Locuri incredibile: Angkor Wat din Cambodgia

Locuri incredibile: Angkor Wat din Cambodgia
 

Pasionaţii de istorie şi de mituri incredibile pot descoperi în Cambodgia un obiectiv turistic parcă decupat perfect din gusturile lor. Angkor Wat nu mai are nevoie de nicio prezentare. Situl arheologic a devenit deja patrimoniu mondial UNESCO şi este cel mai fotografiat loc din Cambodgia. De ce? Pentru că ruinele templelor şi vegetaţia luxuriantă ce le acoperă creează locul perfect pentru excursii misterioase! Şi se pare că şi Angelina Joile şi interpretarea Larei Croft în această regiune a avut un cuvânt de spus în faima templelor!

Puţină istorie din Angkor

Angkor este oraşul cambodgian ce a servit drept capitală Imperiului Khmer. Dat fiind faptul că imperiul s-a format cândva în jurul anului 802 e.n., nu este de mirare că aici se ascund o mulţime de obiecitve turistice îmbrăcate în istorie. Angkor Wat şi Bayon sunt rămăşiţele vastului imperiu, dovedind în continuare bogăţia şi frumuseţea acestuia.

Complexul Angkor Wat

Angkor Wat este complexul de temple construit în secolul 12. Mai întâi hindus, apoi budist, este cel mai mare monument religios al lumii. Încă din anii 90, complexul a intrat sub proces de restaurare, devenind astfel o atracţie turistică simbol pentru Cambodgia. Oficialii susţin că dezvoltarea turistică şi restaurarea complexului sunt realizate astfel încât să nu afecteze valoarea culturală şi religioasă a monumentului.

Dincolo de toate acestea, Angkor Wat merită o vizită şi cu siguranţă chiar şi câteva fotografii te vor convinge de acest lucru!

Poze deosebite de la Angkor Wat, Cambodgia

Ţi-ar plăcea să ajungi aici?

    

Descoperă şi alte locuri incredibile din lume: Pădurea de bambus Sagano şi Grădina Zeilor din Colorado! Vezi lista cu toate locurile incredibile din lume


Împreună descoperim multe

#LocuriMinunate

Primeşti în fiecare săptămână cele mai noi articole direct pe e-mail.