Oraşul care a fost şters de pe harta lumii, a devenit una dintre cele mai frumoase metropole din lume

Oraşul care a fost şters de pe harta lumii, a devenit una dintre cele mai frumoase metropole din lume
 

La 68 de ani de la tragedia nucleară, Hiroshima este un oraș renăscut.
Chair dacă a fost distrus complet de o de bomba atomica la finalul celui de-al doilea razboi mondial, Hiroshima s-a transformat in ultimele decenii in unul dintre cele mai spectaculoase orase din lumeÎn prezent, Hiroshima este o metropolă modernă în care locuiesc două milioane de japonezi.

Cu 68 de ani în urmă, orașul Hiroshima a fost șters complet de pe fața pământului. În luna august a anului 1945, bomba atomică botezată Little Boy lovea orașul Hiroshima, iar la trei zile distanță, pe 9 august, era lansată cea de-a doua bombă (Fat Man) asupra orașului Nagasaki.

La scurt timp după ce bombele au devastat cele două orașe lăsând în urmă 140.000 de morți, Japonia îsi anunta capitularea din al Doilea Război Mondial.
În primele patru luni de după bombardament, numărul victimelor s-a ridicat la peste peste 160.000 în Hiroshima şi 80.000 în Nagasaki. Aproape jumătate dintre decese s-au înregistrat la câteva ore după atac.


Împreună descoperim multe

#LocuriMinunate

Primeşti în fiecare săptămână cele mai noi articole direct pe e-mail.