Locuri incredibile: culegătorii de miere din Nepal

Locuri incredibile: culegătorii de miere din Nepal
 

Toți știm care sunt implicațiile culegerii mierii din stupi, chiar dacă nu am practicat această activitate niciodată. Laughing Dacă ți-ai imaginat vreodată cât poate fi de periculoasă o astfel de îndeletnicire, trebuie să știi că în Nepal este o întreaga tradiție construită în jurul culegătorilor de miere. Bărbații din tribul Gurung practică culegerea mierii într-un mod incredibil, așa cum putem vedea din fotografii.

Culegătorii de miere din Nepal - o tradiție periculoasă

De două ori pe an, cei mai curajoși membri ai tribului din Nepal urcă în Munții Himalaya pentru a colecta mierea sălbatică din unii dintre cei mai mari stupi de albine din lume. Tradiția, pe cât de fascinantă, pe atât de periculoasă, este însă pe cale de dispariție, dată fiind evoluția societății și a consumerismului. Chiar și așa, tribul Gurung din Nepal încă mai respectă tradițiile culegătorilor de miere, care își riscă viața, transmițând din generație în generație abilitățile necesare pentru culegerea mierii.

Ceea ce este și mai periculos la această îndeletnicire este faptul că membrii tribului respectă cu sfințenie tradiția, folosind aceleași mijloace antice pentru culegerea mierii. Astfel, ei folosesc scări de frânghii realizate manual și bețele lungi, numite tangos, pe care le foloseau și strămoșii lor.

Fotografii incredibile ale culegătorilor de miere din Nepal

Sursa foto

     

Vrei să descoperi și alt locuri incredibile? Atunci citește și despre micul sat italian Alberobello și despre Sulov, Slovacia! Vezi lista cu toate locurile incredibile din lume!


Împreună descoperim multe

#LocuriMinunate

Primeşti în fiecare săptămână cele mai noi articole direct pe e-mail.