Mini-excursie de weekend: Brașov și Bran

Mini-excursie de weekend: Brașov și Bran
 

Dacă alegi să vizitezi zona Brașovului și Castelul Bran, cu siguranță vei avea ce să vezi și te vei minuna de frumusețile găsite aici. Brașovul este unul dintre cele mai înfloritoare așezări montane și este un oraș plin de viață, perfect pentru pasionații de sporturi de iarnă, dar și pentru cei care apreciază istoria zonei, iar Castelul Bran este un simbol al României.

Despre Brașov

Brașov este unul dintre cele mai vizitate orașe din România și aici au loc multe evenimente, festivaluri și activități sportive, culturale și de distracție. Datorită poziționării sale geografice, Brașov oferă multe oportunități turiștilor, de la ski, la drumeții, vizitarea orașului și a obiectivelor turistice din zonă.

Este un oraș care pune mult accent pe cultură, având numeroase teatre, case de cultură, biblioteci, librării, cinematografe și clădiri de concert. Orașul mai este apreciat și pentru arhitectura brașoveană specifică.

brasov

Cum ajungi în Brașov

Municipiul Brașov se află în centrul țării, în Depresiunea Brașovului, situat la o altitudine medie de 625 m. Se poate ajunge aici cu mașina, autobuzul sau cu trenul. Coordonatele geografice sunt 45°39' latitudine nordică, 25°36' longitudine estică. Brașovul este orașul aflat la cea mai mare altitudine din România.

Obiective turistice din Brașov

În mod evident, prima oprire în orașul Brașov ar trebui să fie în centrul istoric. De aici se găsește Piaţa Sfatului, una dintre cele mai frumoase piețe din România. De aici poți admira frumusețea arhitecturii clădirilor, în timp ce stai la una dintre terase. Aici sunt găzduite, de obicei, evenimentele orașului, precum Festivalul Internațional Cerbul de Aur, târguri și festivaluri.

Casa Sfatului cu turn se găsește în mijlocul pieței și a suferit multe modificări arhitecturale, în timp. Acum, această clădire reprezentativă a Brașovului adăpostește Muzeul Județean de Istorie, unde poți afla întreaga istorie a orașului.

Biserica Neagră este un alt simbol al Brașovului pe care nu ai cum să-l ratezi... la propriu. Este o clădire impunătoare și un exemplu de arhitectură gotică, construită între 1383 și 1477 și considerată cel mai mare edificiu de cult în stil gotic din sud-estul Europei.

Strada Sforii din Brașov se află între străzile Cerbului și Poarta Șchei și este de cea mai îngustă stradă a orașului Brașov. Ea are 83 m lungime şi doar 1-1,4 m lățime. Aceasta a fost un simplu coridor al Brașovului medieval și acum este o atracție turistică.

brasov

Castelul Bran

Castelul Bran este probabil cel mai cunoscut obiectiv turistic românesc. Aici pornește arhicunoscuta legendă a Contelui Dracula și este un punct de reper al turismului românesc, fiind vizitat de foarte mulți turiști străini, curioși de această istorie sângeroasă. Vlad Ţepeş a fost asociat cu Dracula și imaginea sa este promovată în rândul turiștilor, deși nu există vreo dovadă a legăturii domnitorului Țării Românești cu personajul fictiv Dracula. 

Lăsând la o parte legenda, Castelul Bran rămâne unul dintre cele mai frumoase castele din România și un monument istoric de excepție, care a trecut de la o simplă cetate militară, la un castel impozant cu camere care îți taie răsuflarea și o grădină interioară fermecătoare. În castel există şi un muzeu, unde sunt expuse obiecte specifice zonei.

Castelul Bran

Cum ajungi la Castelul Bran?

Castelul Bran de află la doar 30 km de orașul Brașov, în localitatea Bran, pasul Rucăr-Bran. Există autobuze care fac legătura dintre Brașov și Bran.

Unde te cazezi în Brașov și la Bran?

Un city break în acest oraș plin de cultură cu siguranță ar trebui să fie pe lista ta de călătorii. Avem și câteva propuneri de hoteluri și pensiuni pentru vacanța ta în Brașov. Iar dacă vrei să fii cât mai aproape de Castelul Bran, poate pentru a verifica dacă legenda este adevărată, iată și câteva oferte de cazare în Bran.

Îți dorim o vacanță plăcută în zona Brașov - Bran și așteptăm poze din vacanța ta! 

PortalTurism.com

Realizat in colaborare cu: PortalTurism.com

PortalTurism.com este cel mai modern portal de turism din România. Aici veți găsi mii de oferte turistice ale agențiilor de turism colaboratoare, un ghid turistic cuprinzător, vă puteți rezerva bilete de avion online sau cazare la pensiunile și hotelurile din țară. PortalTurism.com - Vacanța ta e aici!

 

Împreună descoperim multe

#LocuriMinunate

Primeşti în fiecare săptămână cele mai noi articole direct pe e-mail.