Locuri incredibile: Castelul Nottingham din Marea Britanie

Locuri incredibile: Castelul Nottingham din Marea Britanie
 

Aflat în fermecătorul oraș cu același nume, Castelul Nottingham este cunoscut și sub numele de "Castle Rock" deoarece este cocoțat pe o stâncă înaltă ce face ca această fortăreață să pară și mai impunătoare.

Castelul Nottingham a fost construit în 1067 de William Cuceritorul, iar în următoarele secole, structura, realizată inițial mai mult din lemn, a fost transformată într-o adevărată fortăreață ce conține apartamente regale și care a rezistat mai multor bătălii.

Castelul Nottingham - legende cu Robin Hood și fantome

Castelul Nottingham

Fotografie preluata de pe expedia.com. © Toate drepturile apartin autorului/autorilor fotografiei. | despre drepturile de autor

De Castelul Nottingham se leagă și una dintre cele mai îndrăgite legende britanice, și anume cea a lui Robin Hood. La acest castel are loc lupta finală între șerif și faimosul hoț. În realitate, Castelul Nottingham a fost reședința regală a lui Edward al III-lea, iar apoi a fost transformat în fortăreață regală în timpul domniei regelui Henry al VII-lea.

Datorită poziției sale strategice pe malul râului Trent, timp de secole Castelul Nottingham a fost una dintre cele mai importante fortărețe din Anglia. Totuși, în la finalul Războiului Civil Englez, Castelul Nottingham a fost parțial demolat, pentru a nu ajunge pe mâna inamicilor coroanei britanice.

Nottingham Castle

Fotografie preluata de pe artfund.org. © Toate drepturile apartin autorului/autorilor fotografiei. | despre drepturile de autor

Astăzi, silueta austeră a Castelului Nottingham veghează peste orașul cu același nume, fiind cel mai popular obiectiv turistic din Nottinghamshire. În apropiere de castel, în cinci cabane din secolul al XVII-lea este găzduit un muzeu inedit ce prezintă modul de viață din Nottingham din anul 1900.

La Museum of Nottingham Life curioșii pot învăța despre locuitorii acestui oraș prin obiectele pe care aceștia le-au făcut și prin modul în care arătau magazinele și casele din acea perioadă. În Galeria Lungă a Castelului Nottingham vei putea admira o superbă colecție de picturi semnate de artiști celebrii din Marea Britaniei, dar și din restul Europei continentale.

Citește și: Locuri incredibile: satul model din satul model din satul model

Peșterile de sub Castelul Nottingham

Castelul Nottingham

Fotografie preluata de pe booking.com. © Toate drepturile apartin autorului/autorilor fotografiei. | despre drepturile de autor

Totuși, cea mai interesantă parte a Castelului Nottingham este labirintul de peșteri și tuneluri ce se află sub clădire. Aceste încăperi săpate în stânca peste care a fost înălțat castelul spun povestea acestui sit istoric. Pasionații de istorie nu ar trebui să rateze un tur al acestor tuneluri, pentru a descoperi pasajele secrete, legendara temniță a regelui David, pivnița cu vinuri al Ducelui de Newcastle sau "Ascunzătoarea lui Mortimer".

Faimosul tunel cunoscut ca "Ascunzătoarea lui Mortimer" sau "Mortimer’s Hole" este săpat în aflorimentul peste care se află castelul și este un pasaj înfiorător în care se spune că își face veacul fantoma lui Sir Roger Mortimer, acuzat că a fost complice la moartea regelui Edward al II-lea.

Nottingham Castle

Fotografie preluata de pe nottinghamcastle.org.uk. © Toate drepturile apartin autorului/autorilor fotografiei. | despre drepturile de autor

Unele caverne de sub Castelul Nottingham datează din epoca medievală, iar turul acestui labirint implică și escaladarea a 300 de trepte abrupte. Dar, cei care vor să se afunde în sute de ani de istorie, turul peșterilor este obligatoriu.

Castelul Nottingham se află la aproximativ 200 de kilometri de Londra și 131 kilometri de Manchester. Castelul poate fi vizitat în fiecare zi între orele 10 și 17, iar un bilet întreg costă 7 lire.

Descoperă mai multe locuri incredibile din lume aici.

Tu ai vizitat Castelul Nottingham? Povestește-ne despre aventura ta în comentarii!


Împreună descoperim multe

#LocuriMinunate

Primeşti în fiecare săptămână cele mai noi articole direct pe e-mail.