Lucruri pe care nu le găseşti în ghidurile turistice despre Chicago

Lucruri pe care nu le găseşti în ghidurile turistice despre Chicago
 

Pentru că vorbim de altă lume... cu totul o altă lume, realizezi în momentul în care părăseşti Downtown-ul.

Oraşul în sine nu arată deloc extraordinar. Regimul de înălţime este de maxim trei etaje, iar cele mai multe clădiri au un etaj. Faţadele sunt din cărămidă aparent şi majoritatea au terase, nu acoperişuri. Toate străzile respectă o reţea rectangulară drept pentru care, ca să nu te rătăceşti este absolut necesar să ai o busolă în maşină. Cu aşa ceva chiar nu te poţi rătăci în Chicago.

Orasul Chicago

Cartierele acestei zone sunt în funcţie de naţionalităţi şi tot în funcţie de ele e şi curăţenia lor. Alternanţa jeg/curat este ceva de genul: polonezi-curat, ruşi-murdar, evrei-curat, negri-văleu şi aşa mai departe. În decurs de o oră, mergând cu maşina, treci de la agonie la extaz de vreo 7 ori.

Cartierele în care locuiesc negri (pardon, aficani-americani), fără să fie neapărat ghetouri, arată cel mai jalnic. Toate casele au garduri (faţă de restul cartierelor în care nici vorbă de aşa ceva), zidurile sunt toate măzgălite cu grafitti, am văzut şi urme de gloanţe, aleile din spatele caselor au limitatoare de viteză făcute din ciment (pentru că în cazul unei urmăriri, maşina fugarului să se facă praf dacă trece în viteză peste ele, în timp ce maşinile de poliţie sunt special dotate pentru a le face faţă), mizerie pe jos ,iar magazinele sunt de cea mai jalnică factură. Populaţia care bântuie pe acolo nu e deloc din categoria celor care îţi bat la uşă ca să îţi vândă prăjiturele.

China Town - Chicago

Un loc aparte este China Town. Nu aparte în ceea ce priveşte curăţenia, ci clădirile. Clasicele construcţii sunt împopoţonate din loc în loc cu elemente chinezeşti din ceramică smălţuită, magazinele îţi vând tot felul de rădăcini pisate care put de îţi mută nasul din loc, bineînţeles plin de chinezi, dar şi de americani veniţi la cumpărături de chilipiruri, însă vreau să subliniez că Dragonul Roşu din Bucureşti este Champs Elisee faţă de cum arată magazinele cu produse similare din China Town-Chicago.

M-am amuzat cumpărând costume shaolin pentru fiică-mea...la câte şuturi am primit în gură de la ea, a fost o costumaţie potrivită. Am mâncat şi o pungă întreagă de "fortune cookie" din care am aflat printre altele că: voi fi iubit, că spiritul meu e ca o pasăre în zbor, că îmi stă bine cu păr lung (păcat că am cam chelit) şi că vârsta îmi va aduce înţelepciune (...mă îndoiesc sincer!). Cine se aşteaptă ca în China Town să dea de o mare de confetti, lampioane colorate şi dragoni de hârtie va fi dezamăgit. Însă cine vrea tricouri Adibas, that's the place to go!

Porteretul unui american din Chicago

Chicago Suburbii

Americanul situat un pic peste medie trăieşte aşa: are casa lui într-un cartier bun (fără garduri), casa este ipotecată, în general nu i-ar ajunge rinchii dacă ar trebui să plătească brusc cât datorează băncilor, cumpărăturile le face la supermarketurile "polonezilor", unde mâncarea este mai naturală şi mult mai bună, dar şi mai scumpă (nu chiar ca în România de scumpă dar... mai scumpă), lucrează la 100 de km de casă motiv pentru care face infarct când preţul la benzină creşte cu un cent, face gunoi de 4 ori mai mult decât un om din România, când e cazul îşi ia un al doilea job ca să plătească asigurarea de sănătate a familiei, dar în general pare o fiinţă relaxată care este convinsă că trăieşte în cea mai bună din lumile posibile. Cel puţin asta este concluzia pe care am tras-o, judecând după zâmbetele ce le au afişate tot timpul.

Americanii pe stradă sunt nişte oameni excesiv de amabili şi îndatoritori, ceea ce pentru un om venit din România, trebuie să recunoaştem că e un lucru îngrijorător. Mi-a trebuit un timp să mă obişnuiesc cu faptul că necunoscuţi pot intra în vorbă cu tine şi să îţi explice câte în lună şi în stele sau să te întrebe te miri ce chestii.

Că vorbeam de polonezi, sunt exemplu de succes atât în Europa cât şi în America - în Chicago cel puţin. Sunt foarte respectaţi pentru succesul lor comercial, iar comunitatea lor este extrem de unită. Ceea ce nu se poate spune despre cea a românilor, care este mai degrabă structurată pe grade de rudenie decât pe naţionalitate.

Chicago Suburbii

Cartierul în care locuieşte americanul mediu este foarte cochet. Casele sunt îngrijite, peluzele tunse, neapărat un parc foarte bine întreţinut lângă, este linişte, poliţia circulă non stop, mai ales pe lângă şcoli (care în general sunt private),  iar steagul american este omniprezent.

De la drapele mari, puse la intrare fiecărei case, până la steguleţe şi tot felul de însemne în alb, roşu şi albastru înfipte în peluze şi pe la geamuri. De curiozitate am numărat câte steaguri văd timp de un minut în timp ce merg cu maşina. Şi mi-a ieşit cifra de 146!

