Muzeul Satului Bănăţean Timişoara: te simţi "ca la ţară" în mijlocul naturii - galerie foto

Muzeul Satului Bănăţean Timişoara: te simţi
 

De mult timp doream să vizitez şi eu Muzeul Satului Bănăţean, mai ales că de fiecare dată când mergem la Zoo Timişoara (şi mergem de multe ori!) ne parcăm chiar lângă. Muzeul Satului Bănăţean este un muzeu în aer liber în care principalele atracţii sunt mai multe case din zona Banatului, fiecare cu farmecul său. Vizitarea acestui muzeu îţi oferă posibilitatea de a petrece 2-3 ore în mijlocul naturii, bucurându-te de linişte şi de o atmosferă relaxantă.

Muzeul Satului Banatean

Muzeul Satului Bănăţean trebuie adăugat pe lista locurilor de vizitat în Timişoara. Nu te aştepta însă să te impresioneze sau să te surprindă ceea ce vei vedea. Este doar o oportunitate de a te plimba relaxat, să vezi câteva case vechi şi să află lucruri interesante din istoria satului românesc. Nu am văzut Muzeul Ţăranului Român din Bucureşti sau Muzel Astra din Sibiu, deci nu pot face o comparaţie între acestea.

Unde se află Muzeul Satului Bănăţean din Timişoara

Muzeul Satului Bănăţean se află în zona Pădurea Verde, lângă Zoo Timişoara. Poti ajunge acolo si cu transportul public, vezi detalii exacte aici.

Muzeul Satului Banatean din Timisoara

Taxa de intrare si programul cu publicul

Intrarea la muzeu costă 4.50 lei de persoană. Programul pentru public este:

  • Vara : de Marţi până Sâmbătă între orele 10:00 - 18:00, Duminica 12:00 - 20:00, Luni este închis
  • Iarna : de Marţi până Sâmbătă între orele 09:00 - 16:00, Duminica 10:00 - 16:00, Luni este închis

Ce vezi: case, copaci si un lac

Eu am fost un pic dezamăgit de întreaga organizare şi de faptul că unele zone arată neîngrijite. Nu este foarte rău, dar nici la nivelul pe care ar trebui sa îl ofere un muzeu într-un oraş ca Timişoara. Sunt 26 de case, fiecare având un panou cu informaţii chiar în faţă. De cele mai multe ori panoul este în afara cărării betonate, lucru pe care nu l-am înteles...

Muzeul Satului Banatean din Timisoara

Din pacate noi nu am putut vizita interiorul caselor întrucât erau toate închise, deci nu pot să vă spun ce puteţi vedea din acest punct de vedere.

Muzeul Satului Banatean din Timisoara

Muzeul Satului Banatean din Timisoara

Muzeul satului banatean din timisoara

Am stors şi nişte vin cât am stat pe acolo Laughing

Muzeul Satului Banatean din Timisoara

Cel mai mult mi-a plăcut casa ucrainiană, unde chiar am zăbovit mai mult să stăm pe băncuţa de lemn din faţa prispei Cool

Muzeul Satului Banatean din Timisoara

Muzeul Satului Banatean din Timisoara

Biserica de lemn din Topla, construită în 1746, este într-o stare foarte bună de conservare şi am aflat că găzduieşte inclusiv slujbe săptămânale (este chiar parohie).

Muzeul Satului Banatean din Timisoara

Poze de la Muzeul Satului Bănăţean

 

Dacă vii în Timişoara merită să treci pe lista locurilor de vizitat şi Muzeului Satului Bănăţean pentru o scurtă incursiune în lumea satului românesc. Relaxant, plăcut şi foarte liniştitor.

Vrei şi alte idei pentru timpul liber în Timişoara? Îţi dau eu mai multe :


Împreună descoperim multe

#LocuriMinunate

Primeşti în fiecare săptămână cele mai noi articole direct pe e-mail.