Lindenfeld – satul fantomă al Banatului

Lindenfeld – satul fantomă al Banatului
 

Lindenfeld, sau Câmpul cu tei, este un sat fantomă al Banatului. Nu e de mirare. Ascuns în judeţul Caraş-Severin, în apropiere de Buchin-Poiana, Caransebeş, satul odată colonizat de pemii din Boemia, este părăsit din anul 1998, când ultimul său locuitor a murit într-un accident de maşină.

Scurt istoric de la Lindenfeld

Satul a fost înfiinţat în anul 1828 de colonişti nemţi din Boemia, numiţi pemi de localnici. Aceştia au înfiinţat mai multe sate în această regiune montană, însă Lindenfeld este localitatea ce, cu toate că există încă oficial, nu mai are niciun locuitor.

De la o colonie prolifică de nemţi, Lindenfeld s-a depopulat încet. Lipsa locurilor de muncă, accesul dificil spre Caransebeş şi spre alte localităţi, au dus încet la dispariţia acestei comunităţi. La începutul anilor '90, majoritatea locuitorilor au emigrat în Germania, lăsând în urmă case vechi şi o biserică. Ultimul locuitor al satului, Paul Schwirzenbeck, a murit la vârsta de 83 ani într-un accident în Caransebeş.

Lindenfeld

Lindenfeld astăzi

Au mai rămas în picioare câteva ziduri, case părăsite, biserica şi cimitirul. Una dintre case este închisă cu lacăt, semn că cineva mai ajunge aici, altele însă sunt pur şi simplu date uitării. Astăzi Lindenfled este o atracţie pentru turiştii români şi străini. Mulţi vin să admire ce a mai rămas aici, dar şi să semneze condica aflată în interiorul bisericii din sat.

Un semn de viitor este construirea unei pensiuni în regiune; un semn clar că cineva a intuit potenţialul zonei. Într-adevăr peisajele frumoase, dealurile întinse şi toată regiunea în sine merită o revenire la viaţă. Dacă în ruină Lindenfeld atrage turiştii porniţi pe trasee de explorat trecutul, cu siguranţă o poate face şi mai mult şi mai bine cu puţin interes.

Lindenfeld

Cum ajungi în Lindenfeld

Din Caransebeş se urmează drumul DN6 până la Buchin. De aici se poate urca spre satul Poiana, însă de aici, până în vârful dealului unde se află satul, încă 4-5 km drumul trebuie parcurs fie cu o maşină de teren, fie pe jos.

Poze deosebite din Lindenfeld


Împreună descoperim multe

#LocuriMinunate

Primeşti în fiecare săptămână cele mai noi articole direct pe e-mail.