O poveste din Beijing. Episodul 1 : atmosfera generală şi câteva detalii practice

O poveste din Beijing. Episodul 1 : atmosfera generală şi câteva detalii practice
 

Am stat câteva luni în Beijing, în calitate de expat semi-corporatist - semi-freelancer, cu puțin timp liber la dispoziție. În prima săptămână am încercat din răsputeri să aflu răspunsul la întrebarea de ce zen-ul a apărut în China? Părea o întrebare la fel de existențială precum Cine a creat pământul? sau Cine l-a creat pe cel ce a creat pământul?

Nu vedeam în spiritul chinezesc de proximitate nimic din zen-ul pe care îl așteptam. Chinezii nu aveau nimic din imaginea, oarecum stereotipică, a asiaticului care își împreuneză mâinile, face o plecăciune și zâmbește politicos.

Beijing

Dimpotrivă, se izbeau din greseală de mine și uitau să își ceară scuze sau vedeam persoane care își eliberau căile respiratorii pe stradă într-un mod ... flegmatic (dacă înțelegeți ce vreau să spun) Smile . Și făceau asta ca și cum ar fi fost cel mai natural și normal gest de pe pământ. Mai mult decât atât, un șofer de taxi m-a lăsat în plină stradă, departe de destinație, pentru că pur și simplu nu voia sa meargă mai departe din cauza traficului.

Cam așa rezum primele impresii.

Apoi, deodată, ceva s-a schimbat. Am descoperit marele catalizator al energiilor pozitive beijingheze: un NI HAO (bună ziua) frumos pronunțat, acompaniat de un zâmbet șugubăț. Din acel moment, totul a căpătat o altă culoare. Mi-am dat seamă că o atitudine ușor glumeață, dar politicoasă în același timp, funcționează de minune, chiar și în lipsa cuvintelor (nu știu să vorbesc chineza).

Desigur, zâmbetul meu, oricât de bine plasat și expresiv, nu a dizolvat experiența comunistă extremă a Chinei (mai ales din epoca lui Mao) -  care, inevitabil, a lăsat urme în personalitatea oamenilor. Dar s-a integrat bine în spiritul Chinei de astăzi: mai degrabă capitalistă decât comunistă, în continuă mișcare, cu un apetit pentru consum care ar lăsa fără cuvinte chiar și pe cea mai înrăită shoppaholică occidentală.

Nu plecaţi către Beijing cu gândul că veți întâlni o nație de muncitori în fabrici, pe salarii de subzistență. Desigur, există și această realitate în zona rurală sau în orașele create pentru manufactură. Acum vorbim despre capitala Chinei, o metropolă de 20 de milioane de locuitori (30 neoficial), cu o clasă medie mai mare decât a României, cu o atitudine de starletă pe scena politicii internaționale și cu strategii de dezvoltare bine conturate pentru următorii 10-20 de ani.

Beijing

Pe de altă parte, mirajul occidental este mare, mai ales în rândul tinerilor, care imită cât pot de mult stilul promovat de Hollywood și de serialele americane. Iar dacă aveți norocul să aveți o piele foarte albă și greu bronzabilă (cazul meu) veți foarte apreciați/apreciate în Beijing. Chinezoiaicele asociază albul cu noblețea și se străduiesc din răsputeri să se albească și să se protejeze cu umbreluțe anti-soare. Atenție ce creme de față cumpărați în China (și în general, în Asia). Majoritatea au factor de albire!

În orice caz, poluarea extremă vă va aduce mereu aminte de faptul că vă aflați în atelierul lumii și că dezvoltarea de până acum s-a făcut cu prețul sufocării chinezilor, la propriu. Sunt zile în care indicele de poluare ajunge la 300 sau chiar la 400, iar media zilnică se situează undeva pe la 150. Comparând cu un indice de 15 in Canada (Ottawa), ne dăm seama cam ce aer se respiră în Beijing. Problema e că măsurătorile nu sunt acceptate de statul chinez, deoarece sunt făcute printr-un dispozitiv plasat pe clădirea Ambasadei SUA. Deși, personal, sunt de părere că americanii mai și exagerează, mai ales în relația cu China, nu cred ca o fac și în acest caz. Cu siguranță, zilele în care valorile ajung atât de mari încât nici nu mai vezi cerul și soarele pare un fel de bec de 20 de watts nu sunt doar „cețoase”, așa cum insistă guvernul să ne convingă.

