Locuri de vizitat în Bavaria. Partea II: Oberbayern

Locuri de vizitat în Bavaria. Partea II: Oberbayern
 

Aşa cum spuneam în prima parte, anul acesta ne-am aventurat prin Bavaria. Am pus cap la cap destinaţiile în care am ajuns (anul acesta şi cu 4 ani în urmă) şi am făcut o listă cu câteva locuri care ne-au plăcut mult: 2 situate la nord, 2 situate la sud de Munchen, în regiunea Oberbayern (Bavaria Superioară), în care istoria, natura, tradiţiile şi arta se îmbină de minune. La fiecare obiectiv am prezentat şi locurile ce ar mai fi de văzut, dar pentru care din păcate nu am mai avut timp.

Oberschleissheim

Localitatea Oberschleissheim se află la aprox 20 km nord de Munchen. Aici se găseşte Castelul Schleissheim (Schloss Schleissheim), un complex ce cuprinde 3 castele: Alte Schloss (castelul vechi), Neuen Schloss (castelul nou) şi Schloss Lustheim, amplasate într-un mare parc amenajat în stil baroc, care au fost la un moment dat reşedinţa principilor bavarezi. În prezent toate cele 3 castele sunt muzee ce conţin colecţii ale Muzeului Naţional din Bavaria şi pot fi vizitate în toată perioada anului, în fiecare zi exceptând ziua de luni. Pe lângă impresionantele colecţii ce pot fi admirate în muzee (opere de Rubens şi van Dyck, porţelanuri Meissen), parcul în stil baroc al castelului este unul dintre cele mai bine conservate din Germania.

Noi am petrecut o după-masă încântătoare plimbându-ne pe alei printre paturile de flori, fântâni, cascade şi scuplturi.

De vizitat:

  • Flugwerft Schleissheim - Muzeul aviaţiei

Starnbergsee (Lacul Starnberg)

Este situat la 25 km sud de Munchen şi este una din desţinatiile preferate ale celor care locuiesc în aglomeratul oraş. Lacul (de tip glaciar) este situat lângă localitatea Starnberg, fiind al 5-lea lac din Germania ca suprafaţă şi al 2-lea ca volum de apă. Este numit şi Fürstensee (Lacul prinţului), deoarece aici Ludovic al II-lea al Bavariei a fost găsit înecat. Totodată este menţionat de T.S. Elliot în poezia sa The Waste Land. Vara sunt organizate plimbări cu vaporul, iarde jur-împrejurul lacului este amenajat un drum pentru drumeţii şi biciclişti, dar puncte de acces la malul lacului sunt puţine, deoarece o mare parte din suprafaţa ţărmului este proprietate privată.

În martie când am fost, am vrut să ne plimbăm cu barca, dar din păcate încă nu era deschis sezonul, aşa că am lenevit la soare pe ponton şi am hrănit pescăruşii. Laughing

Stargbergsee

De vizitat:

  • Rose Island
  • Biserica şi crucea comemorativă a locului unde regele Ludovic al II-lea a fost găsit înecat
  • Schloss Berg
  • Schloss Höhenried

Freising

Localitatea Freising, situată la 40 km nord de Munchen pe râul Isar lângă Aeroportul din Munchen, este una din cele mai vechi aşezări din Bavaria, cu 500 ani mai veche decât Munchenul, iar arheologii au găsit urmele unor aşezări datând încă din Epoca de Bronz.

Orăşelul este un important centru religios încă începând cu Evul Mijlociu când sfântul Corbinian a construit aici un altar în anul 724; totodată numele cardinalului Joseph Ratzinger, ales ca Papa Benedict XVI, este asociat oraşului Freising.

Freising are 2 dealuri renumite: Domberg, pe care e situată catedrala şi castelul episcopal, şi dealul Weihenstephan, unde e situată cea mai veche berărie din lume. Domberg este sediu episcopal având în centru catedrala în stil romantic; tot pe acest deal se găsesc muzeul Diözesanmuseum având o vastă colecţie ecleziastică, inclusiv 2 tablouri de Rubens şi impresionanta librărie Bibliotheksaal. Weihenstephan e locul în care în 725 d.Hr. a fost construită o mănăstire de călugări, care au început să producă bere. Primele referiri la producţia de bere de aici datează din 1040, ceea ce face ca berăria Weihenstephan să fie cea mai veche berărie din lume; totodată locul este cunoscut pentru producţia de lactate.

Dacă porniţi la pas prin oraş veţi observa mai multe statuete de urşi. Ursul este un simbol al oraşului, legenda spunând că atunci când Corbinian a trecut Alpii a ordonat unui urs care i-a omorât caii, să-i poarte bagajele.

În centrul oraşului se găseşte piaţaMareienplatz având în centru coloana în stil baroc Mariensäule (1674), la fel ca în piaţa cu acelaşi nume din Munchen.

Freising este alegerea perfectă dacă vreţi să petreceţi o după-masă relaxantă plimbându-vă pe străduţe înguste, admirând case cu picturi murale foarte bine întreţinute şi savurând o bere la una din terase. Dacă doriţi să faceţi cumpărături, magazinele din centru sunt alegerea optimă, deoarece aici găsiţi produse la preţuri mult reduse comparativ cu cele din Munchen.

De vizitat:

  • Rozariumul
  • Walderlebnispfad
  • Schloss Hohenkammer

Schliersee (Lacul Schliersee)

Lacul este-situat la aprox 55 km la sud de Munchen în regiunea Tegernsee-Schliersee-Wendelstein, situat între Tegernsee şi valea Innului, aproape de graniţa cu Austria. Numele lacului vine de la Mănăstirea Schliersee fondată în 770 d.Hr. pe locul unde astăzi este biserica Sf Sixtus. Deoarece se găseşte în Alpii Bavariei, zona este destinaţia perfectă atât vara, cât şi iarna, fiind atât staţiune de spa, cât şi staţiune montană, având piste de ski şi snowboard.

Dintre toate locurile văzute din Oberbayern, aceasta este preferata mea şi aştept cu nerăbdare următoarea ocazie de a ajunge în acesată zonă parcă desprinsă din reclama la ciocolata Milka.

De vizitat:

  • Cele 3 biserici: St Sixtus - baroc, St. George Weinberg - gotic şi St. Martin West Mayrhofen, care datează din anul 1000 d.Hr
  • Slyrs Destillerie
  • Markus Wasmeier Bauerhof şi Wintersport Museeum Schliersee

Împreună descoperim multe

#LocuriMinunate

Primeşti în fiecare săptămână cele mai noi articole direct pe e-mail.