Locuri incredibile: Insula Alcatraz din Statele Unite ale Americii

Locuri incredibile: Insula Alcatraz din Statele Unite ale Americii
 

Când auzim de insula Alcatraz gândul ne zboară la scene demne de cele mai înfricoșătoare filme. Reacția în sine e de înțeles, dar de ce? Majoritatea nu știm să explicăm sentimentul. Ei bine, acest "sentiment" a fost asociat încetul cu încetul insulei în diferite feluri. În final, adunând toți factorii ajungem la concluzia că este un loc de-a dreptul teribil. 

Da. Dar de ce? Haideți să aflăm.

Localizare

Ca să ajungi la insula Alcatraz trebuie întâi să mergi în Statele Unite ale Americii. Odată ajuns acolo, vei găsi această insulă infamă în golful San Francisco, din statul California.

Cei  85.000 de metri pătrați de insulă sunt priviți întotdeauna cu o senzație ciudată în stomac de pe malurile ce o înconjoară. Cel mai apropiat punct al insulei Alcatraz de mal se află la o distanță de 1,6 kilometri, celelalte distanțe variind în funcție de direcție.

Insula Alcatraz

Fotografie preluata de pe visualventuring.com. © Toate drepturile apartin autorului/autorilor fotografiei. | despre drepturile de autor

Alcatraz, insula

Înainte de orice altceva, insula Alcatraz este, ca și alte insule, o bucată de pământ înconjurată de apa. Această fâșie de pământ a fost descoperită de către cercetătorul spaniol Juan Miguel de Alaya, într-una dintre expedițiile sale către tărâmul făgăduinței, America. Ceea ce a găsit el era o insulă populată aproape în exclusivitate de pelicani. De altfel, numele insulei de acolo provine: Isla de los Alcatraces sau Insula Pelicanilor.

Citește și: 23 locuri din SUA de văzut într-o viaţă

Insula Alcatraz

Fotografie preluata de pe theclio.com. © Toate drepturile apartin autorului/autorilor fotografiei. | despre drepturile de autor

Alcatraz, fortul

La aproape 80 ani de la descoperirea insulei, aceasta este revendicată de către statul american, prin ordinul semnat de către președintele Millard Filmore. Statul își rezervă dreptul de a folosi insula strict în scopuri militare.

Atunci se construiește faimosul far și fortăreața, ramforsată cu aproape 100 tunuri. Acestea aveau rolul de a proteja golful San Francisco de potențiale primejdii.

Știai că pe această insulă se află cel mai vechi far de pe coasta de vest a Americii?


Fotografie preluata de pe stuffpoint.com. © Toate drepturile apartin autorului/autorilor fotografiei. | despre drepturile de autor

Alcatraz, închisoarea militară

Tranziția de la fortăreață la închisoare a fost una lină, aproape naturală. În anul 1850 statul american deja începuse să ia prizonieri de război, iar Alcatraz era locul potrivit pentru astfel de acțiuni. În afara faptului că era o bază militară, fortăreața era împrejmuită de ape reci și învolburate și păzită de gardieni antrenați, gata să elimine orice speranță la evadare.

În această perioadă, prizonierii au fost în mare parte trădători judecați pentru acțiunile lor în perioada Războiului Rece. Alți prizonieri au fost câteva grupuri de indieni. Apogeul a avut loc atunci când în perioada războiului cu Spania, populația închisorii atinsese un număr alarmant de mare. Atât de mare încât acțiuni de consolidare a zidurilor și adăugare a diverselor facilități au fost necesare.

Noua structură cuprindea 600 camere pentru deținuți, o aripă medicală, o sală de mese și alte clădiri adiacente necesare funcționării închisorii. Munca a fost prestată chiar de cei închiși, iar în anul 1912 închisoarea Alcatraz era cea mai bine fortificată clădire de beton din lume.

Fotografie preluata de pe headout.com. © Toate drepturile apartin autorului/autorilor fotografiei. | despre drepturile de autor

Alcatraz, închisoarea federală

În 1933 armata predă închisoarea Alcatraz departamentului Justiției. Decizia a fost întâmpinată cu bucurie deoarece închisoarea atât de bine fortificată venea ca soluție la problema deținuților periculoși. Toți deținuții ar fi considerați periculoși, însă închisoarea avea să fie locul în care îți săvârșeau pedepsele cei mai răi, nemiloși, vicioși dintre ei. Aceia care prezentau un pericol real, chiar și pentru alți deținuți, aveau să fie trimiși aici.

Ca să ne facem o idee… atunci când s-a deschis închisoarea, aceasta avea trei paznici pentru fiecare un deținut. Fiecare prizonier avea însă celula sa. Numărul de deținuți nu trecea de 300, media fiind de 270 deținuți. Astfel, numărul de deținuți nu avea să fie niciodată mai mare decât numărul de celule.

Fotografie preluata de pe alamy.com. © Toate drepturile apartin autorului/autorilor fotografiei. | despre drepturile de autor

Alcatraz a rezistat ca închisoare federală aproape 30 de ani, "găzduind" peste 1.500 de deținuți. Motivul pentru care această închisoare a încetat să funcționeze au fost pur economice: costurile depășeau cu mult costurile generate de oricare altă închisoare. Pe lângă acest aspect, se adaugă și faptul că proviziile trebuiau transportate pe apa, iar aceste transporturi mari și dese erau extrem de impractice. Nu în ultimul rând, fiind expusă apei și efectelor mării mai mult ca orice altă clădire din zonă, pereții acesteia erau expuși la aerul sărat și coroziv.

Alcatraz și deținuții săi faimoși

Infracțiuniile nu sunt tocmai modalitatea ideală de a câștiga faimă, dar acești musafiri ai închisorii Alcatraz au adus infracțiunile la nivel de declarație, devenind faimoși prin acțiunile lor infame. Iată care sunt marile "celebrități" care au fost găzduite în închisoarea Alcatraz.

