerie prestigioasă care expune lucrări artistice contemporane de colecție, lucrate cu mult gust, create de o gamă variată de artiști și fotografi, cu o selecție la fel de variată de suveniruri și cadouri inovatoare, de înaltă calitate. Salines Boutique oferă articole de plajă la modă: Caffe, Melissa Odabash și Pily Q se adresează femeii cosmopolite care are un simț al stilului distinct, iar Pate de sable (Cannes – Riviera Franceză) este un brand chic și trendy care se adresează fetelor care definesc trendul în modă.

Nasimi Beach Boutique

În 2012, Atlantis a deschis Nasimi Beach Boutique, ce oferă o colecție exclusivă, personalizată, de articole de modă, bijuterii și accesorii, alese pentru individualitatea acestora, create de către designeri de top internaționali și locali. Caftanele chic și luxuriante semnate de Colin Heaney și Marena Y Sol, bijuteriile unice semnate Miriam Salat și Roarke, poșetele-plic semnate de Amanda van der Ham, brandul de ochelari de soare new-yorkez Lumette, dorit de toată lumea, toate sunt disponibile în exclusivitate în acest butic de la malul mării. Buticul satisface și cerințele bărbaților stilați, oferind pălării, bijuterii, tricouri și articole de plajă de designer: Marcello Conti, pentru șorturile de plajă, Kenzle Italia, pentru ceasuri, Red Monkey, pentru pălării, și Nico Perez, pentru articolele de îmbrăcăminte de lux pentru bărbații din stațiune. Toate vor avea cu siguranță un impact puternic pe Nasimi Beach. Nasimi Beach Boutique este situat pe plaja Nasimi din Atlantis, The Palm.

Retail Atlantis The Palm

Retail Atlantis The Palm

Retail Atlantis The Palm

În plus, față de aceste magazine cu parteneri comerciali de lux, în Atlantis mai există și zece magazine cu articole ale unor branduri cunoscute, de la jucării de pluș ale vietăților marine, la brelocuri, Crocs, genți de pânză și aparate de fotografiat subacvatice – permițând oaspeților să ducă acasă cu ei o bucățică din ceea ce reprezintă experiența Atlantis.

În cele din urmă, pentru cei care caută o selecție de articole de îmbrăcăminte frumoase, care să emane acel aer specific de beach chic, ShuiQi Spa & Fitness oferă oaspeților săi o gamă diversă de caftane, accesorii de plajă și încălțăminte, într-o secțiune comercială întinsă aflată la intrarea în Spa-ul de lux. Aceste articole de îmbrăcăminte unice sunt special create pentru Atlantis, asigurând astfel un stil unic, personalizat, la fiecare achiziție. Mai mult, ShuiQi dispune și de o selecție extinsă de produse de spa, care oferă oaspeților ocazia de a se relaxa și de a radia de fericire chiar și după încheierea șederii lor.

Oaspeții stațiunii și vizitatorii de o zi se pot bucura de terapia prin cumpărături în Atlantis, The Palm, de duminică până sâmbătă, între orele 10:00 și 22:00. Nasimi Beach Boutique este deschis între orele 00:00 și 12:00 în zilele din cursul săptămânii și între orele 00:00 și 13:00 în weekenduri.

Atlantis, The Palm

Despre Atlantis, The Palm, Dubai

Atlantis, The Palm este prima stațiune turistică din regiune care oferă și diverse opțiuni de entertainment, fiind situată în centrul arcului Palm Island din Dubai. Deschisă în septembrie 2008, această stațiune unică cu teme oceanice cuprinde o serie de atracții marine și de entertainment, precum și un parc de distracții acvatic de 17 hectare, Aquaventure Waterpark, suprafața totală a stațiunii măsurând 46 de hectare. Aceasta găzduiește unul dintre cele mai mari habitate marine în aer liber din lume, cu peste 65.000 de animale marine în lagune și spații de prezentare, inclusiv The Lost Chambers Aquarium, un labirint de coridoare și pasaje subacvatice care oferă o călătorie printre ruinele vechii Atlantide. Aquaventure folosește 18 milioane de litri de apă dulce pentru a alimenta tobogane cu apă palpitante, o cursă rivieră de 2,3 kilometri cu valuri mareice și piscine, praguri de apă și ape repezi. Dolphin Bay, inegalabilul habitat de conservare și educare a delfinilor, a fost creat pentru a oferi oaspeților ocazia unică în viață de a afla mai multe despre unul dintre cele mai grațioase mamifere din natură. Atlantis, The Palm este cunoscută și drept destinația culinară principală din regiune, lăudându-se cu o selecție variată de restaurante de renume mondial, precum Nobu și Ronda Locatelli. Stațiunea se mai bucură și de o colecție impresionantă de buticuri și magazine de lux, precum și spații întinse pentru organizarea de întâlniri și convenții.

Află totul despre Atlantis The Palm, Dubai:

  1. Parcul Acvatic Aquaventure la Atlantis, The Palm
  2. Atlantis, The Palm oferă cuplurilor o aventură acvatică luxoasă
  3. Călătorii culinare la Atlantis, The Palm
  4. Atlantis, The Palm oferă o experienţă personală alături de mamiferele marine
  5. Atlantis, The Palm, prima destinaţie de vacanţă pentru familii din Dubai
  6. Atlantis, The Palm Imperial Club - o experienţă turistică VIP
  7. Capitala vieții de noapte și a distracției din Dubai este Atlantis, The Palm
  8. Descoperiţi leii de mare la Atlantis, The Palm
  9. ShuiQi Spa & Fitness Centre din Atlantis, The Palm îşi uimeşte oaspeţii cu dotările sale de ultimă generaţie
  10. ShuiQi Spa în Atlantis, The Palm
  11. Signature Suites oferă experienţa supremă în materie de lux VIP la Atlantis, The Palm
  12. Nunta de vis: o realitate la Atlantis, The Palm

Împreună descoperim multe

#LocuriMinunate

Primeşti în fiecare săptămână cele mai noi articole direct pe e-mail.