Americanul este foarte preocupat de cum arată cartierul în general şi pentru că în funcţie de asta este evaluată valoarea casei lui. Poate să scadă şi cu 30% dacă în zonă sunt familii sau locuitori ciudaţi, e mizerie sau grafitti pe pereţi. Dacă John iese din casă şi vede un grafiti pe peretele vecinului, face un soi de criză de dambla şi cu voce panicată cheamă imediat un angajat al primăriei care, folosind un soi de puşcă cu nisip, va îndepărta urgent pleaşca de pe perete, pentru că de obicei, însemnul ăla înseamnă că este zona vreunei găşti nu prea simpatice.

Stai într-un cartier bun? Înseamnă că TVA-ul nu este la fel de bun (adică poate să fie şi 6%!). Prin urmare, atunci când vrei să cumperi peste şase tone de chestii din care jumătate vor ajunge mai apoi la lada de gunoi, te sui frumuşel în maşina şi dai fuguţa spre cartiere-paradis fiscal, unde cumperi cu TVA 2,5 sau 3%.

După cum spuneam, americanii sunt foarte sociabili. Se dau în vânt după petrecerile stradale zise block party. La data X ora H poliţia vine şi blochează accesul pe străzile unde se ţin chefuri, iar tanti gospodine aşează mese pe care pun castroane cu reţetele bunicii. Stăzile devin pline de vecini care se pupă, îşi zâmbesc, ţopăie şi îşi laudă reţetele de sos de grătar. Anual se mai organizează şi evenimente caritabile, unde fac tot felul de chestii pentru a strânge bani pentru spitalul local de exemplu. Genul ăsta de amabilitate stradală este omniprezent, de la Lake Shore Drive din Downtown, care seara se umple de mii de practicanţi de sport, până la ultima casă dintr-o comunitate îngrădită.

Ce faci în afara oraşului?

Dacă te-ai săturat de oraş, din Chicago poţi evada cu uşurinţă spre zări mai naturale. Te urci în maşină şi după vreo oră de condus pe autostradă ajungi la Fox Lake sau pe Fox River. Fox Lake este de fapt o serie de lacuri unde americanii, care nu îşi permit cazarea pe Michigan Lake, îşi adăpostesc bărcile. Diferenţa de bani e serioasă. Când am fost eu pe Fox Lake costa 600$ anual să ai vasul andocat, iar pe Michigan 2000$. Lacurile sunt foarte curate şi perfecte pentru condus o barcă de 400 de cp. In 4 Iulie este o tradiţie foarte frumoasă pe Fox Lake: te îmbeţi ca porcul, te sui în barcă şi cu 40 de mile la oră te înfigi în alt matol care te avea şi el în vizor, cu care ocazie mori pentru patrie.

Pe Fox River pescarii sunt în extaz constant. Am văzut cu ochii mei cum cineva a prins în 30 de minute 4 peşti între 50 cm şi 80 de cm. Mi s-a explicat mai apoi că e vorba de crap chinezesc, extrem de prolific şi de care americanii se chinuie să scape pentru că a distrus peştii locali după ce tot ei l-au naturalizat. Deci dacă pescuieşti crap chinezesc e pe gratis. Toată zona este un paradis verde, extrem de curat şi plin de statui dedicate indienilor ce au locuit odinioară acolo. Deci aşa se face: prima dată îi împuşti şi p'ormă le faci statuie. Singura chestie care rupe peisajul e coşul unei centrale nucleare ce se vede în zare, în rest ai senzaţia că acuş te întâlneşti cu Yogy. Şi dacă tot eşti un american în căutare de natură, când sevrajul cumpărăturilor te apucă, poţi să tragi o fugă în oraşele de lângă, unde îţi vei umple porbagajul cu treburi făcute artizanal de către gospodinele locale.

Concluziile românului ajuns la Chicago

Românul ajuns în Chicago va fi impresionat de eficienţa poliţiei. De la faptul că însoţesc din maşini copiii de-a lungul traseului lor de la şcoală până acasă cu 5 km la oră, până la faptul că devin draconici în momentul în care nu ai oprit la stop, poliţistul american pare un individ venit din altă lume. Nu zâmbeşte, nu-i vezi ochii şi ca şi cum statura atletică nu i-ar fi suficientă, este dotat cu pistoale, tinichele, butoane, antene, aparate şi tot felul de lucruri de curentat omul care nu cooperează. Ultimul lucru pe care vrei să îl faci este să îl scuipi şi să pleci fără să-l bagi în seamă aşa cum am văzut la noi. Un asemenea scenariu acolo este de neimaginat. Fără îndoială, SUA este un stat poliţienesc, maşinile de poliţie pot fi observate o dată la 5 minute, iar în zonele aglomerate şi mai des. Însă poliţistul american este omul ideal pe care să îl abordezi în cazul în care ai o problemă.

Chicago Politia

După toate poveştile pe care le-am auzit când am fost mic şi după toate filmele pe care le-am văzut, ce m-a impresionat cel mai mult în Chicago a fost tocmai lipsa de exotism pe care am resimţit-o. Eşti în "arhetipul" civilizaţiei occidentale şi nimic din ce trăieşti acolo nu îţi este necunoscut. Sigur, vei fi impresionat de diversele "vastităţi" vorba filmului, însă normalitatea oamenilor şi a străzii este cea care te frapează. Exceptând zonele cu probleme, Chicago-ul este un imens loc în care te simţi în siguranţă. M-aş mai întoarce în America, dar nu ca într-un loc unde mergi să resimţi hedonismul unui resort de 5 stele, ci mai degrabă într-un loc unde te simţi "acasă".

 

Citeşte şi despre peripeţiile lui Liviu pe aeroportul din Chicago şi despre Chicago văzut prin ochii unui turist


Împreună descoperim multe

#LocuriMinunate

Primeşti în fiecare săptămână cele mai noi articole direct pe e-mail.