Al Capone "Scarface"

Al Capone a fost trimis la Alcatraz deoarece devenise atât de puternic și de influent, încât în închisorile în care a fost trimis înainte reușise să convingă oameni pe diverse funcții să lucreze pentru el, astfel continuându-și "munca" de gangster chiar și după gratii, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Al Capone a stat în închisoarea Alcatraz 4 ani și jumătate.

George "Machine Gun" Kelly

Aparent, în ciuda faptului că pe vremea, George "Machine Gun" Kelly era cunsocut și sub numele de "Inamicul Public Numărul 1", el nu era considerat printre cei mai sângeroși și periculoși infractori. Infracțiunile pentru care a fost căutat au fost multe, însa a fost găsit și acuzat abia după răpirea unui magnat al petrolului. Închisoarea aleasă de judecător pentru el a fost Leavenworth din Kansas, însă, datorită faptului că acesta se lăuda constant că va evada înainte de Crăciun deoarece avea planuri să își petreacă sărbatorile de iarnă cu familia, s-a decis ca Inamicul Public Numărul 1 să își petreacă sentința la Alcatraz, unde a "locuit" timp de 17 ani.

Alcatraz detinuti

Fotografie preluata de pe alcatrazhistory.com. © Toate drepturile apartin autorului/autorilor fotografiei. | despre drepturile de autor

Robert Stroud

Robert Stroud a fost cunoscut și sub numele de "Birdman of Alcatraz" deoarece era pasionat de ornitologie, el fiind unul dintre cei mai faimoși criminali din această închisoare. Robert Stroud a petrecut 17 ani la Alcatraz, fiind condamnat la închisoare pe viață după ce a omorât un gardian în timp ce stătea într-o altă închisoare federală.

Roy Gardner

Roy era cunoscut ca fiind marele "Bandit al Trenurilor". Recompensa pentru capturarea lui ajunsese la 5.000 dolari, iar situația devenise aproape aberantă. Până la urmă acesta a fost prins și condamnat să își ispășească sentința la Penitenciarul Federal Insula McNeil, însa reușește să evadeze din custodia polițiștilor care îl transportau. După o perioada pe fugă, acesta este recapturat și… scapă din nou. Într-un final, Roy Gardner ajunge din nou în Penitenciarul Federal Insula McNeil, însă acolo reușește să pună la punct un plan de evadare… care a funcționat. Ultima sa capturare după statutul de "Most Wanted", adică cel mai cautat infractor, îi aduce o "ședere" la Insula Alcatraz, unde va rămâne timp de de 17 ani acolo.

Alcatraz și evadarile

Pe parcursul celor 30 ani în care a funcționat ca închisoare, Alcatraz a avut 14 tentative de evadare, implicând 36 de deținuți. Dintre aceștia, 23 au fost prinși, șase au fost împușcați și uciși în timpul evadării, doi s-au înecat neputând să ajungă la țărm și cinci au dispărut. Despre cei dispăruți, s-a presupus că sunt morți, însă nu a fost confirmat acest lucru.

Singura evadare de succes din Alcatraz a avut loc în iunie 1962. Trei deținuți au reușit să păcălească sistemul de atunci. Aceștia au lăsat în paturi măști desenate după asemănarea lor, au folosit un coridor dezafectat să scape și au plecat de pe insulă folosind o plută improvizată.

Ei sunt încă pe lista celor mai căutați infractori, deși se presupune că aceștia nu au supraviețuit traversării apei și s-au înecat. Au fost realizate numeroase documentare și articole despre acest subiect., însă nici până astăzi adevărul nu a ieșit la suprafață, împreună cu deținuții săi.

Alcatraz

Fotografie preluata de pe engineering.purdue.edu. © Toate drepturile apartin autorului/autorilor fotografiei. | despre drepturile de autor

Alcatraz ca-n filme

Deloc surprinzător, numeroase pelicule au fost filmate în Alcatraz, după închisoarea a fost desființată. De asemenea, nu puține sunt filmele care au avut ca temă centrală viața, deținuții sau evadările din Alcatraz. Iată ce filme poți să vezi dacă ți-am captivat curiozitatea :

    • The Rock (1996)
    • Murder in the First (1995)
    • Escape from Alcatraz (1979) - Poate unul dintre cele mai populare de pe această listă, filmul Escape from Alcatraz are actori cunoscuți, precum Clint Eastwood, și este o adaptare a poveștii reale din spatele evadării din iunie 1962.

  • Birdman of Alcatraz (1962)
  • Point Blank (1967)
  • Slaughterhouse Rock (1988)
  • On the Tube (2012)

Citește și: 10 destinaţii din SUA nedescoperite încă de turişti

Alcatraz astăzi

Astăzi, Alcatraz este vizitat de milioane de turiști și este chiar inclus ca atracție în tururi ale orașului San Francisco. Poți să îți rezervi experiența și online; ai de ales între atâtea opțiuni!

Ideea de imposibilitate a evadării din Alcatraz a fost extrem de controversată, iar în zilele noastre se organizează anual triatlonul Evadarea din Alcatraz. Sute de sportivi participă pentru a demonstra că, dacă ești antrenat suficient, poți să supraviețuiești unei evadări din Alcatraz. Prima probă este cea de înot, urmată pe uscat de o probă de ciclism și una de alergare.

Descoperă mai multe locuri incredibile din lume aici.

Tu ce părere ai despre acest loc incredibil? Crezi că acei deținuți au supraviețuit?


Împreună descoperim multe

#LocuriMinunate

Primeşti în fiecare săptămână cele mai noi articole direct pe e-mail.