Natura prinde culoare în Canada: Parcul Naţional Jasper – GALERIE FOTO

Natura prinde culoare în Canada: Parcul Naţional Jasper – GALERIE FOTO
 

Nu numai Statele Unite ale Americii se pot lăuda cu o pleiadă de parcuri naţionale deosebit de frumoase şi pline de minuni geologice, ci şi Canada are ceva de oferit din acest punct de vedere. Ţara cu cele mai fascinante lacuri din lume ascunde şi un parc naţional în care natura prinde culoare prin râuri, cascade şi stânci.

Parcul Naţional Jasper, Canada

Parcul Naţional Jasper este cel mai mare din Munţii Stâncoşi din Canada. Acesta se află în apropiere de oraşul Jasper, Alberta şi include gheţari, cascade, izvoare termale şi stânci. În anul 1984, parcul a fost declarat monumnet UNESCO datorită peisajelor sale, formaţiunilor naturale aflate aici, dar şi datorită faunei şi florei incredibile.

Printre cele mai importante atracţii aflate în perimetrul Parcului Naţional Jasper se numără: Pyramid Lake, Tonquin Valley, gheţarul Athabasca, cascada Athabasca, Miette Hot Springs şi multe altele.

Aşa că hai să le admirăm împreună! Laughing

Poze deosebite din Parcul Naţional Jasper

    

Ţi-ar plăcea să te aventurezi prin Parcul Naţional Jasper?

Descoperă natura şi minunile ei pline de culoare în ghidul parcurilor naţionale din lume!


Împreună descoperim multe

#LocuriMinunate

Primeşti în fiecare săptămână cele mai noi articole direct pe e-mail.