Palatul Parlamentului, cea mai impresionantă clădire din România

Palatul Parlamentului, cea mai impresionantă clădire din România
 

Una dintre cele mai faimoase clădiri din România, Palatul Parlamentului este un adevărat simbol al Bucureștiului și o atracție turistică cu o istorie foarte controversată. Aflat în centrul Capitalei, pe Dealul Arsenalului, Palatul Parlamentului a bătut mai multe recorduri prin modul în care a fost construit, atrăgând atenția iubitorilor de arhitectură de pretutindeni.

Scurt istoric

Construcția Palatului Parlamentului a durat 13 ani, prima piatră de temelie fiind așezată în 1984. Abia în 1997, clădirea a fost finalizată, după ce au lucrat la ea nu mai puțin de 700 de arhitecți și aproximativ 20.000 de muncitori. Palatul Parlamentului este un edificiu atât de grandios încât a intrat în cartea recordurilor de mai multe ori. Clădirea masivă are o suprafață de 330.000 de metri pătrați, fiind a doua clădire administrativă din lumea cu cea mai mare suprafață, după Pentagon. Mai mult, Palatul Parlamentului se află și pe locul 3 în lume la capitolul… volum, având 2,55 milioane de metri cubi, după clădirea de asamblat rachete din Cape Canaveral, din statul american Florida, și faimoasa piramidă a lui Quetzalcoatl din Mexic. Și la capitolul bani Palatul Parlamentului doboară recorduri, fiind considerat cea mai scumpă clădire administrativă din lume. În 1989, costurile acestei structuri gigant erau estimate la 1,75 miliarde de dolari.

Palatul Parlamentului, numit inițial Casa Poporului, a fost punctul de pornire al unui proiect ambițios de reorganizare a Bucureștiului în perioada comunistă, ce prevedea demolarea mai multor clădiri din centrul vechi al Capitalei pentru a face loc unor bulevarde uriașe și unor structuri gigant. Totuși, regimul comunist nu a mai ajuns să vadă finalizată această clădire, ea găzduind abia din 1994 Camera Deputaților și din 2004 Senatul României.

De ce să vizitezi Palatul Parlamentului

Deși este o clădire administrativă, Palatul Parlamentului poate fi vizitat de curioși. Clădirea are aproximativ 1.000 de încăperi, două biblioteci și o sală de concerte, nouă nivele la suprafață și alte nouă nivele subterane, iar o parte dintre acestea sunt deschise vizitatorilor.

Principalele săli și saloane au fost denumite după evenimente importante din istoria României sau după personalități marcante. La subsol, vizitatorii pot admira o serie de imagini ce ilustrează modul în care a fost construit Palatul Parlamentului. De asemenea, se pot vizita mai multe săli oficiale, cea mai interesantă fiind, cu siguranță, Sala Unirii. Aici se află un covor uriaș ce cântărește trei tone și are peste 1.000 de metri pătrați. De fapt, majoritatea covoarelor din principalele săli ale Palatului Parlamentului impresionează prin mărimea lor, multe dintre ele fiind aduse pe bucăți și cusute la fața locului.

Palatul Parlamentului

Una dintre cele mai frumoase săli din Palatul Parlamentului este Sala Ion I. C. Brătianu, care este înconjurată de două curți interioare, ce oferă o luminozitate spectaculoasă acestei încăperi. Sala este decorată cu o sumedenie de arcade și pilaștri. În Sala C. A. Rosetti, sală de concerte, vei putea admira cel mai mare candelabru din Palatul Parlamentului, ce cântărește 3 tone și are nu mai puțin de 700 de becuri. De asemenea, de pe terasa clădirii se pot admira unele dintre cele mai frumoase panorame peste București.

Palatul Parlamentului

Palatul Parlamentului poate fi vizitat în fiecare zi între orele 09:00 și 17:00 din martie până în octombrie, și între orele 10:00 și 16:00, din noiembrie până în februarie. Un tur standard costă 35 de lei.

Unde să stai în București când vizitezi Palatul Parlamentului

Dacă te-am făcut curios și îți dorești să vizitezi ceastă clădire fascinantă, noi îți propunem să îți rezervi un sejur la Hotel Ibis București Palatul Parlamentului. Acest superb hotel de 4 stele se află la doar câteva minute de mers pe jos de Palatul Parlamentului, dar și de Centrul Vechi din București. Hotel Ibis București Palatul Parlamentului este locul ideal de unde să-ți începi periplul prin cele mai frumoase locuri din Capitală.

Tu ai vizitat Palatul Parlamentului? Ce ți-a plăcut cel mai mult la această clădire gigant?

AccorHotels România

Realizat in colaborare cu: AccorHotels România

AccorHotels are peste 5.000 de hoteluri în 95 de țări. În Romania, AccorHotels are șapte hoteluri, în București, Sibiu și Constanța. Petrece un sejur de neuitat la hotelurile Ibis, Pullman, Mercure sau Novotel!

Rezervă-ți vacanța pe AccorHotels România >

 

Împreună descoperim multe

#LocuriMinunate

Primeşti în fiecare săptămână cele mai noi articole direct pe e-mail.