Acum, că v-am introdus în atmosferă, e timpul să vă dau și câteva informații utile referitoare la călătorie.

Viza e primul lucru pe care trebuie să îl rezolvați înainte de a merge în China. Se obține de la Ambasada Chinei la București, costă între 220 și 440 RON, în funcție de tip, și aveți nevoie de rezervarea biletului de avion și a cazării. Există agenții de turism specializate pe China, care vă pot ajuta să rezolvați cu ușurință problema vizei, dar vă puteți descurca și individual, fără probleme. Veste bună: înceăpând cu 1 ianuarie 2013, pentru o vizită de 72 de ore, nu mai aveți nevoie de viză. Cu singurele condiții să pătrundeți în China pe cale aeriană (aeroporturile din Beijing și Shanghai) și să faceți dovada că după trei zile aveți transferul asigurat către o terță țară, de pe același aeroport pe care ați intrat. 

Biletele de avion dus-întors către Beijing nu sunt prohibitiv de scumpe (variază între 600 și 900 de EUR, cu clasa economică), dar nu există zbor direct, deocamdată.

În ce privește cazările, prețurile variază de la 15 EUR pe noapte la... infinit, în funcție de locație, condiții etc. În orice caz, nu este la fel de ieftin ca în alte țări asiatice, precum Thailanda sau Malaysia. Eu am avut cazarea asigurată, motiv pentru care nu am o paletă mai exactă de prețuri pe care să v-o pot oferi. Important este să vă cazați lângă metrou, regula de aur a oricărei metropole. Chiar și mai departe de metrou, nu e o problemă foarte mare în Beijing, deoarece taxiurile sunt mai ieftine decât în București (cam 1 leu pe kilometru).

Taxi_Beijing

Beijingul este un oraș foarte sigur, mulțumită controlului strict al instituțiilor statului, motiv pentru care nu există cartiere rău famate, în sensul pe care îl dăm noi termenului. Sunt cartiere mai sărace, bineînțeles, dar cel mai probabil acolo nu veți găsi foarte multe oferte de cazare.

Ca dimensiuni, nu este un oraș foarte întins, în raport cu populația. De aceea, densitatea este foarte mare, deci și traficul destul de aglomerat, la orele de vârf mai ales. Mi s-a întâmplat să fac chiar și două - trei ore cu taxiul din zonele mai periferice către centru. Veți auzi, desigur, nelipsitele claxoane tipice țărilor în curs de dezvoltare, veți vedea o agitație similară cu cea din București (dar la o scară de zece ori mai mare), veți observa agresivitate, șoferi nervoși și stoluri de tuc-tucuri și de biciclete.

Foarte important: atunci când mergeți către o destinație, orice destinație, mai ales dacă mergeți cu taxiul, să aveți undeva notată și adresa în chineză (cu caractere chinezești). Nu se vorbește prea mult engleza în Beijing și nimeni nu înțelege pronunția noastră. Eu căutam pe google maps și apoi făceam print-screen cu telefonul, sau poză cu ecranul calculatorului. Altfel, va trebui să învățați perfect cum se pronunță destinația, ceea ce e destul de dificil (eu locuiam în Chaoyang Gunyouan Seimoour și până am învățat să pronunț niciun chinez nu înțelegea! A durat cam o săptămână să învăț pronunția perfectă pentru această destinație ...)

Zgarie-nori_Beijing

Ca arhitectură, Beijingul este fratele mai mare al Bucureștiului. Exceptând zonele unde arhitectura imperială s-a prezervat, o junglă de beton se întinde peste tot prin oraș, cu blocuri de două ori mai înalte decât în capitala noastră. Aflată în plin avânt economic, metropola are și o colecție impresionantă de zgârie nori și clădiri de sticlă, precum și o densitate de Mall-uri mult peste așteptări.

În capitala Chinei veți vedea, mai mult decât în celelalte mari orașe din această țară, îmbinarea între tradiție și modern, între comunism și capitalism, între stilul de viață autentic și cel de sorginte occidentală.

 


Citeşte şi despre de văzut şi încercat în Beijing.

Poze din Beijing


Împreună descoperim multe

#LocuriMinunate

Primeşti în fiecare săptămână cele mai noi articole direct pe e-mail.