Poiana Mărului – judeţul Caraş Severin

Poiana Mărului – judeţul Caraş Severin
 

Cea mai frumoasă paletă de culori pe care am întâlnit-o într-o drumeţie pe munte şi, după statisticile realizate, cel mai curat aer din Munţii Banatului. Mai mult decât atât, pentru cei pasionaţi de istorie, legenda spune că în regiunea cuprinsă între Muntele Mic şi Poiana Mărului ar fi fost îngropat chiar unul dintre regii daci, Scorilo, tatăl lui Decebal, zona fiind numită de oamenii din împrejurimi Pietrele Scorile. Acestea ar fi câteva din motivele pentru care am ales să fac cunoştiinţă cu Staţiunea Poiana Mărului, curioasă fiind de suprizele pe care zona o să mi le poată oferi.

Cum ajungem?

Noi am plecat din Timişoara, ţinând drumul spre Caransebeş-Haţeg, iar la un moment dat în Oţelul-Roşu am deviat pe lângă comuna Zăvoi. Din Oţelu, avem de condus 25 de km pe un drum cu multe urcuşuri şi serpentine însoţit bineînţeles de un peisaj superb oferit de muntele Ţarcu, dominat de păduri de conifer şi foioase. Din Poiana Mărului se pot organiza drumeţii, existând marcate trasee turistice spre Muntele Mic, Muntele Retezat, Nedela şi Vârful Pietrii. Înainte să intrăm în acest sat de munte care face parte din comuna Zăvoi, ne oprim să fotografiem de sus Lacul Poiana Mărului, baraj şi lac de acumulare.

Ajungând aici, suntem întâmpinaţi de singurul schit din zona, foarte frumos atât pe exterior cât şi în interior. În centrul localităţii, există câteva magazine destul de bine aprovizionate de unde fiecare îşi poate cumpăra ce doreşte. Tot aici, ne iese în cale Hotelul Scorilo, construit de pe vremea comunismului, care are la baza o istorie impresionantă dar care, din păcate nu mai este funcţional din anul 1995.

Mergem să ne cazăm la Hotelul Poiana Mărului unde am făcut rezervările şi o să rămânem aici să şi mâncăm ceva pentru că toată lumea e lihnită de foame. Având în vedere că data trecută când am vizitat staţiunea, nu am avut o exprienta foarte plăcută cu mâncarea şi preţurile de la Hotelul şi Restaurantul Geas, am ales să rămânem aici să luăm prânzul. Din păcate, din cauza lipsei de personal, a trebui să aşteptăm 2 ore şi ceva până să ne aducă mâncarea, pentru că eram 12 persoane şi nu am comandat meniul din timp.

Într-un final, cu burţile pline mergem să vedem lacul pe jos, ştiind că distanţă nu este mare. Partea frumoasă este că am avut parte de un altfel de peisaj, pentru că se întunecase destul de mult când am ajuns acolo astfel că imaginea lunii dintre munţi împreună cu lumina apusului reflectată în lac a fost una deosebită. Nu am putut să zăbovim foarte mult timp pentru că se făcuse foarte frig, iar îmbrăcămintea noastră nu era una tocmai adecvată pentru asemenea temperaturi.

Sălbăticie colorată

A doua zi am pornit către traseul din pădure care duce spre cascadele binecunoscute din zonă. După ce trecem de schit, urmează o intersecţie cu un drum în dreapta de întoarcere în Oţelu şi încă unul forestier în faţă. Pe acesta trebuia să îl urmăm timp de 7 km până la cascada cea mai mare din zonă. Se poate parcurge tot drumul cu maşina, însă cu condiţia să nu fie una joasă. Noi am mers 3 km cu ale noastre şi apoi am luat-o pe jos.

Traseul este unul uşor de parcurs plus că şi peisajul îl poţi savura mult mai bine în acest fel. Am întâlnit o multitudine de cascade micuţe şi, cam toate pe care le-am văzut au căderea în trepte. Aşteptările nu trebuie să fie foarte mari, pentru că sunt căderi de apă relativ mici comparative cu ce mă aştept eu personal când aud de o cascadă. Dar cu siguranţă traseul merită făcut datorită peisajului, aerului foarte puternic, râului învolburat şi în special datorită diversităţii de culori pe care eu personal nu am mai întâlnit-o până aici. Cât vedeai cu ochii erau îmbinări de verde crud, verde pal, galben, arămiu şi vişiniu.

A fost într-adevăr un tablou cum rar mi-a fost dat să văd în traseele pe care le-am făcut sau în orice altă pădure de la noi.

Poze deosebite de la Poiana Mărului


Împreună descoperim multe

#LocuriMinunate

Primeşti în fiecare săptămână cele mai noi articole direct pe e-mail.